„Îl iubește foarte mult pe Eminescu” și a câștigat „Românii au talent”. Rareș Prisăcariu, despre Dumnezeu

Celebrăm copilăria cu un interviu Q Magazine dedicat celor mici, dar și celor mari care o păstrează în suflet. Rareș Prisacariu, unul dintre copiii speciali ai României, ne-a vorbit despre religie, despre valorile care îl ghidează în viață și despre cum reușește, la doar 9 ani, să inspire o țară întreagă. Q Magazine a scris prima dată despre el aici. Apoi toată țara a aflat despre dragostea lui pentru Mihai Eminescu, al cărui „Geniu pustiu” îl recită cu o ușurință care impresionează chiar și eminescologii, devenind erou prin trofeul obținut la concursul „Românii au talent” organizat de PRO TV. Q Magazine i-a lansat regizorului și teologului Cosmin Pleșa invitația de a-l intervieva pe Rareș în „Biroul de cultură”, organizat la Muzeul Țăranului Român, despre credință, carte și har. Interviul video poate fi urmărit aici, pentru a inspira deopotrivă părinți și copii.

• „Inflația Ormuz” – noua provocare în ecuația politicii monetare
• Sorin Grindeanu: Îmi cer scuze românilor că nu am oprit această prăbușire mai devreme
• Bolojan, de la „salvator” la „asasin economic”. Datele INS arată o Românie prăbușită economic în ultimele 10 luni
• Avertismentul unui specialist de top: Bolojan e eșecul unei metode. Sistemul nu mai acționează coerent
• Dezvǎluiri devastatoare despre Volodimir Zelenski

A fost desemnat „Vocea copiilor din România”, la Gala Top Child Performace. Participă în spectacolele de teatru „Aceeași nostalgie” și „Nepotul meu se crede poet”, în regia Magdei Catone. A jucat în spectacolul „Agenția Secretă a Copilăriei”, producție a Academiei Studiourile Buftea. A prezentat Gala Premiilor „Valori Contemporane”, București si este speaker în cadrul conferințelor „Citește și Dăruiește”. 

CREDINȚA DE COPIL 

Cosmin Pleșa: În Evanghelia de la Marcu avem un citat deosebit, rostit de Mântuitorul: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu!”. Cuvintele mari ar fi de prisos, pentru că măreția unui om stă în puterea lui sufletească. Ești un copil care are din plin această putere, Rareș Prisacariu! 

Rareș Prisăcariu: Mulțumesc. Aș vrea să le urez La mulți ani! tuturor copiilor, pentru că, la 1 iunie, este Ziua Copilului. Și îți mulțumesc mult pentru invitație: ție, Cosmin, și doamnei Floriana Jucan. Doamna Jucan este un om foarte drag sufletului meu, deoarece dumneaei a fost prima care a scris la nivel național despre mine în revista Q Magazine. 

Ce frumos! Tema generală a acestei discuții este sugerată de un eveniment foarte deosebit pentru țara noastră, pentru credința noastră, pentru că se împlinesc 100 de ani de Patriarhia Română. Știu că ești un tânăr credincios, un copil care merge la biserică. Am înțeles că ai primit chiar dreptul să intri în altar, adică ești foarte aproape de tot ce se întâmplă acolo – motiv și prilej să te rog să ne vorbești puțin despre credință, credința ta de copil. Știu că ai și amânat plecarea de la Botoșani, de unde ești tu, spre București, la Concursul „Românii au talent”, de la PRO TV, pe care l-ai și câștigat, pentru că în orașul tău natal se întâmpla ceva deosebit. I-ai spus mamei tale: „Nu putem pleca, trebuie să fim la biserică”. Îți amintești despre ce era vorba? 

Da, anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie și aș vrea să-ți mai spun un lucru foarte interesant: Anul acesta au fost canonizați 16 sfinți, dintre care unul este Sfântul Cuvios Părinte Ilie Cleopa. 

