Simbol al libertății, dizidentă a regimului comunist, Doina Cornea a murit la 4 mai. Ar fi împlinit 89 de ani luna aceasta.
Începând din anii 89, a contestat fățiș regimul Ceaușescu, dizidență pedepsită cu bătăi în beciurile Securității, cu două luni de închisoare și cu arest la domiciliu, din noiembrie 1987 până în decembrie 1989.
Doina Cornea nu a tăcut, deși știa ce înseamnă să te opui regimului comunist. Știa foarte bine că sute de mii de români fuseseră aruncați în lagărele comuniste. Nu s-a speriat și a ajuns chiar ea la închisoare.
Doina Cornea putea să tacă, așa cum au făcut-o și alții. Dar, deși era o femeie măruntă, firavă( semăna din acest punct de vedere cu Elizabeta Rizea), a pus țara mai presus decât viața și familia ei.
A dat dovadă de un curaj și de o putere rar întâlnită.
Nu a vrut funcții, nu s-a bătut cu pumnul în piept, nu a vrut certificate. A vrut doar ca lupta ei, curajul și exemplul, să îi insipre și pe alții.
„Lumea m-a uitat. dar nu e nimic, așa e bine. Oamenii trebuie să știe și să uite, să se împace cu această uitare, că altfel nu merg lucrurile bine, nu merg în sensul în care dorim!”, a spus Dpina Cornea într-un ultim interviu, în 2015, când corpul nu o mai asculta, dar mintea îi era clară și limpede.
„Acum sunteți voi, tinerii, cei care trebuie să veniți după noi. Trebuie să faceți ceva!”
Un îndemn al Doinea Cornea cât un testament lăsat tinerilor. E timpul să ne trezim, să înțelegm și să acționăm. Să demonstrăm „că se poate face ceva!”.













































