Expulzarea din motive de securitate națională pe baza informațiilor clasificate: CEDO condamnă din nou România pentru nerespectarea garanțiilor procedurale!

În cauza Hassine împotriva României (cererea cu nr. 36328/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) (Secția a patra) a constatat marți, 9 martie 2021, încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu unanimitate, judecătorii Curții au admis cererea reclamantului și a considerat că acesta a suferit o limitare semnificativă în exercitarea dreptului de a fi informat în legătură cu elemenele de fapt care au stat la baza deciziei de expulzare. Din completul de judecători a făcut parte Iulia Motoc, care a votat pentru condamnarea României, menționând însă că își păstrează poziția formulată în Opinia diferită anexată în cauza Muhammad și Muhammad împotriva României (cererea nr. 80982/12, decizie comunicată la 15 octombrie 2020).

• AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
• Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
• În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
• Primul vaccin creat de inteligența artificială
• SANADOR: Ordinul pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative poate restrânge accesul pacienților la servicii medicale esențiale

Procesul, extrădarea și drumul către CEDO

În această cauză, cetățeanul tunisian Amine Hassine, născut în 1982 și stabilit în România din 2007, a fost declarat ca persoană indezirabilă pentru o perioadă de 5 ani. Pe baza infornațiilor puse la dispoziție de către Serviciul Român de Informații (SRI), pe care Curtea de Apel București le-a considerat relevante și utile în soluționarea cazului, instanța a admis existența unor indicații pertinente privind desfășurarea unor activități care ar putea pune în pericol securitatea națională.

În absența reclamantului, în procedură de urgență, la 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel a dispus plasarea cetățeanului tunisian în detenție administrativă până la scoaterea de pe teritoriul României, cu posibilitatea atacării deciziei în termen de zece zile de la data comunicării acesteia către persoana în cauză.

Avocatul reclamantului (numit de acesta), a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la 20 noembrie 2012, însă nu a putut accesa documentele clasificate din dosar, întrucât nu a dispus de un certificat ORNISS. Din acest motiv, avocatul a susținut că a fost încălcat principiul contradictorialității, ca urmare a faptului că reclamantului nu i-au fost prezentate acuzațiile și informațiile colectate de SRI, motiv pentru care nu și-a putut pregăti apărarea.

Recursul reclamantului a fost respins de ÎCCJ la 12 decembrie 2012, instanța considerând că a fost asigurat un echilibru echitabil între „cerința” adoptării unor măsuri preventive împotriva terorismului și obligația de a respecta drepturile omului. În privința limitării dreptului la informație, ÎCCJ a făcut trimitere la art. 83 din OUG nr. 194/2002, precum și la art. 31 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora exercitarea dreptului la informație nu trebuie să prejudicieze securitatea națională.

Reclamantul a sesizat CEDO pentru încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil pe durata procedurilor administrative, ca urmare a faptului că nu a fost informat cu privire la faptele pretinse și nu a avut acces la documentele realizate de SRI și prezentate Curții de Apel . Potrivit acestuia, avocatul nu a dispus de perioada necesară pentru a obține certificatul ORNISS înainte de judecarea recursului.

În schimb, Guvernul a considerat ca fiind rezonabilă decizia Curții de Apel, având în vederea natura și urgența cauzei, întrucât cetățeanul tunisian a dispus de suficient timp pentru a angaja un avocat. Potrivit Guernului, avocatul acestuia ar fi putut solicita amânarea procedurii, în vederea încheierii unui contract de asistență juridică cu un avocat care deținea deja un certificat ORNISS sau pentru a obține un astfel de certificat.

Jurisprudența CEDO privind garanţiile procedurale în cazul expulzărilor de străini

După ce a deliberat la 4 februarie 2021, judecătorii Curții au opinat că au lipsit garanțiile jurisdicționale suficiente împotriva arbitrariului aplicate străinilor „rezidenți legal” pe teritoriul unui stat. Potrivit Curții, restricțiile impuse drepturilor prevăzute la articolul 1 § 1 din Protocolul nr. 7, chiar dacă nu sunt absolute, nu trebuie să anuleze protecția procedurală, situație în care ar fi afectată însăși substanța acestei dispoziții.