Îmi aduc aminte. Trebuia să merg în semifinalele acelui concurs important de talente. Dar atunci era și marea sărbătoare a Sfântului Gheorghe, care este și ocrotitorul Botoșaniului. Atunci a fost sfințită biserica, după o perioadă îndelungată și m-am gândit cum să nu merg eu la sfințire? Am rugat-o pe mama să plecăm cu o zi mai târziu, ca să pot asista la slujbă. În acel moment, am avut senzația că acolo îmi era locul, iar experiența mi-a fost de mare ajutor. 

Vezi ce frumos lucrează harul? Spunea părintele Nicolae Steinhardt – atât de frumos – că „Dăruind vei dobândi”. Tu ți-ai dăruit din timpul tău bisericii și lui Dumnezeu, dar prin faptul că ai amânat plecarea, ai primit, de fapt, ceva mult mai mult: Premiul cel mare al competiției. Am înțeles că ai primit și o binecuvântare chiar de la Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, nu-i așa? 

Da. A fost o întâlnire foarte frumoasă pe care nu o să o uit vreodată. Și atunci am simțit că mă umplu de Duhul Sfânt, de Dumnezeu, de Iisus Hristos, de Maica Domnului. 

Întâlnirea cu Înaltpreasfințitul a fost un moment deosebit, care mi-a adus o emoție puternică și m-a ajutat enorm. Și știi ce spunea părintele Cleopa? Cuvinte simple, dar cu un impact profund: „Răbdare, răbdare, răbdare”. 

Din ce mi-au povestit părinții tăi, nu te părăsește acest sentiment de credință. Așa e, Rareș? 

Eu cred că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poți face nimic în viață. Și știi ce spunea Sfântul Vasile cel Mare? Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea să o facem noi înșine. Chiar dacă noi am vrea ceva, tot voia lui Dumnezeu va fi. 

Unde ai învățat și unde ai văzut prima dată, din ce ți-aduci aminte, o manifestare de credință?  

Părinții mei sunt niște oameni foarte credincioși și m-au învățat încă de mic să-l iubesc pe Dumnezeu, cu toată ființa mea.  Mergeam la biserică, asistam la slujbe. Bunicii mei sunt și ei credincioși, merg destul de des la biserică. Am o familie cum nu se putea mai frumoasă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și vreau să-i țină mereu sănătoși. Dacă s-ar putea, poate să fie și  nemuritori. 

E un subiect atât de sensibil, acesta al nemuririi, Rareș. Cum vezi tu nemurirea? 

Prin învierea Sa, Iisus Hristos, ne-a dăruit viața veșnică. Știi că, înainte ca El să învie, sufletul nu ajungea nici în rai, nici în iad. Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să sufere pentru oameni și să ne mântuiască. Iar odată cu învierea Sa, sufletul a primit darul vieții veșnice. Eu cred că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poți face nimic în viață. 

Spune-mi, te rog, cu cine vorbești tu despre credință? 

În vremurile noastre nu se mai pune atât de mult accent pe credință, dar eu am noroc că sunt în preajma unor oameni care au foarte multă credință în Dumnezeu, cum ar fi și doamna Magda Catone. Pe lângă faptul că este o actriță deosebită și de referință, este un om foarte credincios. Eu cred că prezența credinței se vede în toți oamenii. Indiferent de câtă credință are fiecare – mai multă sau mai puțină – toți, într-un fel sau altul, îl slujim pe Dumnezeu, chiar dacă aparținem unor religii diferite. Dumnezeu este prezent peste tot, în toate țările și în toate locurile, prin Duhul Sfânt al Lui. 

Ai atins un subiect atât de drag mie, al credinței actorului. Ai pomenit-o pe doamna Magda Catone. Am auzit că ați avut de curând un spectacol și ați lucrat la un spectacol. Am înțeles că scrii, că ești ambasador pentru o revistă care se cheamă… 

Revista se numește „Dimineața cuvintelor” și am scris, în fiecare număr, câte o poveste. Este o onoare să fiu ambasadorul acestei reviste de literatură pentru copii și sper să aibă cât mai mulți cititori. 

