Exclusiv – Poveste din garaj

• Despre Autor

     Iulian Chifu este Consilier Prezidențial, Departamentul Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă.

În bluză albastră – care sigur va face epocă de acum –, într-o mansardă de trei încăperi şi un hol, vorbind dintr-o curte de 20 de metri pătraţi – folosită drept garaj pentru Dacia sa –, Traian Băsescu a ţinut întreaga agendă a celor 45 de zile cât a fost suspendat – mai întâi de USL, prin vot, apoi de Curtea Constituţională, prin amânare a deciziei. Ba în ultimele zece zile a fost în prim-plan fără măcar a da vreo declaraţie. Toţi mai marii zilei s-au raportat la el, l-au acoperit de acuzaţii şi invective, s-au temut de el şi, cel mai important, au recunoscut că el are puterea, deşi majoritatea în Parlament şi Guvernul, ba şi preşedintele în exerciţiu, le aparţineau. Chiar şi atunci când îl numeau „simplu cetăţean” – în timp ce preşedintelui interimar i-a dispărut epitetul în unele emisiuni de la televiziunea favorită, deşi a uzurpat şi poziţia de Preşedinte al Senatului – vorbeau rituos despre „regimul Băsescu”. Vedeţi, de-aia e el Preşedinte!

Instantanee de campanie
La ora 7:00 apare Preşedintele interimar. Înalt, cu costum, păşind ţanţos, cam prea mulţumit de sine, arborând un zâmbet de satisfacţie. Nu a învăţat încă să-şi potrivească paşii până la podium şi e incomodat de distanţa asta parcursă sub ochii camerelor şi a milioanelor de telespectatori. Începe. Prea vesel. Fraze lungi, apoziţii, te aştepţi să dea citate. Glumiţele de salon nu-l prind la pupitrul prezidenţial. Parcă nu-i de acolo. Ba şi trupul pare a dănţui într-un ritm pe care l-am mai văzut la…. Ion Iliescu. Nu stă locului, nu are nimic maiestuos, nu trece sticla. Ba şi cravata e puţin strâmbă şi asortată cu… covorul din spate. Eroare de imagine. Deşi s-a fardat parcă înainte de ieşire. Încheie în apropouri şi glume, zâmbete şi bancuri. Nu fără a-l lovi pe cel suspendat. „Simplul cetăţean” din fundul garajului. „Un golan între două steaguri”, comentează cineva din spate. Ăsta-i Preşedinte?

Ora 8:00. În curtea-garaj din faţa unei clădiri din sectorul 2. În jur cam mahala, în faţă o gloată de gură cască, tineri şi mai în vârstă, cu copii în braţe, plus ceva „protestatari” trimişi să huiduie. Camerele îşi fac cu greu loc să filmeze toate prin deschiderea de câţiva metri. Trebuie să fie plasate suficient de departe. Reporterii nu mai încap. Aveau să stea neclintiţi toată campania şi să transmită din oră în oră toată agenda intrărilor şi ieşirilor din sediul de campanie.
În fundal, panoul cu Constituţia României. Bună idee a avut Raluca. Ar trebui angajată drept copy-writer. Coboară. Acum se vede cât de mic de statură e. Până începe să vorbească. E zâmbitor, în bluza bleu ciel. Ar trebui să facă o marcă înregistrată. Începe să vorbească, vocea îi e măsurată, cu greutatea potrivită pe cuvinte, rar şi pătrunzător. 30-40 de minute pe toate posturile. Audienţă nesperată. Ceilalți au împânzit ţara cu panouri, împricinatul are doar ieşirile publice de aici. Cuvintele-cheie rămân întipărite: e nedrept, Constituţia, lovitura de stat, cetăţenii vor salva România. Idei clare, simple, percutante. Constituţia în trei culori arde pupilele din spatele Preşedintelui. Cât or lăsa-o fără să conteste imaginea? Încheie. Întrebări nenumărate. Acesta e Preşedintele!

