Dimineața zilei de 10 mai a fost marcată de două proteste în curtea Palatului Parlamentului şi în exteriorul acesteia. Cei prezenți flutură steaguri tricolore şi scandează „Firea, să ştii, noi nu vindem copii“. Manifestațiile nu au fost lipsite de incidente.
- Coaliția condusă de euroscepticul Rumen Radev câștigă zdrobitor alegerile din Bulgaria
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
UPDATE PSD anunță pe pagina sa de Facebook că întregul scandal provocat de AUR nu a fost decât un „circ ieftin”. Social-democrații au făcut public documentul care dovedește că parlamentarii AUR au votat în unanimitate legea pe care au linșat-o.

„AUR a votat în comisii în UNANIMITATE proiectul cu copiii! Terminați cu minciuna și manipularea oamenilor!
Și era normal să o voteze, pentru că este o lege bună care vizează PREVENIREA abandonului copiilor și SPRIJINIREA familiilor vulnerabile. Adică ceea ce ar face orice om normal!
Tot scandalul făcut astăzi, instigarea hoardelor de huligani să tragă de porțile Parlamentului, a fost doar un circ ieftin al unor oameni interesați DOAR de voturi și nu de viața, de viitorul copiilor și al familiilor vulnerabile!”, se scrie pe pagina de Facebook a PSD.
UPDATE George Simion le-a cerut protestatarilor să rămână pe carosabilul din faţa Palatului Parlamentului, intrarea Izvor, asigurându-i că manifestaţia este autorizată şi nu pot fi amendaţi, deşi Jandarmeria a anunţat că aceste evenimente nu îndeplinesc condiţiile legale.
„Nu au voie să dea amenzi, pentru că protestul este autorizat de către AUR”, a transmis Simion, anunţându-i că li se vor alătura, în scurt timp, şi manifestanţii care au participat la protestul din Piaţa Victoriei.
„Acum vin profesorii cu colegi de-ai mei, de la Guvern, într-o coloană foarte mare”, a susţinut Simion.
Protestatarii sunt zgomotoși, fluieră, suflă în vuvuzele şi scandează „Nu plecăm!”, „Hoţii!”.
Știrea inițială: Totul a pornit de la o postare a președintelui AUR, George Simion, prin care cerea retragerea legii privind Observatorul Naţional al Copiilor, acuzând-o pe ministrul Gabriela Firea că „vinde copiii”.
„Suntem aici pentru a protesta împotriva legilor antinaţionale, pe care actuala coaliţie le introduce. Este pe final, la vot, legea privind copiii României – scoateţi de pe ordinea de zi proiectul de lege nefericit în care 80% din copiii României sunt introduşi într-un catalog – dacă mai vreţi un viitor politic în ţara asta, doamna Firea”, a transmis Simion.
În timpul protestului, manifestanţii AUR au strigat: „Nu cedăm, copiii îi apărăm“, „Ruşine, ruşine să vă fie”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”.
„E dreptul nostru de a protesta, îl exercităm, în momentul în care vedem legi nedrepte şi nu le putem opri, protestăm”, a afirmat Simion.
Liderul AUR a fost îndepărtat de un jandarm, în momentul în care s-a urcat pe gardul Parlamentului.
Legea care a provocat revolta membrilor AUR ar urma să fie votată astăzi în plenul Camerei Deputaților.
Ironie la adresa lui George Simion
În urmă cu două zile, fostul europarlamentar Cristian Preda a realizat un distih ironic la adresa liderului AUR.

Atunci când G. Simion urlă ca un apucat „Ursula, nu uita/ Asta nu e țara ta!”, nu-i nevoie să-ți pierzi timpul să-i explici cine e Ursula și ce vrea ea. E suficient să-i răspunzi lui Georgel, tot cu un distih: „Simioane, nu uita/ Țara ta nu-i Rusia!”.
Primul incident
Protestul din fața și din curtea Parlamentului s-a soldat cu câteva incidente. În rândul manifestanților și-a făcut apariția fostul premier Ludovic Orban. Zărindu-l, protestatarii l-au huiduit și agresat verbal. Sub protecţia jandarmilor, Orban a fost condus într-o zonă de siguranţă, fiind adoptată varianta conducerii persoanei în interiorul curţii, printr-o altă intrare.

Ajuns în Parlament, Ludovic Orban a ținut o conferință de presă în care a dorit să povestească ceea ce i se întâmplase.
Reprezentantul AUR Dan Tanasă, care l-a acuzat pe Orban că minte, l-a întrerupt.
„Sunt parlamentari care au asmuţit oamenii, care au determinat oamenii să mă înjure, să mă lovească, să mă scuipe”, a declarat Orban, care s-a referit la faptul că a fost agresat atunci când a intrat în Palatul Parlamentului pe cale pietonală, accesul fiind blocat de protestatari ai AUR.