Și m-ai rugat ca nu cumva să treacă această întâlnire a noastră și să nu‑ți dau voie să reciți. Vrei să ne reciți ceva? 

Aș dori să vă recit două poezii. Una compusă de mine, împreună cu mama, care se numește „Mulțumesc”. Și cealaltă este compusă de Marin Sorescu și se numește „Rugăciune”.

Dumnezeu este prezent peste tot, în toate țările și în toate locurile, prin Duhul Sfânt al Lui. 

Să știi că este un moment atât de potrivit să-ți fac un dar. Pentru că am avut bucuria de curând să merg în Sfântul Munte Athos, în Grecia, un munte închinat Maicii Domnului. Și acolo am întâlnit un părinte minunat, ardelean, plecat de la noi din țara moților, părintele Chiril îl cheamă, care mi-a făcut atunci câteva daruri spunând: nu se știe când o să te întâlnești cu cineva și trebuie să faci un dar! Cred că a venit acel moment, Rareș. Am să-ți dăruiesc o metanie, pe care să o pui pe mână. 

Îți mulțumesc foarte mult! Este un dar minunat. Și vreau să-ți zic ceva. Referitor la ce spuneai tu anterior, eu cred că nu doar copiii trebuie să gândească liber. Eu cred că toată lumea trebuie să-și ridice ochii către cer și să vadă dincolo de el. Să fie liberi. 

Ce ne oprește, Rareș, să fim liberi? 

Nu cred că există o limită a credinței, a gândirii. De fapt nu cred că există o unitate de măsură a cunoașterii. Dacă urmăm calea pe care Dumnezeu ne-o deschide în viață, ne este foarte ușor să luăm cele mai înțelepte decizii. 

La sfârșitul anului 2024 a lansat melodia „Codrii sunt și frații mei”,muzica și versurile Mihai Alexandru, și lucrează  la un proiect muzical nou. Participă în multiple proiecte de dublaj voce, ateliere de lectură, colaborează în diverse proiecte culturale, evenimente, spectacole și emisiuni TV, în calitate de invitat sau prezentator.  În perioada 13-24 mai 2025, alături de regizorul Andrei Tache Codreanu, participă la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde scurtmetrajul „Fursecuri și lapte», în care are rol principal, a fost selectat la categoria La Cinef, din peste 2700 de filme internaționale. 

UNDE FUGE COPILĂRIA? 

Vezi, Rareș, cu cât creștem, cu atât, din păcate, pierdem lumina aceasta a copilăriei. Cu cât creștem, avem mereu scuze, avem mereu piedici. Dar seara, când ne întoarcem în mijlocul familiei, în sânul familiei, în lumina candelei, în cămara sufletului, ce ne împiedică oare să reaprindem flacăra copilăriei? Ți-aș spune un vers, și vreau să-l cugeți tu, este un vers al lui Eminescu, care spune atât de frumos: „unde ești, copilărie…” 

„… cu pădurea ta, cu tot”. 

Unde crezi tu, Rareș, că rămâne copilăria aceasta pe drum?  

Părinții mei țin mereu candela aprinsă… Iar copilăria aceasta… cred că se duce fizic. Dar fiecare om, orice vârstă ar avea, nu ar trebui să abandoneze vreodată copilul din sufletul lui.  

Cum vezi această joacă a oamenilor mari numită războaie, războiul? Cum îi vede ochii tăi de copil? 

Chiar nu știu ce să spun. Întotdeauna când am auzit că vine un război, m-am panicat. Și m-am gândit la toți cei care sunt acolo, suferă și plâng. Mi-aș dori ca toată lumea să fie în siguranță și să ne bucurăm de frumusețea acestui pământ. 

