Actual

Exclusiv. Daniela Silivaș: „Mi-am îndeplinit visul de a deveni cea mai bună gimnastă din lume”

A fost o gimnastă fabuloasă. La 16 ani, obținea în Coreea de Sud câte o medalie la fiecare probă din competiție, o performanță greu de egalat. În exclusivitate pentru Q Magazine, Daniela Silivaș povestește despre viața ei în SUA, despre sportul care a consacrat-o și despre oamenii deosebiți care i-au fost alături.

 

În 1991, s-a retras din activitate și s-a stabilit în SUA, la Atlanta. S-a căsătorit cu managerul sportiv Scott Harper și au trei copii, doi băieți și o fată: Jadan Scott (13 ani), Ava Luciana (11 ani) și Rylan Bryce (7 ani). Este antrenoare de gimnastică, iar în restul timpului este ocupată cu familia. Ava Luciana îi calcă pe urme și, la 11 ani, lucrează câte 6 ore pe zi în sala de gimnastică sub îndrumarea mamei sale.

Daniela Silivaș și AvaDaniela Silivaș alături de fiica ei, Ava, la concurs

Dacă ar putea retrăi cele mai frumoase clipe din viața ei, acestea ar fi:  Jocurile olimpice de la Seul (1988), nunta (2003) și anii în care i s-au născut copiii. Îi este dor de anii când erau bebeluși.

Tinerii sportivi de astăzi fața de cei de altădată…

„Pe vremea noastră sportul era foarte important, copiii erau mult mai disciplinați. Acum, aparatele electronice au devenit mult mai importante…”

Vis împlinit

„Nu cred că am rămas datoare cu nimic față de gimnastica românească. Mi-am îndeplinit visul de a deveni cea mai bună gimnastă din lume. A fost muncă multă dar vreau să se știe ca am avut lângă mine oameni deosebiți care m-au ajutat să ajung o mare campioană. De la familie la colegele de echipă și antrenori, vreau sa le mulțumesc din suflet pentru tot.”


„De mutat înapoi în România nu cred mai poate fi vorba după atâția ani în SUA, dar vin acasă cu mare plăcere. Copiilor le place acasă și în fiecare aprilie/mai mă întreabă dacă petrecem vara la Deva.”


Astăzi împlinește 45 de ani

Familia și prietenii apropiați sunt totul pentru ea… „ Sunt exact cum mi-am dorit. Antrenez gimnastica, sportul pe care întotdeauna l-am iubit si am o familie minunată și sănătoasă.”

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top