Unde e puterea şi ce să facem cu ea
Campania pentru referendum a fost o experienţă inedită, ale cărei secrete şi dezvoltări se vor afla probabil din memorialistică mult mai târziu. Îmi pare bine că am participat. Am văzut multe construcţii, multe lupte, pe multe meridiane. La Chişinău, Kiev, Tbilisi, Belgrad… Am stat trei luni în 1995 pentru Evenimentul Zilei – curaj a avut Cristoiu atunci! – şi am participat la toată lupta pentru Limba Română, de la scenariu, cuvântări, materiale până la episoadele marşurilor de stradă.
Am văzut revoluţiile oranj, revoluția rozelor, am scris şi lucrat cu diferiţi actori. Am văzut anularea Constituţiei ucrainene de către Yanukovici, după „completarea” Curţii Constituţionale cu judecători, şi revenirea la Constituţia lui Kuchma, pe motiv că… nu a fost aprobată constituţional. Am văzut multe manevre politice şi şmechereşti, dar nu credeam să văd asta la mine acasă, la mine în ţară. Cel care a planificat sigur a tras cu ochiul mai la Est, iar strategul acţiunii şi-a făcut ucenicia în campanii de luptă pentru putere prin… Africa. Acolo „tous les coups sont bons”, vorba francezilor colonişti odată în regiune. Orice e posibil, orice se poate utiliza.
Acum s-a terminat şi nu prea. Unii nu realizează cât de repede au pierdut. Nu privesc cu atenţie la sondaje şi cercetări sociologice care să le spună că s-a încheiat, iar rezultatul e dezastruos. Aveau 49% la locale, dar aproape toate consiliile judeţene şi perspectiva a 85% din locuri la generale pe alegeri uninominale. Însă nu a fost de ajuns. Au vrut totul şi a trebuit să-l bage în joc şi pe Preşedinte. Azi sunt sub 50% în scădere. Iar mai grav, guvernanţa Antonescu-Ponta s-a dezvăluit publicului, cu poticneli, ineficienţă, vorbărie şi puţină guvernare. Şi mai vin şi belelele economice. Suicid total. Chiar că ar trebui să-şi schimbe consilierii de imagine şi strategii ca să mai salveze ceva! Şi liderii, fireşte.Puterea nu e unică, în democraţii. Puterea nu e doar politică. Puterea nu e absolută şi nu e dominantă. Puterea într-un stat stă în echilibru, separaţie a aspectelor sale şi colaborare. Puterea stă în instituţii, nu în oameni. E adevărat că, la început, oamenii fac instituţiile. După aceea, lupta oamenilor cu instituţiile e disproporţionată. Şi, mai grav, puterea nu mai este la Partidul Unic. Oricum s-ar crea el. Nu e simplă majoritate. Nu e simplă voinţă manifestă. E şi SUPREMAŢIA LEGII.
E principiu constituţional. E în criteriile de la Copenhaga, e în pachetul de negociere al capitolelor de justiţie afaceri interne cu UE, e în steguleţe roşii şi galbene din 2006. E în Mecanismul de Cooperare şi Verificare. E în esenţa democraţiei. Asta au uitat să citească artizanii loviturii. Avocaţi ai apărării. Pregătiţi să distrugă în instanţă cazurile Parchetelor. Nepregătiţi să construiască. Aşa nu poţi câștiga niciodată, decât pe termen scurt. Şi cu risc mare pentru tine şi pentru ţara pe care vrei să o conduci.
„Avem guvernarea, dar nu avem puterea”, se plângea cineva pe post de prim-ministru. Ce putere o fi vrând? Ce putere îi lipseşte? Şi ce face cu ea? Economia nu pare să fi răsuflat, din contră, lovitura dată de suspendare costă. În piaţă, lumea se plânge de salarii şi de viaţa grea, chiar pe postul preferat. Oare cine-o fi la guvernare? Oare cine are puterea să satisfacă promisiuni şi nevoile oamenilor? Oare aceşti oameni nu s-au pieptănat în oglindă, de dimineaţă?
Puterea e în democraţie, în stat de drept, în instituţii care au rămas verticale. În oameni care şi-au făcut treaba, care au respectat legea şi au ignorat presiunile politicienilor. Puterea e în constructul acesta migălos al sistemului modernizat şi european de mecanisme funcţionale ce permit egalitatea de şanse, competiţia corectă, competența şi profesionalismul.
Nu e perfect constructul. L-am mai şi zdruncinat acum, cu ideile unor politicieni despre mecanisme menite să salveze vieţi, averi şi libertăţi ale unor Făptuitori, aşa se numesc cei cu fapte penale, dar necalificaţi de justiţie în formă definitivă. Dar important este că acest construct instituţional a rezistat. Dar Puterea a fost la locul ei, chiar dacă Traian Băsescu a fost suspendat şi izolat într-un garaj. Iar puterea reală, legitimă, corectă rămâne tot acolo unde este Preşedintele ales. Mai ales dacă lângă el stau Adevărul şi Constituţia României, care a vegheat, în trei culori, din spatele Preşedintelui.