Actual

Dmitri Peskov: Modificarea doctrinei nucleare, un semnal pentru Occident

Kremlinul a declarat joi că modificarea doctrinei ruse privind recurgerea la arme nucleare, anunţată cu o zi înainte de Vladimir Putin, trebuie considerată un „semnal” pentru Occident, tensiunile cu care au escaladat puternic după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei în februarie 2022, informează Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ar putea utiliza arma nucleară în caz de „lansare masivă” a unor atacuri aeriene şi că orice asalt întreprins de un stat non-nuclear însă susţinut de o putere ce dispune de arma atomică ar putea fi considerat o agresiune „comună”.

Această avertizare a intervenit într-un moment în care Ucraina încearcă să îşi convingă aliaţii să o lase să utilizeze rachete cu rază de acţiune lungă împotriva teritoriului rus, o perspectivă ce a determinat deja mai mulţi responsabili ruşi să ameninţe Occidentul cu lovituri nucleare.

Această schimbare „trebuie considerată un semnal specific”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov, în faţa unor jurnalişti. „Acesta este un semnal care avertizează aceste ţări împotriva consecinţelor unei participări la un atac împotriva ţării noastre prin diverse mijloace, nu neapărat nucleare”, a adăugat Peskov.

El a răspuns astfel la o întrebare asupra modului în care această schimbare de doctrină ar trebui văzută de ţările „inamice”, termen folosit adesea pentru a desemna naţiunile occidentale.

„Desigur, descurajarea nucleară este ajustată pentru a ţine cont de elementele de tensiune ce se amplifică la frontierele noastre”, a adăugat Dmitri Peskov, o aluzie clară la Ucraina.

Vladimir Putin a justificat modificările propuse miercuri prin „emergenţa unor noi surse de ameninţări şi de riscuri militare pentru Rusia şi aliaţii săi”.

Preşedintele rus a făcut acest anunţ în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate asupra descurajării nucleare retransmis la televiziune, reuniuni care nu sunt de obicei publice. Adoptarea acestei noi doctrine nu a fost încă oficializată.

Potrivit lui Putin, Rusia ar putea lua în calcul recurgerea la arma nucleară „dacă vom primi informaţii fiabile despre lansarea masivă de mijloace de atac aerospaţiale şi încălcarea de către acestea a frontierei statului nostru”, a atenţionat el.

Vladimir Putin a subliniat că aceasta include aviaţia „strategică şi tactică”, rachetele sau chiar dronele.

„Ne rezervăm dreptul de a utiliza arme nucleare în caz de agresiune împotriva Rusiei sau Republicii Belarus”, aliat apropiat al Moscovei, a adăugat preşedintele rus.

În schimb, Dmitri Peskov a afirmat că reuniunea de miercuri nu a vizat expansiunea arsenalului nuclear rus. „Nu, nu a existat acolo nicio menţionare a unor asemenea planuri”, a declarat el.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top