Ministrul Tudorel Toader pregătește o OUG pentru modificarea codului penal și procesual penal. O pregătește de câțiva ani. Acum a trimis propunerea sa la CSM pentru aviz. O propunere cu care nu este de acord. (sic!). Q Magazine vă prezintă în exclusivitate documentul AICI.

 Citeşte şi: Orban despre Lazăr-Aiud: Nu mai spuneți lucruri care n-au nicio legătură cu realitatea!

 O REVIZUIRE MEREU AMÂNATĂ

Problema revizuirii mizerabilelor coduri penal și procesual penal produse de guvernările penelisto-tehnocrate, este una veche.

Cu aceste coduri România a ajuns să aibă o medie a pedepselor cu închisoarea de șapte ani față de sub unul care este media UE, și să condamne pe baza unor probe dubioase oameni care nu au încălcat nici o lege, incriminând fapte pe care mai nimeni nu le consideră infracțiuni în lumea civilizată.

Nu mai vorbim despre violarea unor principii fundamentale care țin de sfera drepturilor omului, precum prezumția de nevinovăție sau egalitatea armelor.

Aceste coduri au fost pur și simplu devastate de deciziile Curții Constituționale (CCR) care au descoperit, fără a fi terminat încă treaba, zeci de articole în contradicție cu legea fundamentală.

Comisia europeană (CE), pe de altă parte, a avertizat România cu privire la începerea procedurii care sancționează neintegrarea în legislația națională a directivelor UE, urmând să sesizeze Curtea de Justiție de la Luxemburg în acest sens.

De ani de zile ministrul justiției, prof. dr. rector autosuspendat Tudorel Toader, promite că cel puțin va alinia amintitele coduri la exigențele CCR și ale normelor europene.

Nici Hammurabi nu a lucrat atâta la faimosul său cod cât a făcut-o acest Justinian de pe Bahlui la amendarea codurilor Predoiu-Prună. În așteptarea acestei lucrări oameni nevinovați zac în închisori rugându-se ca Dumnezeu fie să îi dea inspirație domnului Tudorel fie să îl ia la el cu tot cu codurile.

În fine, după o sforțare herculeană care a inclus un balet executat pe scena instituțiilor europene demn de carnavalul de la Veneția, ministrul justiției a trimis la CSM modificările pe care le propune. Și ce să vezi?! Din toată strădania titanului de la Iași s-a născut un amărât de șoricel. Și acela cu coada tăiată.

O REVIZUIRE DERIZORIE

Nu se poate spune doar că modificările propuse sunt minimale. Ele sunt aproape irelevante. Exceptând vreo două texte care vizează mai mult filozofic decât tehnic respectarea prezumției de nevinovăție, nimic din ceea ce așteaptă fundamental justiția română nu este abordat. Sistemul aberantelor sporuri de pedepse nu este atins.

Mecanismul liberării condiționate, absurd și practic inaplicabil în actuala formulă, rămâne neschimbat. Garantarea aplicării principiului aflării adevărului printr-un sistem de probe care să nu îl lase pe acuzat la discreția ambițiilor acuzării, este uitată. De clarificarea condițiilor răspunderii magistraților pentru abuzurile în instrumentarea actului de justiție, nici vorbă.

Două precizări sunt necesare pentru a vaccina auditoriul împotriva virusării cu oțioasele discursuri tudoreliene.

Directivele europene în materie (care sunt obligatorii), ca și opiniile Comisiei de la Veneția (care nu sunt obligatorii), de altfel, au un caracter general, principial, cuprinzător. De aceea preluarea lor în legislația națională nu se face printr-un simplu proces de copiere. Aceasta lasă loc libertății de creație a legiuitorului național. El trebuie să o facă cu bună credință.

Este exact ceea ce lipsește operei tehnocratului de la Ministerul Justiției. El a integrat directivele punând accentul pe aspectele lor represive (confiscarea extinsă este definită în așa fel încât să respecte standardele dragi Monicăi Macovei) și lăsând în zona cenușiului minimal apărarea drepturilor individuale.

Pe de altă parte, politica penală nu se înscrie printre atribuțiile UE. Asupra acestui punct nu există nici un dubiu. Prin urmare, în definirea infracțiunilor și dimensionarea pedepselor, ca și în ceea ce privește regimul de executare al acestora (cu excepția aspectelor care țin de drepturile omului) Guvernul român nu avea nici o restricție. Orice critică a Bruxellesului pe acest teren ar fi fost abuzivă și ar fi trebuit respinsă cu fermitate.

Ei bine, din atare perspectivă prudența ministrului Toader l-a plasat în postura de secretar al comisarului Timmermans iar nu în aceea de înalt demnitar al statului român.

O REVIZUIRE SUBMINATĂ DE CHIAR PROMOTORUL EI

Dar lucrurile nu se opresc aici. Documentul trimis spre avizare CSM, prezentat în exclusivitate de Q Magazine AICI,  arată mai mult a material intern de lucru al Ministerului Justiției decât a act de poziție al acestuia.