Mai sunt oameni care, chiar dacă au înaintat în vârstă, nu și-au uitat nicio clipă bucuria de a fi copii? 

Vreau să-ți spun ceva. Referitor la ce spuneai tu despre cuvintele Mântuitorului, „Lăsați copiii să vină la Mine”. Știi ce cred eu că înseamnă acei copii? Nu sunt doar ființe pline de inocență, ci un semn prin care Dumnezeu ne arată că viața trebuie să meargă mai departe, că speranța și puritatea trebuie să rămână vii pe pământ. 

COPII MICI ȘI VORBE MARI 

Tu ai timp să te joci cu copii, cu copii de vârsta ta? 

Da, mereu îmi fac timp să petrec timpul cu ei, pentru că mi se pare cel mai inocent lucru, să fii alături de copii. Am mulți prieteni și îmi place să știu că putem învăța unii de la ceilalți. 

Spune-mi, cum te joci? Cum vă jucați? Cu ce te joci? 

În general, cu lucruri fizice. Ne jucăm cu jucării, ne jucăm diverse jocuri de cărți. Îmi place să realizez construcții Lego cu prietenii, să jucăm fotbal și să ne petrecem timpul afară.  

Sport? Îți place sportul? 

Da, îmi place sportul. Urmăresc fotbal, urmăresc handbal, câteodată baschet, tenis. Mi-aș dori să reiau cursurile de înot pe care le-am început la Botoșani pentru că mi se pare cel mai complex sport pentru dezvoltarea armonioasă a corpului. 

A fost un domn al Țării Românești, pe numele lui Constantin Brâncoveanu, care, din păcate, a pătimit moarte cruntă la Istanbul, știi?  

Da, știu, știu. A fost decapitat, i s-a tăiat gâtul, împreună cu copiii lui, Constantin, Ștefan, Radu, și Matei cel mic, precum și cu sfetnicul Ianache.  

Știi ce vorbă frumoasă îi spune acest părinte fiului cel mic? Pentru că sultanul a ales tocmai pentru a crește durerea în tată, după ce i-a decapitat pe toți cei mari, l-a păstrat pe cel mic. Și îi spune, la un moment dat, cumva cu ură și cu ciudă, văzând că domnul Țării Românești nu plângea, dar își smulgea carnea, strângându-și pumnii, îi intraseră unghiile în carne. Îți dai seama ce durere! Și copilul cel mic avea aproape vârsta ta, Rareș. Matei a strigat într-un moment de slăbiciune, „Tată, lasă-mă să trec la legea lor!”. Pentru că sultanul i-a făcut un soi de promisiune, că dacă primesc legea turcească, îi va ierta. Era doar o promisiune. Cu siguranță i-ar fi omorât oricum. Știi ce i-a răspuns tatăl acestui copil minunat? „Mateiaș, ne-am pierdut tot, să nu ne pierdem credința!”. Și atunci, cronicarii vremii spun că pruncul cu ochii senini și-a ridicat pieptul în față și-a zis: „Fie, mor pentru credință!”. Ce vorbă mare pentru un copil, Rareș!  

Vreau să spun despre biserica la care eu eram copil de altar. Este un sentiment înălțător să fii în altar, pentru că știi că sunt toți îngerii acolo, este Sfântul Duh. Aș vrea să spun faptul că Biserica „Sf. Gheorghe” din Botoșani este ctitoria Elenei Doamna, soția lui Petru Rareș, și a fost sfințită prima dată în anul 1551. 

Întotdeauna când am auzit că vine un război, m-am panicat. 

Ce nume frumos ai, Rareș! Dacă ai fi domn peste țara aceasta, oare ce ai vrea să schimbi? Ce ai vrea să faci să fie bine? Nu doar pentru copii. 

Eu sunt un mic copil. Încă nu m-am gândit la asta. Dar mi-aș dori ca toți oamenii să aibă credință și să meargă înainte cu ajutorul lui Dumnezeu. Mi-ar plăcea ca oamenii să nu se mai judece și să nu îi eticheteze pe cei din jur. Să fim mai empatici, să iertăm mai mult și să încercăm să îi ajutăm pe semenii noștri cât de mult putem fiecare. 

