Franţa: Rouge, Blanc, Marine

Stânga se situează pe locul trei, cu aproape 15% dar doar 13 deputaţi europeni, iar dreapta, prin UMP, 20%.

O victorie cu nimic surprinzătoare, totuşi, pentru cei care au ascultat Casandrele şi au citit presa din hexagon: sunt cel puţin şase luni de când sondajele anunţă un FN creditat cu 25 % în intenţiile de vot ale francezilor. Prezenţa la manifestaţiile Marinei Le Pen depășește orice imaginaţie, în mulţimea formată de zeci şi chiar sute de mii de persoane se află nu doar oameni care provin din rândul clasei muncitoare – care nu pricep nimic, scriau analiştii francezi, din valorile europene – ci şi foarte mulţi tineri, studenţi, cadre din clasa de mijloc, funcţionari chiar, persoane care caută un răspuns la multiplele întrebări latente ale Franţei: de ce un şomaj atât de ridicat (11%), de ce lipsă de locuri de muncă, de ce o viaţă atât de scumpă, de ce impozite în creştere, de ce atât de mulţi romi, şi cât mai primim imigranţi. O populaţie care a votat pentru o stângă acum dispersată, în care preşedintele François Hollande nu este de acord cu ce face şi zice primul ministru Manuel Valls, la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, dar care descoperă acum că ambele, şi stânga şi dreapta, sunt tot o apă şi-un pământ. O populaţie care a aşteptat inutil să i se explice de ce scrutinul european este important, de ce a face parte din Uniune este un câştig, de ce trebuie mers la vot şi de ce extremele nu sunt opţiuni, ci răzbunări. Europa a fost absentă din discursul politic francez. În schimb, din senin, temuta Franţă s-a trezit cu cea mai mare cantitate posibilă de vinovaţi posibili pentru criza pe care o traversează: de vină sunt evreii, arabii, românii, romii, etc. De vină este şi Europa, care nu încetează să fixeze obiective, să vrea să se extindă, să vrea libera circulaţie, liberul schimb, care doreşte semnarea unui tratat comercial cu Statele Unite care ne va aduce înapoi la epoca de piatră.

Un asemenea discurs, aruncat în faţa unei mulţimi care nu vrea decât pâine şi circ, a avut un efect catalizator. Valul Bleu-Marine s-a revărsat peste o Franţă în lipsă de repere. Marine Le Pen a ocupat un loc gol: cel al imaginarului. Dacă francezii nu mai au la ce visa, dacă UE nu îi mai face să viseze, vor lua din Uniune doar ceea ce îi interesează: programul Erasmus, de exemplu, căruia Frontul Naţional nu îi este opus. Franţa va trimite la Bruxelles cel mai mare număr de deputaţi eurofobi! Franţa nu va mai conta în deciziile europene, ci câţiva deputaţi de stânga şi de dreapta nemaicontând atât de mult în Parlament. În fine, presa va avea de lucru, vor veni ani pasionanţi, 2019, îl aştept deja, iar Marine Le Pen va fi, ea, foarte ocupată: are o alianţă de eurofobi extremişti de format, cu Jobbik de exemplu (18% din voturi, al doilea partid al Ungariei, 4 europarlamentari)!

Ei bine, duminică nu au căzut demisii, deşi la Paris dreapta acuză stânga, Frontul Naţional râde în barbă şi cere demisia guvernului, stânga acuză dreapta şi cu toţii cer şi demisia preşedintelui Hollande. Vremurile se anunţă tulburi, în Europa ca şi în Franţa, probabil că vremurile vor fi tulburi de fapt cam peste tot în Europa: surpriza este de proporţii, stânga a reuşit să conducă alegerile doar în Portugalia şi România, dreapta va avea de gerat 145 de deputaţi eurofobi, liberalii din ALDE sunt dezorientaţi şi dau dovadă de slăbiciune. Quo vadis Europa?