Magistraţii Curţii de Apel au decis că cele două judecătoare vor fi arestate pentru 29 de zile.

Featured

Dura lex, sed lex

Femeile au fost audiate toată noaptea, împreună cu alte două persoane acuzate că ar fi intermediat mita. În schimb, Dinel Staicu, despre care procurorii spun că ar fi plătit 100 de mii de euro pentru eliberare, susţine că acuzaţiile sunt false.

Judecătoarele sunt acuzate că ar fi primit o sută de mii de euro pentru a-l elibera pe Dinel Staicu, judecat pentru fraudarea societăţii Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

Fostul patron al Universităţii Craiova neagă însă că ar fi implicat în acest caz. Staicu a cerut chiar să fie audiat în acest dosar pentru a demonstra că nu le-a dat bani judecătoarelor.

Cele două judecătoare se ocupau de dosare importante. Viorica Dinu este cea care judecă privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare în care este acuzat Dan Voiculescu.

Tot ea l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul în care era acuzat de favorizarea infractorului. A doua magistrată acuzată de luare de mită, Antonela Costache, este preşedintele Secţiei de Penal de la Tribunalul Bucureşti. Judecătoarele acuzate de luare de mită urmau să dea verdictul, pe 18 martie, în cazul recursului procurorilor DNA pentru eliberarea lui Adrian Năstase.

Cisteşte şi Judecătoarele care urmau să judece recursul lui Adrian Năstase, suspendate din funcţie

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top