Alina Gorghiu, copreședintele PNL, a descris într-o postare pe Facebook întâlnirea avută cu Nicușor Dan la care a sperat să îl convingă să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei.
„M-am dus ieri la sediul USB pentru a încerca, încă o dată, să-l conving pe candidatul lor de necesitatea că, în urma unui sondaj – de orice tip, realizat de oricine – candidatul mai slab clasat să se retragă din cursa pentru București. Am fost însoțită de un coleg și de un sociolog, care ar fi urmat să fie reprezentantul nostru la efectuarea sondajului, daca se agrea soluția politică. Ne-am întâlnit cu Nicușor Dan, cu un sociolog care ar fi reprezentat USB în realizarea sondajului și un membru din staff-ul electoral al candidatului. Am purtat toate aceste discuții pentru că am sperat, până în ultima clipă, că rațiunea și interesul bucureștenilor vor învinge.
Părerea lor a fost că electoratul pe care îl reprezintă nu ar înțelege o eventuală retragere a lui Nicușor Dan, chiar și clasat în urma lui Cătălin Predoiu. Din păcate, nu am reușit să îi convingem de contrariu.
Din acest moment, USB și candidatul lor poartă întreaga responsabilitate pentru divizarea voturilor anti-PSD. Nu înțeleg de ce își doresc atât de mult locul trei dar, de astăzi înainte, ne vom lupta doar noi pentru un București care să nu devină o anexă a comunelor limitrofe din județul Ilfov.”, a scris Gorghiu.
Nicușor Dan, invitat aseară la emisiunea „Jocuri de putere”, moderată la Rareș Bogdan la Realitatea TV , a declarat că nu se pune problema retragerii sale. „Am declarat asta de luni de zile, am declarat ieri cu subiect si predicat la TVR. Nu ma voi retrage in nicio conditie in fata lui Catalin Predoiu. Domnul Predoiu a propus la Antena 3, in urma cu o saptamana, candidatilor de dreapta slab clasati sa il sprijine pe primul. Atat eu cat si domnul Barbu am refuzat oferta. Am spus foarte limpede ca votantii mei sunt oameni care s-au saturat, atat de PSD, cat si de PNL, s-au saturat de toate cele sapte blaturi comune, in Bucuresti intre PSD si PNL.
PNL nu a avut de la inceput nicio sansa sa castige aceste alegeri locale in Bucuresti. Ei au avut doua variante: Varianta pentru Bucuresti, in care sa spuna “Ne recunoastem vinovatia acestor ultimi ani de guvernare, in Bucuresti si sprijinim un om din afara partidului nostru, care a dovedit ca poate sa schimbe modul in care administreaza Bucurestiul. Asta e prima varianta, dar ei au mers pe varianta meschina. Au spus “Nu cumva, daca noi facem asta, USB-ul, creste cu 15% la consilieri si noi scadem?” Mai bine au incercat cu Maria Munteanu.”, a spus Dan.

















































