Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în legătură cu recentele afirmaţii ale lui Mircea Geoană despre partid că poate acesta “se gândeşte să se gândească mai bine când vorbeşte”.

Politică

Dragnea, despre Geoană: « Poate se gândeşte să se gândească mai bine când vorbeşte »


Dragea a fost invitat să comenteze afirmaţiile lui Mircea Geoană cuprinse într-un interviu, printre care şi una care se referă la “răutatea” de care Ion Iliescu nu se poate debarasa şi care îl face să-i atace pe toţi preşedinţii PSD în funcţie, altădată pe Adrian Năstase şi el, iar acum pe Victor Ponta. “Nu fac bine şi regret ieşirea dlui Mircea Geoană. O regret foarte mult. Nu fac bine nici partidului şi nu-i fac bine nici dumnealui. Astăzi şi mâine, PSD dă un semnal de unitate. Astăzi şi mâine, conducerea partidului face apel la toţi membrii de partid să devină camarazi şi să nu uităm niciodată, sub nici o formă, de obiectivul major al nostru în anul 2012, şi anume să recâştigăm România. Genul acesta de atacuri nu fac bine nici celui care le lansează, nu fac bine nici partidului”, a spus Dragnea la Realitatea TV.
Întrebat dacă preşedintele Senatului riscă sancţiuni, Dragea s-a mărginit să-l sfătuiască pe Geoană să se gândească înainte de a vorbi: “Nu mă gândesc la o serie de sancţiuni, mă gândesc că poate se gândeşte să se gândească mai bine de aici înainte când vorbeşte. Este un sfat prietenesc. PSD-ul nu are nevoie de genul acesta de manifestări acum care nu fac bine nimănui”. Dragnea a spus că nu a avut timp să discute cu Geoană despre afirmaţiile sale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top