Mai ești copil de altar de când te-ai mutat în București? Ți-ai găsit un loc de drag unde să mergi la slujbă?  

Da, la Biserica „Sfântul Ioan – Moși”, de pe Calea Moșilor, deoarece este cea mai apropiată biserică de locuința mea. Însă îmi place să descopăr și alte lăcașuri sfinte din București și din împrejurimi. Mi-aș dori mult să merg la Catedrala Mântuirii Neamului, în special la slujba de sfințire care va avea loc în luna octombrie. 

Îi place să citească, să descopere informații din diverse domenii, este pasionat de construcțiile Lego, iubește actoria și muzica.  Mentorul său este actrița Silvia Răileanu, actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, cea care i-a fost profesor la orele de actorie pe care le-a urmat la Școala Populară de Arte „George Enescu”, Botoșani. Amintește, cu recunoștință, despre Daniela Orășanu, prima învățătoare de la Botoșani, dar și despre Mariana Popescu, cea care îl îndrumă la școala din București. 

Ai spus atât de frumos că în altar simți prezența lui Dumnezeu și prezența Sfântului Duh. Știi că noi, dogmatic, îl explicăm pe Dumnezeu ca fiind: Tată, Fiu și Sfânt Duh. 

Eu nu cred că Dumnezeu are un chip sau o înfățișare anume. Dumnezeu este mai degrabă o lumină. Și vreau să-ți povestesc ceva: Sărbătoarea care îmi aduce multă bucurie în suflet este Izvorul Tămăduirii.  Eu știu povestea, pentru că Maica Domnului a văzut un izvor și un orb rănit. Și Leon, care era atunci împăratul Constantinopolului și trebuia să-și ia scaunul domnesc, l-a văzut. A ascultat de Maica Domnului și l-a dus la acel izvor să bea apă și să se vindece. Dar atunci când el a băut apă, s-a vindecat și de rană și a și văzut din momentul acela. 

Împăratul Leon a construit o biserică în acel izvor, iar următorul împărat a ridicat o biserică și mai mare. Dar, în secolul al XIV-lea, turcii, din păcate, au distrus acea biserică.  

Aș vrea să-ți povestesc câte ceva și despre părintele meu duhovnic, pe care aș dori să-l evoc, și care mi-a împărtășit această credință, Dumitru Mateciuc. Și el mi-a oferit atunci binecuvântare la sfințirea bisericii și mă simt liniștit alături de el și de toți preoții. 

Ce dar minunat și lacrimile care ți‑au țâșnit acum în ochi, Rareș drag, când preotul pune mâna deasupra creștetului, celui care vine să-i ceară iertare de păcat, nu preotul este cel care iartă, ci Domnul, Dumnezeul nostru. El doar se roagă și spune atât de frumos: „Te iert și te dezleg de toate păcatele tale!”. 

Eu cred că preoții sunt mesagerii lui Dumnezeu. Sau duhovnicii mai degrabă sunt.  Fiecare om are câte un înger păzitor, dar nu trebuie să-l alungăm niciodată.  

CE FACI CU HARURILE  

Am vrut să-ți spun că părintele meu duhovnic – pe care și eu îl salut, părintele Dionisie Ignat de la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Munții Apuseni, din Albac, din Țara Moților – mi-a povestit la un moment dat ceva. Eram pe atunci student la teatru, Rareș, și uceniceam pe acolo, pe la mănăstire. Ajutam și eu cu ce era nevoie. Iar părintele mi-a zis: „Nu vrei să mergem să întâlnim un alt mare părinte duhovnic?”. „Cum să nu, părinte, mergem!”. Ne-am dus și l-am văzut atunci, pentru prima dată, pe părintele Teofil Părăian, cel orb, de la Sâmbăta. Era un părinte care își pierduse cumva darul vederii, însă primise în dar înainte-vederea. Vederea aceea care nu mai are nevoie să vadă. Aceea care simte. Care simte Duhul omului. Și ne-am dus undeva sus în munte. Ne‑am întâlnit cu părintele Teofil Părăian. Și cum stăteam noi, părintele Teofil, când a aflat că sunt actor două ceasuri mi-a recitat întruna, dar întruna – știi ce e aia?! – poezie după poezie, vers după vers, autor după autor, m-a purtat prin toată cultura noastră.  

