După intrarea în vigoare a legii recusului compensatoriu, mii de deţinuţi vor beneficia de o reducere a pedepsei pe motivul încarcerării în condiţii necorespunzătoare. Dintre aceştia, 529 au fost eliberaţi deja, însă lucrurile nu se opresc aici, urmând a fi despăgubiţi şi deţinuţii care au fost ţinuţi în condiţii inumane şi au fost eliberaţi înainte de intrarea în vigoare a noii legi.
Tudorel Toader a anunţat că deţinuţii eliberaţi vor primi o sumă de bani pentru fiecare zi petrecută în condiţii necorespunzătoare de detenţie. Suma nu a fost stabilită încă, dar se iau în calcul variantele implementate deja în Ungaria şi Italia, unde foştii deţinuţi au primit 5 euro, respectiv 8 euro pentru fiecare zi petrecută în condiţiile necorespunzătoare din închisori. În urma acestor despăgubiri, deţinuţii ar putea ajunge să primească sume de mii de euro.
„S-au adunat la CEDO procese de ordinul miilor. CEDO le-a suspendat, a pronunţat decizia pilot şi noi trebuie să le dăm despăgubiri şi lor. Vor fi despăgubiţi în echivalent bănesc. Cuantumul nu îl stabilesc eu. Pot să vă dau nişte repere. Ungurii au stabilit 5 euro pe zi, Italia a stabilit 8 euro. CEDO a considerat că sunt depăbugiri echitabile. (…) Nu plăteşte ministerul, plăteşte bugetul statului. Există o decizie a Curţii Europene care spune că statul nu se poate prevala de lipsa fondurilor pentru a justifica neplata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Dacă suma totală va fi prea mare, statul are posibilitatea să eşaloneze plata”, a declarat ministrul Justiţiei.
În total, 3.349 de deţinuţi beneficiază de legea prin care persoanelor încarcerate în condiţii improprii li se reduce din pedeapsa, a anunţat Tudorel Toader, precizând că această cifră i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că impactul va fi atât de mare.
Legea prin care detinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsa pentru fiecare 30 de zile executate a fost promulgată în 14 iulie de preşedintele Klaus Iohannis.
Proiectul a fost contestat de Opoziţie la CCR, însă judecătorii au decis, pe 5 iulie, că actul este constituţional.
51 de deputaţi PNL şi USR reclamaseră atunci la CCR că modificările sunt neconstituţionale şi transformă legea, de fapt, într-o graţiere mascată.
Legea se aplică pentru persoanele intemniţate începand din 2012, de când a venit prima decizie-pilot a CEDO privind condiţiile din penitenciare.















