„Domnule Orban, minţiţi, oamenii sunt frustraţi. Sunteţi în politică de 33 de ani, nu se leagă nimic de numele dumneavoastră. Nu înţelegeţi că sunt frustraţi oamenii?“, a intervenit Dan Tanasă, care a venit în spatele lui Ludovic Orban, pe care nu l-a mai lăsat să vorbească.
La intervenţia lui Orban, care a încercat să discute cu el, Tanasă a spus: „O regulă de bun simţ spune să nu veniţi atât de aproape de mine! Nu intraţi în spaţiul meu intim”.
„Nu minţiţi, nu aţi fost agresat!”, a continuat Tanasă către Orban.
„Comportamentul acestui deputat reflectă lipsa de educaţie, lipsa de civilizaţie, lipsa de respect faţă de democraţie a celor care reprezintă AUR-ul şi a incitatorilor acestor tipuri de manifestaţii care degenerează în violenţe, în agresiuni şi care n-au nicio legătură cu democraţia şi cu susţinerea corectă a punctelor de vedere. (…) Există jandarmi care au asistat şi care au trebuit să intervină în momentul în care am fost agresat. Cel care mă trolează în spatele meu se comportă exact ca oamenii de afară şi determină comportamente similare comportamentului dânsului cu comportamentul oamenilor de afară”, a continuat Orban către jurnalişti, pe fundalul strigătelor lui Tanasă.
„Domnule Orban, ce are comportamentul meu? Sunteţi sluga actualei guvernări, nu împotrivă”, a susţinut Dan Tanasă.

Orban a continuat să acuze AUR că incită oamenii la „agresiune verbală, la înjurături, chiar scuipături”, la „un comportament de maidan”. „V-aţi scos certificat medico-legal, domnule Orban? Aţi depus plângere la Poliţie?”, a spus Tanasă.
„Astfel de oameni care sunt deputaţi şi care, în mod normal ar trebui să respecte reguli elementare, vin şi pur şi simplu opresc o conferinţă a unui coleg”, a concluzionat Orban.
Dan Tanasă a rămas singur în faţa jurnaliştilor, susţinând în continuare că Ludovic Orban „minte”.
Al doilea incident
O colaboratoare a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a fost oprită la intrarea în Palatul Parlamentului, după ce reprezentanţii SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, patru cartuşe.
Potrivit unor surse din Poliţie, femeia a afirmat că muniţia reprezintă suveniruri de la o tragere. Acestea par, la prima vedere, capete trase, fără încărcătură.
Ea este cercetată acum de poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
„La data de 10 mai, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 17 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituţie publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar avea asupra sa elemente ce par a fi muniţie”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Persoana respectivă a fost condusă la sediul secţiei în vederea continuării verificărilor.
„Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5″, arată sursa citată.
AUR a cerut instituţiilor abilitate „o expertiză tehnică prin care să clarifice condiţia tehnică a obiectelor în discuţie”.
„Totodată, cerem autorităţilor organizarea unei conferinţe de presă, în cel mai scurt timp, în care să lămurească deplin acest subiect”, se menţionează în comunicatul AUR.
Deputatul Dan Tanasă a susţinut că obiectele găsite asupra colaboratoarei AUR erau suveniruri, acuzând presa că inflamează „în mod artificial” non-subiecte.
„E o minciună. Trebuie să vedeţi mai întâi care este definiţia noţiunii de gloanţe. Nu, nu sunt gloanţe. Trebuie să vedem ce înseamnă glonţ, ce îndeamnă obiect de fier. N-am vorbit cu dumneaei. Trebuie să vedem exact care este definiţia glonţului şi care este definiţia unui obiect de metal. De aici, să facem afirmaţii că sunt mitraliere, că sunt… O fi venit, o fi avut… Este un obiect care este des întâlnit, un suvenir, un… (…) Sunt de acord că nu avea ce să caute cu chestiile alea după ea, dar de aici şi până la a spune că alea erau gloanţe şi chestiuni de natură penală, astea deja sunt pur şi simplu manipulări şi fabulaţii. Nu există niciun element penal în chestiunea asta”, a declarat Tanasă, la Parlament.
Întrebat de jurnalişti dacă nu vede nimic anormal, Dan Tanasă a răspuns: „Este o recuzită de genul acesta pe care o au foarte mulţi oameni. A, că nu trebuia să vină aici cu el, da. Ideea este că inflamăm în mod artificial nişte subiecte care sunt non-subiecte”.
