Votul decisiv ar urma să se dea luni, în ședința Consiliului de Administrație, majoritatea membrilor fiind însă în opoziție față de Stelian Tănase, care acuză presiuni din partea unor persoane influente din PSD.
Tănase: Sunt presiuni enorme dinspre PSD
Președintele TVR, Stelian Tănase, acuză că este supus unei presiuni enorme din partea actualei puteri. ”Acum mi se cere capul lui Sorin Avram!”, spune Tănase. Acesta este realizatorul emisiunii Vorbește liber, care l-a avut recent ca invitat pe ”Traian Băsescu”. Imixtiunile vin „din zone foarte înalte, de la PSD”. „Nu mă descurc, pot să vă spun cu toată onestitatea. Iar acum când ne apropiem de campanie este aproape o isterie, e un fel de balamuc”.
Tănase înclină spre soluţia radicală a închiderii postului public şi susţine că a discutat aceste variante şi cu premierul Victor Ponta, iar acesta a fost „sensibil, adică i s-a părut scenariul plauzibil, mai ales că există şi alte exemple, nu inventăm noi roata”. Tănase mai spune că premierul Ponta i-a promis că astfel de măsuri vor fi luate după alegerile prezidenţiale. ”Să o băgăm în insolvenţă sau să o închidem. Ca în Grecia. Trebuie să vă spun că eu înclin spre această soluţie radicală. După două sau trei luni o deschidem.”, a spus Tănase.
”După campanie o să vedeţi că o să fiu demis pentru că n-am acceptat anumite lucruri, este un risc. Nu este un risc, este o certitudine pe care mi-am asumat-o. Oricine câştigă mă demite, pentru că nu m-am cocoşat. Nu am făcut deal cu nimeni.”, a adăugat șeful TVR.
Stelian Tănase, acuză şi influenţa pe care o exercită asupra TVR premierul Victor Ponta prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, membru în Consiliul de Administraţie al televiziunii. „Corneliu Calotă îşi spune punctul de vedere, faţă de mine personal, faţă de alţi directori în faţa consiliului de administraţie de fiecare dată şi punctul lui de vedere prevalează. Este omul cel mai puternic din Consiliul de Administraţie. Pe acel plan, el conduce, de fapt, televiziunea”, spune Stelian Tănase, care susţine că oficialul Guvernului se află acum într-o situaţie de incompatibilitate.
„Corneliu Calotă este purtător de cuvânt al Guvernului şi, în acelaşi timp, membru trimis de Guvern în Consiliul de Administraţie. Cred că ar trebui să opteze pentru o calitate sau alta, deşi trebuie să spun că are 60 de zile pentru asta. Este un caz de incompatibilitate, pe de-o parte din punct de vedere legal, pe de altă parte, din punct de vedere al imaginii, dă foarte prost ca purtătorul de cuvânt al Guvernului să facă parte din Consiliul de Administraţie. Mai ales că el este foarte activ în Consiliul de Administraţie, conduce grupul PSD din CA, adică majoritatea consiliului de administraţie este la îndemâna sa. Şi asta ar trebui să clarifice cât mai repede”, a declarat Stelian Tănase pentru gândul.info.
Guran: Mă simt ofensat, am deranjat oameni mult mai grei decât Ponta
Guran anunță că va mai face emisiuni și că este ofensat că ar fi fost dat afară la comanda lui Victor Ponta. ”Am deranjat oameni mai grei decât Ponta!”, a scris jurnalistul. ”Adevărul este că azi am emisiune. Sper să am și luni, dar nu sunt sigur. Comitetul Director a decis revenirea la grila de vară. Cum eu n-am fost peste vară, dacă nu revin asupra deciziei pânaăluni, atunci luni nu o să am emisie. Tehnic vorbind, toamna astronomică începe pe 23 septembrie. Altfel însă, revenirea la grila de vară e o chestie ușor iresponsabilă. Nu că mă scot pe mine, dar nici UEFA Champions League n-a fost peste vară. Și aia costă, frate! Vine Curtea de Conturi peste ei. De aia zic, cred că până luni mai au timp și nu m-aș ambala să îl fac pe Ponta atât de capabil încât să determine TVR-ul să se sinucidă financiar.
Eu fac emisiune în seara asta să știți… Aia cu Ponta care m-a dat afară de la TVR mă și cam ofensează… Adică, de patru ani, de când sunt la TVR eu știu că am deranjat oameni mult mai grei decat Ponta”, a postat Guran.

















































