Exclusiv. Psihologul Gabriela Boiștean despre dansul sportiv la bară. Stereotip sau pericol?

Dansul sportiv la bară (pole dance) este promovat şi acceptat în tot mai multe colţuri ale lumii ca un sport complex, însă în România fenomenul naște multe controverse. Psihologul Gabriela Boiştean analizează pentru Q Magazine asocierea conceptului de sexualitate cu dansul sportiv și influențele acestui fenomen.  

Schimbările nu sunt posibile decât atunci când suntem pregătiți să facem efortul necesar de a ieși din rutină și a vedea lucrurile și din perspective diferite de ale noastre. Acceptarea că există și alte modalități de a înțelege aceeași situație este primul pas care face diferența între a cunoaște și a prelua un tipar de gândire bazat pe prejudecăți.

Din păcate, datorită educației și a principiilor preluate de la părinți, cunoscuți, prieteni cu ”experiență” sau de la oricare persoane semnificative, ajungem să trăim după modul de a gândi al altor persoane, fără să conteze dacă acest lucru ni se potrivește sau nu.

Este clar pentru toată lumea că alăturarea cuvintelor ”dans” și ”bară” aduce imediat în minte imaginea unui bar de striptease. Dar a te îndoi și a cerceta poate fi un mod sănătos de a întelege și de a da sens unei lumi proprii, în consens cu reala noastră identitate. Întrebarea care ni se pare a fi pertinentă în cazul de față este: are cu adevărat ”dansul sportiv la bară” conotație sexuală? Dacă punem semnul egalității între striptease la bară și dansul sportiv la bară, atunci răspunsul este da. Fără a intra în detalii despre istoricul și semnificația striptease-ului, acesta pare a avea cu totul alt scop decât dansul sportiv la bară, fiind mai degrabă apropiat sensului termenului de distracție erotică.

Tu ți-ai lăsa copilul să danseze la bară?

Dacă discutăm despre faptul că acest dans este practicat de către copii, pare foarte nefirească atribuirea unei conotații sexuale mișcărilor respective, pentru simplul fapt că, la copii, sexualitatea se dezvoltă în etape și, mai ales, chiar dacă este prezentă, nu are aceeași semnificație ca pentru un adult.

Cât privește temerea că practicarea unui astfel de sport poate face din copii o pradă mai ușoară pentru pedofili, aceasta nu este în mod necesar întemeiată. Îndrăznim să afirmăm că pedofilia nu are legătură neapărat cu dansul la bară, fiind o tulburare sexuală în care interesul sexual dominant se manifestă pentru copii, indiferent de sportul pe care aceștia îl practică, de locul în care se află și așa mai departe.

Rădăcinile dansului sportiv la bară se regăsesc în Chinese Pole, care reprezintă o acrobație sportivă, Pole Mallakhamb (Indian Pole), care era o formă de antrenament folosit pentru a dezvolta reflexe, viteza și puterea de concentrare a luptătorilor. Conform unor articole din presa națională și internațională, denumirea corectă a acestui sport ce se dorește a face parte din sporturile olimpice este de fitness la bară și în multe țări ale lumii există deja competiții de nivel național.

Ținând cont de dificultatea mișcărilor, care sunt o combinație între gimnastică și acrobație și care, pentru a fi efectuate, presupun un foarte mare efort și antrenament îndelungat, dansul sportiv practicat ca atare și nu pentru a stimula vizual senzații sexuale la spectatori (așa cum o face striptease-ul) poate fi considerat un sport și nu o distracție erotică.

Asocierea conceptului de sexualitate și dans sportiv poate fi jignitoare pentru mulți sportivi care practică gimnastică (sportivă, ritmică), înnot sincron, patinaj artistic și nu numai.

Gabriela Boiștean este asociat în cadrul Societății Civile Profesionale de Psihologie “Nica & Boiștean”