Actual

Grav bolnav, Regele Mihai se retrage din viaţa publică. Vezi mesajul transmis de Majestate

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: “carcinom epidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”, scrie Mediafax.

Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.

Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj:

În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.

Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.

Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top