Relația dintre premier și primarul general al Capitalei este extrem de tensionată. Cu o zi înainte de ziua națională, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, la PSD a avut loc o ședință în care Gabriela Firea și deputatul Liviu Pleșoianu au făcut front comun în a-l ataca pe premierul Mihai Tudose.
Citește și: Dezvoltarea României, un deziderat, Guvernul Tudose, la primul hop
Stenogramele acestei ședințe au fost făcute publice astăzi de DCNews.
Primarul General l-a acuzat pe Tudose de ipocrizie, că vrea să preia șefia PSD, că e de partea opozanților din stradă și chiar că e un acoperit al serviciilor.
„Domnule prim-ministru, am memorie bună și au fost și martori la discuțiile noastre…nu e de mirare că nu le mai recunoașteți. Vă descrie întregul caracter și comportament. Primăria Generală nu e în subordinea Guvernului, ca de altfel nicio primărie din țară. Nu aveți de ce să-mi faceți mie sugestii sau recomandări, nici în privat, nici prin presă. Eu răspund în fața legii și a bucureștenilor. Dumneavoastră în fața legii și Parlamentului. Dacă îngrijorarea dv. e una sinceră și onestă privind organizarea festivalului pentru copii și a târgului din Piața Victoriei, m-ați fi sunat să vorbim colegial și nu mi-ați fi dat indicații prețioase prin presă.”
De asemenea, primarul general i-a reproșat lui Mihai Tudose că se află în campanie electorală pentru preluarea PSD
„Am tăcut jumătate de an. Jumătate de an în care ați consumat timp și energie pentru a mă bloca, pentru a stopa toate proiectele comune Guvern-Primăria Capitalei. V-ați încălcat propriile promisiuni că veți sprijini proiectele Capitalei României. Noi nu vă cerem bani. Vă solicităm parteneriate legitime. Dl. Iohannis e în campanie electorală pentru prezidențiale, dv. sunteți în campanie electorală pentru preluarea PSD. Nu negați, este inutil, o știu și o simt tot mai mulți colegi. Dumneavoastră sunteți de la Brăila și nu de la Craiova, dvs. nu știți ce este statul paralel”.
În momentul în care Tudose a încercat să facă o glumă pe seama unirii, Firea a replicat și mai tăios: „Nu putem fi uniți cu cei care au ordin pe unitate, suntem civili. Și nu ne amuză cumpenele prin care trece echipa noastră”.















