Nicăieri expeditorul (căci despre autor nu se poate vorbi) nu motivează necesitatea modificării din perspectiva politicii penale și procesual penale a puterii executive sau a legiuitorului delegat, precum și argumentele pentru care soluția propusă răspunde bine obiectivelor urmărite.

Este, ca să zicem așa, un document „tehnocratic”; în măsura în care atașăm acestui cuvânt conotația cea mai peiorativă cu putință.

În schimb, la finele unui număr impresionant din puținele texte modificatoare apare următoarea notă: „texte analizate ex-ante, declarate constituționale în raport cu criticile formulate, dar care comportă discuții din perspectiva avizului Comisiei de la Veneția și și a conformității lor cu  reglementările Uniunii Europene.

De asemenea, textul poate pune probleme din punct de vedere al coerenței reglementării în materie penală și al asigurării efectului disuasiv al reglementărilor în domeniul dreptului penal.” Și CSM i se cere să avizeze favorabil propunerea Guvernului în asemenea condiții.

De cine oare își bate joc ministrul Toader? De guvern? De CSM? De CCR (care a controlat textele și le-a declarat a fi constituționale)? De Parlament? Sau de întreg poporul român?

Nota citată (și, repet, asemenea note însoțesc aproape toate propunerile) sub aspect formal sugerează că, vezi Doamne, ne punem în cap Europa, iar pe fond ne spune că adoptăm o legislație insuficient de represivă și astfel inaptă să descurajeze săvârșirea de infracțiuni. Ce contează că totul se petrece în limitele Constituției României?! Doar și Traian Băsescu ne-a anunțat că atunci când a semnat tratatul de aderare a României la UE, a pasat pe sub masă și suveranitatea națională.

Or, dacă este așa, se pune întrebarea de ce a mai propus spre adoptare ministrul Justiției aceste amendamente? Și le însușește el sau nu? Le susține sau nu?

CINE ÎȘI ASUMĂ EȘECUL NEGOCIERILOR CU UE?

Nu revin asupra caracterului discutabil al dreptului Comisiei de la Veneția și al Comisiei Europene de a impune României o anumită orientare a legislației penale. Amintesc doar că ministrul Toader a fost trimis să negocieze cu aceste instituții și să le explice poziția României de o manieră care să excludă orice litigiu dintre noi și ele. Cum a făcut-o? Cu ce rezultate s-a întors?

Desigur, nu totdeauna poți avea succes în negocieri. Când ele sunt însă esențiale iar eșecul este, ca în acest caz, total, negociatorul demisionează. Nu neapărat pentru că ar fi vinovat, ci pentru a lăsa locul altui negociator, mai convingător sau mai norocos, să continuie lupta.

Așa a făcut Ionel Brătianu când negocierile sale la Conferința de Pace de la Versailles s-au împotmolit. Acest gest a exercitat și o presiune asupra celorlalți negociatori. Una a fost însă marele Ionel („Vizirul”) și alta micul Tudorel („Satirul”)!

Sursele Q Magazine spun însă că, de fapt, Tudorel Toader nici măcar nu a negociat. El ar fi lăsat să se înțeleagă că este un fel de dizident în Guvernul României unde duce o luptă de partizani sub steagul Europei democrate împotriva presiunilor politicianiste ale corupților din PSD/ALDE.

Un mesaj pe care îl transmite, pe unde poate, clipind șăgalnic din coada ochiului, și către opoziția internă. Doar va avea și ea nevoie de un ministru tehnocrat. Sau măcar de un notar cu rude la Ierusalimul bruxellez.

Revocarea Codruței Koveși, oricum cu mare întârziere, când chiar nu se mai putea face nimic pentru a o apăra pe cea a cărei teză de doctorat fără nici o valoare științifică a girat-o, organizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, tot tărăgănat și tot cu frâna de mână trasă (inclusiv prin modificarea suspectă a legii de înființare după votul din Parlament), precum și refuzul de facto al transformării ei în direcție autonomă, sau pseudo demiterea torționarului Augustin Lazăr, sunt alibiurile Ministrului Justiției pentru a scăpa de vinovăția lipsei oricărei reforme de sistem. Cu timpul însă ele devin insuficiente ca să acopere jocul dublu făcut de Tudorel Toader.

Un joc dublu care dacă nu a sedus-o, cel puțin a speriat-o pe Viorica Dăncilă, prim ministrul României, atrăgându-o în această strategie a tergiversării și minimizării. Așa se explică de ce declarațiile de demnitate națională ale premierului nu sunt urmate de acțiuni pe măsură în domeniul justiției sau, mai rău, sunt urmate de pași concreți înapoi. Ceea ce este dezastruos atât pentru ordinea internă a societății românești, cât și pentru credibilitatea internă și externă a Guvernului.  

Dacă de ceva Tudorel Toader ne-a convins este faptul că domnia sa își poate schimba părul discursului (mai nou cu tot mai multe accente useriste), dar nu și năravul faptelor. De aceea a sosit momentul să își înceteze autosuspendarea din postul de rector la Universitatea din Iași. Du-l, Doamne, la Iași! Mai bine azi, decât mâine.

DOCUMENTUL