Actual

Euroins, oficial în faliment. Cât mai sunt valabile polițele de asigurare

Tribunalul București a confirmat vineri insolvența companiei de asigurări Euroins, constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în luna martie.

Sentința nu este definitivă, dar este executorie.

Vă prezentăm minuta deciziei.

„Admite cererea formulată de către AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, şi în temeiul art. 250 raportat la art.262 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA. Califică ca declaraţii de creanţă cererile următorilor creditori: – SC PROFI ENGINEERING SRL – AUTOCENTER DEVELOPMENT SRL – PANSERVICE SRL – MALAI ANDREI VIOREL – SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SFANTUL PANTELIMON – PATRUSEL DANIEL – FLORIN CRISTIAN MATEI – GABRIEL ROMEO LOPSA – MICHELINI PREST SRL – PORTLAND TRUST DEVELOPMENT FOUR SRL – UNGUREANU DĂNUŢ CRISTIAN – MAN ALINA NADIA dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridică administratorilor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare dreptul de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia şi de a dispune de ele. În baza art. 253 din Legea nr. 85/2014 se interzice, sub sancţiunea nulităţii, acţionarilor semnificativi ai societăţii de asigurare/reasigurare debitoare sau persoanelor care au deţinut funcţii de conducere să înstrăineze acţiunile deţinute la societatea de asigurare/reasigurare debitoare, fără avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi fără aprobarea judecătorului-sindic.

În baza art. 100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 24.07.2023; b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 04.08.2023; c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 28.08.2023; d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 10.08.2023.

LICHIDATOR JUDICIAR CITR FILIALA BUCURESTI SPRL

Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”, se arată în minuta instanței.

După ce Curtea de Apel București a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul București a hotărât să deschidă procedura falimentului societății de asigurare.

În acest context, potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023).

După împlinirea termenelor de mai sus, polițele emise de Euroins România încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi.

Amintim că atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).

Consiliul A.S.F. a hotărât, prin Decizia nr. 262/17.03.2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizația de funcționare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvență a societății, în condițiile existenței unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei și a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

În perioada 2020 – 2023, Autoritatea a desfășurat mai multe acțiuni ample de control, finalizate cu sancțiuni confirmate, la rândul lor, de instanțele competente.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top