Studiile realizate în perioada curentă de instituții de profil occidentale au scos la iveală faptul că deși la nivel statistic s-a reușit într-o bună măsură atingerea obiectivului, strategia statului asiatic a generat inhibarea unor trăsături individuale absolut vitale în manifestarea comportamentului economic și social. Chiar dacă au fost state care s-au opus, Politica Copilului Unic a fost realmente legitimată de creșterea fulminantă a natalității, în vreme ce familiile nu dispuneau de resursele necesare pentru a-și întreține copiii, venitul pe cap de locuitor fiind în jurul a 48 de dolari pe lună. Iar, la drept vorbind, ce economie poate ține pasul cu o creștere de 75% a populației într-un interval de aproximativ 25 de ani (1950-1976)? În urmă cu câţiva ani, Beijingul a anunțat cu emfază succesul acestei politici, prin faptul că programul de control al natalității a contribuit la o ajustare cu 15% a populației, o cifră semnificativă, luând în considerare cele 1,35 de miliarde de locuitori ai Chinei moderne.
Citiţi continuarea în ediţia printată a revistei Q Magazine.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
