De la instalarea în funcția de primar al sectorului 1, în 2020, Clotilde Armand a pornit un război împotriva companiei de salubrizare Romprest
Actual

După ea, potopul. Primăria Sectorului 1 a pierdut 124 de milioane de lei în decizii definitive și executorii. Cât a plătit Clotilde Armand casei de avocatură Trandafir

Situația titlurilor executorii și a măsurilor de executare silită impuse Primăriei Sectorului 1 de către instanțele judecătorești în litigiile cu operatorul de salubrizare, în perioada 2020-2024, este de 124 de milioane de lei, din care sume plătite, 79 de milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la 28 octombrie 2024, în prima zi după preluarea mandatului, aparatul de specialitate îi solicită primarului George Tuță să aprobe o adresă către Trezorerie prin care Primăria Sectorului 1 justifică faptul că nu are bani disponibili pentru executările silite impuse prin hotărâri judecătorești.

Ca urmare a solicitării pentru notificarea Trezoreriei, primarul dispune structurilor de specialitate ale Primăriei să prezinte o situație centralizată cu titlurile executorii, precum și un plan de măsuri.

În perioada 4-5 decembrie 2024, Direcția Management Economic transmite un plan de măsuri care prevede, la punctul 1, „identificarea tuturor titlurilor executorii”.

Direcția Juridică răspunde că sunt 148 de dosare constând în litigii cu operatorul de salubrizare și că toate s-au aflat în gestiunea exclusivă și în custodia cabinetului de avocatură Trandafir.

În perioada 31 decembrie 2020 – 31 octombrie 2024, Primăria Sectorului 1 s-a aflat într-un contract de consultanță, asistență juridică și reprezentare pentru litigiile rezultate din derularea contractului de salubrizare. Acest contract de servicii juridice externe a fost modificat prin 14 acte adiționale, iar valoarea totală a fost de 918.000 lei. Primăria Sectorului 1 se află, la acest moment, în faza de analiză a tuturor documentelor predate de cabinetul de avocatură mai sus menționat.

La 17 decembrie 2024 a fost prezentat centralizatorul titlurilor executorii în care Primăria Sectorului 1 are obligații de plată stabilite de instanțe în valoare de 124.376.170 lei (din care au fost plătiți 79.266.882 lei).

Pentru că este necesară adoptarea unor măsuri urgente și concrete care să prevină escaladarea acestor obligații financiare, primarul Sectorului 1 a convocat pentru mâine, 20 decembrie 2024, o ședință extraordinară a Consiliului Local.

În contractul cu operatorul de salubrizare, Consiliul Local deține competența de a decide măsurile necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, precum și aceea de a adopta soluții ce privesc gestionarea eficientă a resurselor publice în această situație pentru că deține calitatea de parte semnatară în acest raport juridic.

În urma consultării prealabile a tuturor liderilor politici din cadrul Consiliului Local, precum și a informării oficiale privind această realitate (Anexa 2), aleșii locali vor dezbate și vor vota „constituirea Comisiei mixte pentru gestionarea titlurilor executorii și executărilor silite rezultate din Contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubrizare nr. J077/S/30.06.2008”.

Această comisie va fi formată din șapte consilieri locali și reprezentanți ai aparatului de specialitate. Astfel, fiecare grup politic din Consiliu va putea să-și nominalizeze câte un reprezentant. Rolul comisiei este de a gestiona situația titlurilor executorii și de a stabili măsuri concrete până la 31 ianuarie 2025, urmând ca Raportul final să fie aprobat, într-o ședință ulterioară, de către Consiliul Local al Sectorului 1.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top