Reacția Jandarmeriei
„În legătură cu manifestațiile aflate în desfășurare la Palatul Parlamentului, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: În curtea obiectivului, are loc o manifestație de protest formată din invitați și membri ai unei formațiuni politice. În același timp, în exteriorul curții, se desfășoară o adunare publică nedeclarată, formată din alți membri ai aceleiași formațiuni politice, precum și simpatizanți ai acesteia. Manifestanților aflați atât in interiorul curții Palatului Parlamentului, cât si în exterior, li s-a adus la cunoștință că activitatea desfășurată nu îndeplinește condițiile legale, însă aceștia și-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Române.
Csoma Botond: M-au huiduit și m-au amenințat, dar nu am fost lovit
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a declarat că a fost huiduit şi ameninţat de protestatari ai AUR, miercuri, în perimetrul clădirii Palatul Parlamentului, apreciind că ar trebui discutată la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor posibilitatea sporirii măsurilor de securitate.

„Eu vin pe jos la Parlament şi am venit prin strada Izvor, pe trotuar, pe partea Palatului Parlamentului. Jandarmii mi-au spus că nu pot intra la prima intrare, m-am îndreptat către următoarea intrare, am trecut printre protestatari, m-au huiduit şi sigur că şi m-au şi ameninţat, dar n-am fost lovit. Au zis: Luaţi-i gâtul!, deci un discurs agresiv. Cred că m-au recunoscut, dacă au zis Afară cu UDMR-ul!. M-am îndreptat către cealaltă intrare şi atunci am auzit nişte paşi, nişte persoane alergând în spatele meu, dar jandarmii i-au oprit. (…) Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat Csoma Botond la Parlament.
Potrivit acestuia, „aceşti oameni sunt induşi în eroare de către un partid extremist şi şovin care se numeşte AUR”.
„Şi ajungem la scene, nu ştiu, poate că în Germania nazistă au fost scene similare. Nu e OK într-o democraţie. Nu mi-a fost frică niciodată să mă duc pe jos, pe stradă, să intru în discuţie cu cetăţenii. Dar vedeţi ce se întâmplă: sunt instigaţi şi sunt păcăliţi din păcate aceşti oameni, pentru că nimic nu e adevărat din ceea ce spune AUR cu legile pe care le votăm astăzi în Parlament. Am înţeles că au fost colegi – domnul Orban, care a fost agresat. Eu cred că e dreptul fiecăruia să decidă dacă depune plângere sau nu. E un protest ilegal, nu prea înţeleg, totuşi, cum s-a putut desfăşura. Eu n-am fost bruscat, jandarmii i-au oprit. (…) Sigur că, dacă nu erau jandarmii, poate mă bruscau şi pe mine, poate mă loveau”, a explicat Botond.
Deputatul UDMR a atras atenţia că există şansa ca astfel de proteste să degenereze, context în care a subliniat că ar trebui discutată în Biroul permanent situaţia de miercuri, respectiv anumite măsuri de securitate.
„Eu chiar vreau să mă opresc să le spun că nu e nimic adevărat din ceea ce spune AUR, dar după aceea am văzut că sunt destul de agresivi, n-am avut cu cine să port un dialog. Trebuie să ne gândim totuşi: a fost un incident de securitate, aţi văzut şi dumneavoastră, s-au introdus acele gloanţe în clădirea Parlamentului, dar totuşi nu cred că ar trebui să restricţionăm de tot accesul în Parlament, nu trebuie să stăm aici, să fim separaţi de cetăţeni. Dar nişte măsuri de securitate ar trebui să luăm. Trebuie să facem o analiză şi în Biroul permanent. (…) După cum am văzut cum reacţionează unii colegi, ce discurs au, mă pot gândi că se pot duce în această direcţie (amplificarea incidentelor de miercuri – n.r.). Cred că ar trebui să luăm nişte măsuri sporite de securitate”, a mai afirmat deputatul UDMR.
Întrebat dacă ar trebui să fie controale mai stricte la intrarea în Palatul Parlamentului, Csoma Botond a spus: „Cred că o anumită perioadă de timp s-ar impune un control mai riguros la intrarea în clădire”.
Scandal în Parlament
Din curte, scandalul s-a transferat în plenul parlamentului.
Mai mulţi deputaţi de la AUR s-au aşezat în faţa tribunei plenului Camerei, protestând faţă de proiectele aflate pe ordinea de zi, printre care cele privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie şi guvernanţa companiilor de stat.
Vicepreşedintele Camerei Ciprian Şerban a deschis şedinţa stând în picioare.
El a anunţat că proiectul privind mobilitatea urbană trece direct la votul final, solicitându-i preşedintelui AUR, George Simion, să-şi ocupe locul.
„Trecem peste dezbateri, proiectul merge la votul final”, a spus Şerban.
