Procurorii DNA cer pedeapsă maximă pentru Mircea Băsescu în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă. DNA a cerut 7 ani de închisoare cu execuare deoarece fratele fostului preşedinte nu şi-a recunoscut faptele.

Actual

DNA cere 7 ani de închisoare pentru Mircea Băsescu

Anchetatorii au mai cerut judecătorilor să nu admită solicitarea lui Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, de a primi înapoi banii daţi lui Mircea Băsescu. Magistrații vor da o decizie în acest dosar în 21 decembrie.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au ajuns astăzi în fața magistraților din Constanța în dosarul în care sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

“O astfel de decizie ar fi îndreptățită, având în vedere felul în care a decurs ancheta și felul în care s-a raportat la anchetă familia Băsescu”, a spus Adrian Ursu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top