“Trebuie să facem un bilanț pentru că în urma Revoluției au murit 1.100 de oameni, în special tineri, iar peste 3.500 au fost răniți. Cu toate acestea, din păcate, bilanțul concret al condamnării comunismului conține în continuare prea multe întrebări care nu au reușit să primească răspuns nici în ziua de astăzi. Crimele împotriva poporului român nu se pot prescrie, iar statul român are obligația să afle adevărul. De aceea, cred că dosarul Revoluției nu poate fi închis. Cred în Justiție la decenii distanță”, a afirmat liderul PNL, în ședința solemnă a Parlamentului consacrată marcării a 26 de ani de la Revoluția din 1989.
Ea a criticat faptul că nu există o lege a lustrației. “Nu am avut, din păcate, securiști condamnați, ba mai mult astăzi pensiile comuniștilor sunt uriașe în raport cu cele ale victimelor, nu avem un muzeu al dictaturii comuniste, gestionarea arhivelor naționale rămâne o problemă discutabilă, sunt încă mari probleme în a privi cu maturitate trecutul. Toate aceste lucruri sunt datorii ale clasei politice de 26 de ani”, a completat Gorghiu.
Potrivit liderului PNL, cel mai mare eșec al veacului post-revoluționar rămâne relația pe care clasa politică din România o are cu românii.
“Avem dificultăți majore în a genera consens, solidaritate, iar comunitățile din România rămân divizate. Țara noastră s-a dezvoltat de atunci cu foarte multe discrepanțe, iar încrederea în instituțiile democratice este scăzută. Răspunsul nostru al tuturor, al partidelor politice, al oamenilor politici ar trebui să fie unul singur: acela de sancționare a derapajelor de zi cu zi și nevoia de a ne întoarce la agenda românilor”, a susținut copreședintele liberalilor.
Ea a subliniat că dușmanul cel mai mare al comunismului a fost libertatea, amintind că Revoluția din 1989 a însemnat nașterea PNL pentru a doua oară. “La 26 de ani de la Revoluție nimeni nu mai poate ignora vocea tinerilor și chem astăzi alături de noi pe cei tineri, pentru că înnoirea și întinerirea clasei politice la un sfert de secol după ’89 este parte a testamentului tinerilor uciși la Revoluție. Aș vrea să cred că vedem cu toții în 2016 o țară matură și europeană, inclusiv din punct de vedere al asumării trecutului și respectului pentru eroii ei”, a spus Gorghiu.
Ea a afirmat că momentul 1989 rămâne cea mai mare șansă a vieții sale. “Ceea ce a pierdut România în anii comunismului este incomensurabil, indiferent din ce perspectivă vorbim, că vorbim de valoare, demnitate, identitate națională, de patrimoniu, de întârziere față de Europa, sunt pierderi care nu pot fi măsurate”, a mai spus Alina Gorghiu.

















































