“La următoarea reuniune a PPE, va fi reuniunea conducerii, la care merg domnul Băsescu și domnul Hunor Kelemen, după care conducerea se va duce într-o sală mare, în care este și domnul Antonescu, și va spune: stimați colegi, am hotărât următoarele. (…) Să te pui într-o asemenea situație, în care Traian Băsescu și Hunor Kelemen, pe bună dreptate, că e viceprim-ministru al Guvernului, sunt la masa de decizie și tu stai și aștepți afară să vezi ce decide PPE pentru România. (…) Domnul Antonescu este printre cei care primesc ordinele de la șefii PPE, care vor decide ceva. El nu participă la masă, pentru că nu are niciun fel de funcție în statul român care să-l califice”, a afirmat premierul Victor Ponta.
Fiind întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu va decide acum și pentru PNL, Victor Ponta a răspuns afirmativ.
“Da, acum da, categoric”, a afirmat premierul, precizând totodată că președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a devenit, subordonatul “total” al lui Traian Băsescu.
Premierul a criticat decizia PNL de a se afilia la PPE, spunând că prin aceasta au fost trădate principiile liberalismului și s-a creat o imagine proastă a României în Europa.
“Eu credeam că după Traian Băsescu nu mă va mai uimi nicio răzgândire”, a adăugat premierul.
Victor Ponta a ţinut să precizeze că nu a găsit niciun argument logic pentru decizia conducerii PNL de a adera la PPE, iar Crin Antonescu “i-a dat țeapă” liderului ALDE, Guy Verhofstadt.
















































