00, în direct pe Eurosport. Simona Halep, cea mai talentată sportivă româncă din ultimele decenii, dispută prima ei finală de Grand Slam din carieră, la Roland Garros, împotriva rusoaicei Maria Şarapova.
De 36 de ani, de pe vremea când Virginia Ruzici câştiga turneul din capitala Franţei, românii aşteaptă o nouă finală la Roland Garros. Pe atunci, păriniţii Simona Halep (22 de ani) nici măcar nu se cunoscuseră…
Astăzi a sosit clipa cea mare, momentul adevărului pentru Simona Halep şi sportul autohton. Peste doar câteva ore, ora 16.00 (ora României), campioana noastră Simona Halep – de luni noul număr 3 mondial! – joacă meciul carierei sale împotriva experimentatei rusoaice Maria Şarapova, aflată pentru al treilea an consecutiv în finala turneului de la Roland Garros. În cazul în care se va impune, Halep va realiza cea mai importantă performanţă din istoria recentă a tenisului românesc.
Nu a pierdut nici un set până acum!
Ar mai trebui remarcat faptul că Simona nu a pierdut nici măcar un singur set la această ediţie a turneului de la Paris. În ultimii 15 ani, doar două jucătoare au ajuns în finală fără să piardă set, Justine Henin şi Venus Williams. Doar belgianca a reuşit să se şi impună de două ori, în 2006 şi în 2007. Înainte de meci, jucătoarea noastră a dezvăluit că este dispusă la multe sacrificii împotriva rusoaicei care la 17 ani câştiga Wimbledonul: “Chiar dacă până acum nu am pierdut nici un set, sunt gata să stau cât e nevoie pe teren. Şi 3, şi 4 ore, nu contează. Este şansa mea”.
AFP: Halep reprezintă viitorul tenisului feminin
Agenţia de presă AFP a notat în avancronica finalei “Halep, care dispută prima sa finală de Grand Slam, este o nou venită şi reprezintă la 22 de ani viitorul tenisului feminin. Traiectoria sa fulgerătoare i-a consolidat reputaţia. În decurs de un an, jucătoarea din Constanţa, la malul Mării Negre, a reuşit o mare urcare în clasament, trecând de la locul 64 la locul 4. Indiferent de rezultatul finalei, ea va ocupa locul trei în topul WTA”.
Finala se poate vedea şi în Herăstrău, la cinema!
Finala feminină a turneului de tenis Roland Garros, Simona Halep – Maria Şarapova, va putea fi urmărită în direct la Bucureşti, gratuit, pe ecranul cinematografului în aer liber din parcul Herăstrău. Accesul la cinematograful CineParK – amenajat în Herăstrău de Primăria Capitalei, prin CreArt – se face prin intrarea Charles de Gaulle. Ecranul pe care va putea fi văzută finala are 20 de metri pătraţi.
















































