Ana- Maria Pătru, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar și măsurile asigurătorii.
Citește și: O intrebare la care PSD și DNA răspund diferit
Anunțul a fost făcut de Direcția Națională Anticorupție printr-un comunicat.
Potrivit DNA, în perioada aprilie-mai 2013, Ana- Maria Pătru a pretins de la reprezentantul unei firme de software suma de 1 milion de euro, iar la sfârșitul lunii iulie 2013 a pretins de la aceeași persoană două ceasuri de lux (un ceas de damă în valoare de 49.700 lei și un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei), lăsând să se creadă că are influență asupra directorului unei instituții publice cu atribuții de control și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma de software.
La data de 5 decembrie 2016, inculpata Ana- Maria Pătru a formulat și înregistrat la Direcția Națională Anticorupție un denunț privind existența unei infracțiuni de trafic de influență, pretins comisă de directorul instituției publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Ana- Maria Pătru a recunoscut că denunțul, obiect al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reținută în sarcina sa, este mincinos.
Pentru infracțiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare – astfel cum a fost recunoscută de către inculpată, s-a dispus, în timpul urmăririi penale, disjungerea cercetărilor și formarea unui dosar separat.
De asemenea, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile achiziționate din banii obținuți ca urmare a infracțiunii de trafic de influență.
Ana- Maria Pătru a mai fost trimisă în judecată într-un alt dosar, pentru fapte presupus a fi săvârșite în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.)















































