Forever Scotland

Ca la un priveghi improvizat ad-hoc, ceea ce trebuia să fie o rugă pentru un « Da » a devenit, pe măsură ce noaptea s-a transformat în zori, într-o rugă pentru înţelegere, pace.

Alba, numele Scoţiei în limba gaelică, se va fi trezit diferită, după acest vot care a ars şi a fost purtat asemeni unei credinţe, cu convingerea fermă, pentru partizanii unui Da, că este singura opţiune posibilă? Va reprezenta ea, ca şi teritoriu al coroanei britanice, acelaşi tărâm pe care britanicii s-au trezit că-l iubesc doar când au simţit că pierd? Şi cum va reacţiona Bruxelles la aflarea veştii? Va fi uşurat că sciziunea a fost evitată, cu problemele ei eventuale cu tot?

Multe întrebări pentru o dimineaţă în care bruma s-a ridicat de peste Edinburgh. Capitala, asemeni altor oraşe care înclinau spre un Da la întrebarea “credeţi că Scoţia ar trebui să fie independentă?”, a crezut până în ultimul moment: în localuri personalul afişa mândru insignele cu Aye! (Yes/Da). Pe străzi autoturismele rulau cu steaguri pro-independenţă la fereastră, pe imobile afişele defilau în funcţie de preferinţele locatarilor, iar discuţiile dintre tineri şi pensionari, fii şi părinţi, au avut doar această temă foarte mult timp. Pentru Liam, 25 de ani, ar fi fost şansa de a se face auzit de către guvern, cel din Edinburgh, dacă ar fi fost să fie, nu cel din Westminster, cel care “suge toată seva scoţienilor”. În dimineaţa aceasta, în micul guest house din sudul capitalei, la Newington, Liam lucrează în tăcere. Reuşeşte să zâmbească. Edinburgh, oraşul lui, a votat Nu, masiv. 52%. E dezamăgit.

Ieri îmi spunea că “istoria noastră, dar şi a lor, nu va mai fi la fel”. Probabil. Dar simt că ceea ce îl îngrijorează, de fapt, este viitorul vot al Marii Britanii, cel promis de primul ministru David Cameron, asupra rămânerii sau nu în Uniunea Europeană. Cel prevăzut pentru 2017. Aproape mâine. În cazul unei ieşiri din UE, Scoţia va fi obligată să iasă împreună cu tot regatul.

A fost o noapte magică: lumea, pe străzi, aşteptând rezultatul. Sperând. Sau numărând voturile. Rugându-se. Istoria nu va mai fi la fel. O credea şi Ian, un militant care şi-a petrecut un 18 septembrie pe care nu îl va uita niciodată, în picioare în faţa unei secţii de vot. “Ne-am decis soarta singuri, pentru prima oară în istorie”. Da. Au votat în proporţie de 88%. Au ales. Scoţienii pierd o ocazie istorică şi rămân uniţi, dar ambele tabere privesc şi primesc noii zori cu calm, cerebral, fără pasiune. Va şti Bruxelles să procedeze la fel? Dar Londra?

Istoricul american Timothy Snyder a postat, spre ora 3, ora Scoţiei, ţara de pe insula care dă ora în lume, nu-i aşa, că “ideea era ca Scoţia să fie în UE. Un Da ar fi însemnat şi restul Marii Britanii, într-un fel, chiar fărâmiţată, în UE. Dacă Londra va părăsi UE, Uniunea îşi va închide gura sub presiunea rusă. Nu a fost să fie o Scoţie în Europa, pentru că nu există Europa”.

Good morning, Scotland !