Regatul Haşemit al Iordaniei este cea de-a cincea ţară din Orientul Mijlociu pe care premierul român o vizitează anul acesta, semn că Guvernul încearcă să relanseze relaţiile comerciale şi diplomatice cu o zonă care a fost foarte apropiată României înainte de 1990, dar complet neglijată în ultimii ani când țara noastră și-a focusat atenția spre Europa sau SUA. La invitaţia omologului său iordanian, Abdullah Ensour, Victor Ponta s-a aflat la Amman în zilele de 3 și 4 octombrie și a avut mai multe întâlniri oficiale cu Regele Abdullah al II-lea, cu oficiali ai Camerei de Comerț, cu oameni de afaceri irakieni ale căror companii operează în regiune. La aeroport a fost întâmpinat de ministrul iordanian al Sănătății, doctorul Ali Hyasat, vorbitor de limbă română, care a studiat medicina în România la Târgu-Mureș și Timișoara.
Unul dintre cele mai importante și sensibile obiective vizitate de Victor Ponta a fost tabăra de refugiați Zaatari, unde a fost însoțit de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Tabăra de refugiați sirieni Zaatari, a doua cea mai mare din lume
Premierul României este printre puţinii lideri din Uniunea Europeană care au vizitat, recent, o tabără de refugiaţi din Iordania. Întinsă pe o suprafaţă de aproximativ 3 km2, tabăra Zaatari se aseamănă foarte mult cu un oraş ultraaglomerat, găzduind în prezent peste 80.000 de migranţi din Orientul Mijlociu, cu precădere din Siria. Dintre aceştia, 57% sunt tineri, iar 20% sunt copii cu vârste sub 5 ani. Surse din dimplomația iordaniană ne-au declarat că procentul ridicat de copii mici este o consecință a unui fenomen pe cât de dur, pe atât de real. Foarte mulți bărbați din tabără se alătură ISIS pe fronturile din Siria întrucât este singura lor sursă de venit și de supraviețuire pentru ei și familiile lor. Aceștia își vizitează rar soțiile și între o vizită și cealaltă cele mai multe dintre femei rămân însărcinate. Serviciile iordaniene au avertizat deja că una dintre practicile informale din tabăra Zaatari, care a început să câştige din ce în ce mai mult teren, vizează tocmai alăturarea unui număr crescut de bărbaţi grupării teroriste Statul Islamic.
Dramele acestor refugiaţi sunt cu atât mai mari cu cât nu au fost puţine cazurile când capii familiilor se întorc din Siria doar pentru a-şi revedea soţiile şi copiii… şi pentru a lua noi recruţi. În prezent, rata naşterilor este de-a dreptul alarmantă, cu o medie de 80 de nou-născuţi pe săptămână şi circa 14.000 de consultaţii ginecologice săptămânale, potrivit ultimului raport al Agenţiei de Refugiaţi din cadrul ONU.
Mergând pe Champs-Élysées
Imaginea copiilor care împânzesc „străzile” taberei (principala stradă din tabăra Zaatari a fost numită, ironic, Champs-Élysées), având neşansa de a se fi născut într-o regiune a globului unde „război” este un cuvânt la ordinea zilei, are puterea de a te marca definitiv. Însuși premierul a fost profund impresionat de contactul cu realitatea refugiaților. Densitatea mare a persoanelor, de circa 25.000 de oameni pe kilometru pătrat, face ca precaritatea condiţiilor de trai să fie resimţită din plin de refugiaţi: locuiesc în containere şi în corturi, asistenţa medicală este insuficientă, iar resursele financiare (întreținerea –hrană, utilităţi, minimă asistenţă sanitară – costă 14 milioane de dolari pe săptămână) nu reuşesc să acopere în totalitate nevoile de bază ale migranţilor. Bugetul operațiunii umanitare Zaatari este asigurat în principal de Iordania, de organizații umanitare din sistemul ONU sau de inițiative private. În acest sens, Executivul de la București a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care va suplimenta bugetul Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară cu suma de un milion de lei, pentru a ajuta Iordania, pe fondul crizei refugiaţilor.
În cadrul acestei vizite, ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, și ministrul Economiei, Mihai Tudose, au abordat și au semnat diferite acorduri privind exportul de animale vii, carne și cereale. S-a discutat și o ofertă de turism din partea Ana Aslan, urmând ca discuțiile să fie continuate la nivel de experți. Totodată, delegația română a vizitat locul în care se spune că s-ar fi botezat Iisus în râul Iordan. Un simbol atât de puternic creștin într-o țară eminamente musulmană demonstrează toleranța religioasă a Iordaniei. Ponta a declarat că va discuta cu Preafericitul Părinte Daniel despre relaxarea regimului de vize pentru pelerinii care vor să viziteze aceste locuri sfinte.

















































