El a avut o serie de întâlniri şi cu senatori americani, discutând despre problematica eliminării vizelor pentru români.
Senatorul PSD a reiterat în faţa partenerilor de discuţii mesajul transmis şi de Victor Ponta în timpul vizitei în America, acela că, pe viitor, cooperarea economică şi academică dintre România şi SUA trebuie să ajungă la nivelul celei militare.
Lărgirea ariei de parteneriate cu SUA
Mircea Geoană şi Hoyt Brian Yee au apreciat ca pozitivă evoluţia Parteneriatului Strategic bilateral, în contextul recentei întâlniri între primul-ministru român şi vicepreşedintele american. A fost, de asemenea, evidenţiată necesitatea ridicării nivelului cooperării dintre cele două state din punct de vedere economic (printr-o prezenţă mai importantă a marilor companii americane în România) şi academic la nivelul cooperării în plan militar, după modelul Acordului dintre SUA şi Polonia în domeniul cooperării ştiinţifice şi tehnologice semnat în 2006.
Mircea Geoană a reiterat invitaţia ca secretarul de stat John Kerry să efectueze o vizită în România în 2014, dar şi ca preşedintele Barack Obama să vină în Bucureşti după alegerea viitorului preşedinte al României.
Pledoarie pentru funcţia de secretar general al NATO
Evident că, în cadrul discuţiilor, Mircea Geoană a vorbit şi despre funcţia de secretar general, numele său fiind, de altfel, vehiculat drept un posibil candidat cu şanse, senatorul PSD explicând interesul statelor care au devenit recent membre NATO, inclusiv România, pentru a ocupa poziţii la vîrful Alianţei ca o recunoaştere a contribuţiei acestora la operaţiunile şi politicile structurii.
La Congres şi la Washington Ideas Forum
În cadrul întâlnirilor cu senatorii John Boozman şi Roger Wickers de la Congresul American, oficialul român a abordat tema legislaţiei privind migraţia, legislaţie care include şi problematica Visa Waiver pentru români şi polonezi.
În cadrul vizitei sale de lucru, Mircea Geoană a susţinut şi o serie de prelegeri la instituţii de prestigiu din SUA şi a participat la Washington Ideas Forum, organizat de Institutul Aspen şi The Atlantic, precum şi la conferinţa “Către o renaştere a relaţiei transatlantice”, organizată de Atlantic Council, cu prilejul primei apariţii publice a noului Asistent al Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland.
De asemenea, Mircea Geoană a vizitat şi sediul CNN, unde a avut o întâlnire cu celebrul jurnalist Wolf Blitzer, gazda emisiunii “Situation Room”.

















































