Externe

Guverul Orban, REPETENT la transpunerea legislației europene. Guvernul PSD mai proeuropean

În perioada 04 noiembrie 2019 – 03 iulie 2020 (guvernare PNL), Comisia Europeană a deschis 32 de proceduri de infringement împotriva României, apreciind că țara noastră nu și-a îndeplinit obligația juridică de a transpune în dreptul intern o serie de directive europene (acte juridice obligatorii pentru fiecare stat membru).

Domeniile în care instituția europeană a constatat încălcări ale legislației sunt extrem de variate, de la mediu, energie, politici climatice, impozitare și uniune vamală, până la mobilitate și transporturi, afaceri interne, stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și egalitate de șanse și piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri.

Din cele 32 de proceduri, doar 17 au fost clasate de Comisia Europeană în acest interval.

De asemenea, în condițiile în care România a persistat în încălcarea dreptului european, Comisia Europeană a transmis autorităților noastre și 7 avize motivate (ultima etapă înainte de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene).

Îngrijorător este faptul că pe fondul a ceea pare a reprezenta o lipsă totală de responsabilitate și de implicare din partea autorităților române, la data de 02 iulie 2020, Comisia Europeană a decis să trimită țara noastră în fața Curții de Justiție a UE, solicitând sancțiuni financiare uriașe, în contextul în care România nu a comunicat măsurile de transpunere în legislația națională a directivei privind mărcile (directiva 2015/2436).

Situația este cu atât mai gravă cu cât România este SINGURUL stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a acestei directive, toate celelalte state membre realizând toate demersurile legale pentru a nu ajunge în fața CJUE.

Trebuie înțeles că în momentul în care sesizează CJUE, Comisia europeană indică și cuantumul sumei forfetare sau al penalităților cominatorii care trebuie să fie plătite de statul care nu și-a îndeplinit obligațiile.

În cazul României, suma forfetară minimă stabilită este de 1.651.000 euro, iar cuantumul minim al penalităților cominatorii este de 1,994,24 euro/zi de întârziere. Sumele sunt stabilite la nivel de fiecare stat membru, ultima actualizare fiind de la data de 13.09.2019, când a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE Comunicarea C/2019/6434.

Din informațiile Q Magazine, Comisia a cerut instanței europene ca România să primească o sancțiune financiară de minim 4,5 milioane euro pentru necomunicarea măsurilor de transpunere a directivei 2015/2436, sumă care, evident, va fi achitată de fiecare dintre noi, cetățenii plătitori de taxe și impozite.

Situația este extrem de gravă și dacă ne raportăm la perioada similară 04 noiembrie 2018 – 03 iulie 2019 (guvernare PSD), când au fost deschise, în total, doar 23 proceduri de infringement, din care au fost clasate 19. De asemenea, NU a existat nicio sesizare din partea Comisiei Europene către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Concluzia este simplă: guvernul Orban, deși clamează europenismul, este REPETENT în asumarea și îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor impuse de Tratatul de funcționare a UE. Iar din cauza aceasta, România riscă sancțiuni financiare uriașe!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top