„Chiar și acolo unde există limitări, străinului trebuie să i se ofere o oportunitate eficientă de a prezenta motivele expulzării sale și să i se ofere protecție împotriva arbitrariului. […]

În evaluarea sa, Curtea va fi ghidată de două principii de bază: (I) cu cât informațiile furnizate străinului în cauză sunt mai limitate, cu atât sunt mai mari garanțiile instituite pentru a contrabalansa limitarea drepturilor sale procedurale; (II) atunci când circumstanțele unui caz relevă o miză deosebit de importantă pentru străinul în cauză, garanțiile compensatorii trebuie consolidate în continuare.”

menționează judecătorii Curții, în Decizia Hassine împotriva României, cu referire la jurisprudența prezentată prin Decizia Muhammad și Muhammad împotriva României.

Elemente susceptibile în vederea compensării în mod suficient a restricțiilor impuse asupra „drepturilor procedurale” ale străinilor, fără să fie necesară îndeplinirea cumulativă a acestora:

– relevanța informațiilor comunicate în legătură cu motivele expulzării și accesului la conținutul documentelor;

– informarea părților interesate asupra desfășurării procedurii și măsurile prevăzute la nivel intern pentru a compensa limitarea drepturilor lor;

– reprezentarea străinilor;

– intervenția unei autorități independente în cadrul procedurii.

Curtea a indicat că, în timpul procedurii, reclamantului i-au fost prezentate doar informații foarte generale cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate, fără să-i fie menționate comportamentele sale concrete care ar putea pune în pericol securitatea națională.

Potrivit jurisprudenței CEDO în materie, o simplă enumerare a articolelor de lege, împreună cu indicațiile generale asupra faptelor care ar putea constitui infracțiunile reținute, respectiv calificarea juridică a acestora, „nu pot constitui informații suficiente cu privire la faptele pretinse, pentru a se pronunța exercitarea efectivă a garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 1 din Protocolul nr. 7”.

Judecătorii Curții au constatat că reclamantul nu au dispus de acces la conținutul documentelor și la elementele din dosar (clasificate) pe care s-a întemeiat decizia autorității competente.

„În timp ce Curtea acceptă că examinarea cauzei de către o autoritate judiciară independentă este o garanție de mare importanță pentru a contrabalansa restricția impusă drepturilor procedurale ale reclamantului, o astfel de garanție nu este în sine suficientă pentru a depăși restricția impusă persoanei în cauză, dacă natura și intensitatea controlului exercitat de autoritățile independente nu se manifestă, chiar sumar, în motivele deciziilor luate de acestea. […]

Prin urmare, Curtea constată că, în speță, drepturile procedurale ale reclamantului au fost supuse unor restricții semnificative, fără ca aceste limitări să fi fost examinate și judecate în mod corespunzător de către o autoritate independentă la nivel național. […]

În ceea ce privește amploarea controlului efectuat, Curtea consideră că simplul fapt că decizia de expulzare a fost luată de înalte autorități judiciare independente, fără a fi posibil să se constate că au exercitat efectiv puterile pe care le-a conferit-o legea română, nu este de natură să poată compensa restricțiile suferite de persoana în cauză în exercitarea drepturilor sale procedurale.”

au argumentat judecătorii Curții, în Decizia Hassine împotriva României, cu referire la jurisprudența prezentată prin Decizia Muhammad și Muhammad împotriva României.

În continuarea jurisprudenței menționată în speța celor doi cetățeni pakistanezi (Muhammad și Muhammad) care dispuneau de vize de studenți, expulzați din România din motive de siguranță, CEDO a amendat România cu 5.000 de euro (pentru daune morale), cu obligația de a plăti, suplimentar, cheltuielile de judecată (în cuantum de 2.300 de euro), pentru lipsa unor garanții compensatorii suficiente.

Reclamantul a pretins suma de 100.000 de euro pentru prejudiciul moral pe care a pretins că l-a suferit, considerată „exorbitantă și nejustificată” de Guvernul României.

„Am votat pentru încălcare în acest caz, pentru a respecta ceea ce a spus majoritatea în Muhammad și Muhammad împotriva României, dar părerea mea rămâne cea exprimată în opinia diferită anexată la această ultimă judecată.”

a menționat judecătoarea Iulia Motoc în Opinia concordantă.