Actual

Filosoful Mihai Sora despre Iohannis: ”Regret că am investit atât de multă încredere în acest om”

„L-am votat din primul tur.

Pericolul Ponta mi se părea infinit mai grav decât orice altă scădere, inadecvare punctuală, lentoare a vorbei sau a gândului. Fiecare vot era prețios din capul locului: pentru a-i da consistență (lui: candidatului meu) în turul al doilea. Rațiunea, nu inima!, – îmi spuneam atunci. Iar acesta a fost motivul pentru care am rămas o voce singulară (și răgușită) printre mai tinerii mei prieteni, care au votat-o, în momentul acela, pe Monica Macovei.

16 noiembrie 2014.În turul al doilea, nu mai era loc pentru șovăieli, aporii, învârtituri stilistice. „Fără Ponta“ devenise o idee simplă, igienică și salvatoare. În diaspora, mii de oameni au străbătut kilometri, au stat la cozi infernale (ca pe vremuri), în ploaie, în frig, șubreziți de munca de peste săptămână și de dorul de casă. Lor și altora rămași în țară le păsa. Oamenii aceștia chiar se temeau de minciuna, prădăciunea și tâlhăria ajunse la cârma nației.

19 noiembrie 2014.

La Gaudeamus, președintele ales își lansează cartea „autobiografică“. Primul semn al unei fraude: o fraudă emoțională, întâi de toate, moșită în laboratoarele vicleniei observatoare. Rapid detectată de către cei care știu ce înseamnă – cu adevărat – să fii autorul unei cărți, să așterni pe hârtie cuvinte și propoziții.

19 noiembrie 2014 este ziua în care am înțeles tot ce era de înțeles.

Nu regret că l-am votat: pericolul Ponta era prea mare.

Dar „Gründlichkeit“, cuvântul acesta german, mi-a jucat feste. Regret că am investit în acest om atât de multă, nemeritată încredere. Nostalgic, de bună seamă,

– cu gândul la Carol I.”, scrie Mihai Şora pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top