George Simion a solicitat să se supună la vot ordinea de zi şi să se elimine proiectele de pe ordinea de zi. El a acuzat faptul că unii colegi parlamentari i-au spus că este drogat.
„Nu, nu m-am drogat nici astăzi şi niciodată, domnule Pavel Popescu. Dacă dumneavoastră ţineţi şedinţe cu încălcarea regulamentului, şedinţe pe WhatsApp, ne jigniţi. Din partea noastră ce doriţi? Să respectăm regulamentele şi să vorbim frumos la jignirile dumneavoastră?”, a spus Simion.
Liderul AUR a cerut să fie prezent la şedinţă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
„Să vină preşedintele acestei instituţii. Unde să merg în bancă?”, a mai spus Simion, susţinând că se încalcă regulamentul. Plenul Camerei a respins prin vot solicitarea AUR.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a atras atenţia că este nevoie de dezbatere pe proiectele de lege.
„USR a votat pentru scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind guvernanţa companiilor de stat, companii care sunt conduse prost, este jalon PNRR, dar este nevoie de dezbatere. Ce s-a întâmplat cu regulamentul nu a fost în ordine. Am avut amendamente, nu am putut să le susţinem, fac un apel la toţi parlamentarii, mai ales la cei noi, la primul mandat. Şi vă spun un singur lucru: mi-aduc aminte de primele zile în Parlament şi da, atunci şi noi am crezut că putem cu astfel de atitudini să oprim tăvălugul PSD care pe vremea aia era al lui Dragnea. Şi de fiecare dată când am atacat la CCR, le-a dat câştig de cauză. Astăzi, să nu le dăm ocazia celor de la PSD şi PNL să-şi treacă proiectele fără dezbatere”, a susţinut Moşteanu.
El a spus că sunt proiecte delicate, dar trebuie să fie dezbătute.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a afirmat că reprezentanţii AUR sunt „nişte extremişti, nişte personaje abjecte” care nu fac altceva decât să provoace, instigaţi de state ostile României.
„În primă instanţă primisem cinci e-mail-uri, după aia au venit 50 de e-mail-uri din partea părinţilor îngrijoraţi de Observatorul Naţional al Copiilor, din partea cetăţenilor cu care voi nu vorbiţi, care protestează în faţa Parlamentului şi nu vreţi să îi auziţi. Nu este nicio manipulare. Domnul Solomon ne-a promis că pe 15 mai se va face o dezbatere reală legată de acest proiect. Ieri, în comisiile raportoare s-a adăugat un punct pe ordinea de zi după ce s-au epuizat celelalte puncte. Aşa s-a întâmplat, în 20 de secunde. Şi atunci vă întreb, dacă este manipulare, dacă speculăm noi fricile românilor, care este graba? De ce doriţi neapărat să treceţi acest proiect de lege? Explicaţi-ne normal, lucid, logic, cu un argument, care este graba pentru a trece astăzi proiectul de lege 145 şi nu mai are nimeni nicio problemă”, a spus Simion.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că proiectul de lege a fost dezbătut regulamentar.
„Suntem în plenul Camerei Deputaţilor, acolo unde ar trebui să dezbatem legi şi, cu argumente pro şi contra, prin amendamente, eventual, să corectăm iniţiative, paragrafe, articole care pot fi şi greşite. Comportamentul acesta de tip stadion este pentru cu totul şi cu totul alt context şi altă sală. Vă asigur că tot ceea ce s-a întâmplat în comisii zilele acestea este perfect regulamentar, după ce grupul AUR a reuşit sistarea dezbaterilor în mai multe comisii, scoţând din priză microfoane, calculatoare, împingând angajaţii Parlamentului şi ai comisiilor să plece din sală pentru a încerca sistarea comisiilor. Evident că, potrivit regulamentului, am găsit metode prin care să funcţioneze această instituţie, să dezbatem, să putem vota, nu să stăm prin concedii şi la proteste cum staţi dumneavoastră. (…) Este aberant… Nişte extremişti, nişte personaje abjecte care nu fac altceva decât să provoace, instigaţi de state ostile acestei ţări. Dacă cedăm acum, dacă ne intimidăm acum, dacă îi lăsăm să aibă succes, o vor ţine aşa de acum înainte şi poate peste câteva săptămâni nu vom mai avea controlul atât de eficient şi vor reuşi să introducă şi arme în Parlament”, a declarat social-democratul Simonis.
După mai multe proteste, parlamentarii AUR au revenit în bănci şi au fost reluate dezbaterile pe proiecte, însă aceştia au mers din nou la tribună pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de proiectul privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie.












