La final m-a luat de mână și a zis: „Păi măi, dragă! Tu-ți dai seama ce har să fii actor și preot în harul lui Dumnezeu, în credința lui Dumnezeu?”. Și atunci l-am întâlnit pe părintele Rafael Noica, cel care spunea atât de frumos că vestirea lui Dumnezeu, dacă ai credință, va primi forma prin care, indiferent ce ajungi să faci în viața aceasta, să vorbești cu și din credință.  

Ce va fi dacă va fi să alegi între a primi harul preoției sau să rămâi cu harul actoriei? Cum ar fi să alegi? 

Nu știu ce să zic. Amândouă sunt haruri deosebite și nu știu dacă aș putea să aleg ceva. Cred că mi-aș dori să fiu un actor credincios. Sau să joc în spectacole cu rol de preot. 

Vorbește-mi un pic de teatru!

Îmi place foarte mult să merg la teatru. Merg atât în public  la spectacole, dar am bucuria să fiu și pe scenă, în diverse roluri, spre marea mea bucurie. Întotdeauna cred că eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu am de ce să mă tem. 

Emoții ai? 

Mereu am puține emoții, da, dar când spun o rugăciune și îmi fac cruce, îmi dispar toate emoțiile negative. 

Ziceai că îți place să citești. Ce citești, Rareș? 

Îmi place să citesc basme, poate și cărți de fantezie, cărți foarte cunoscute sau uneori cărți mai moderne. Nu trece nicio zi fără să citesc măcar o pagină sau să aflu informații despre un subiect nou. 

Dacă ar fi să ne oprim puțin la basme, ce personaj ai vrea să interpretezi pe scenă dintr-un basm? 

Oh, ce întrebare grea!  Sunt multe personaje care îmi plac, dar cred că mi-aș dori foarte mult să-l joc pe Micul Prinț. E cartea mea preferată. Am citit „Micul Prinț” pe nerăsuflate. 

Tu știi să joci șah? 

Da, îmi place șahul. 

Dacă știam, aduceam șahul. Și te provocam aici la câteva mișcări. 

Poate și eu mi-aduceam șahul, dacă știam. 

Data viitoare. Și ne duelăm în piese, da? Ce frumos ar fi dacă viața aceasta ar fi ca un joc de șah. Nu crezi? 

Ar fi foarte frumos. Pentru că ar trebui să respectăm niște reguli. În general, regulile sunt încălcate. Câteodată oamenii mai spun: regulile sunt făcute ca să fie încălcate. Dar eu cred că regulile sunt făcute ca să ne apropiem de Dumnezeu și să nu facem păcate. Pentru că regulile sunt făcute de Dumnezeu. Exact cum erau cele 10 porunci. Cele 10 porunci au fost făcute ca oamenii să se apropie de Dumnezeu. 

Cred că mi-aș dori să fiu un actor credincios. Sau să joc în spectacole cu rol de preot. 

Este ambasador al revistei „Dimineața Cuvintelor”, revistă apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România, ambasador Forbes Kids România și a prezentat evenimente organizate de Forbes România.  Este ambasador al unei colecții importante de cărți pentru copii (Biblioteca pentru copii, Editura Litera).Compune poezii și în prezent lucrează la o carte. Împreună cu regizorul Cosmin Pleșa 

PLANURI, BISERICI ȘI SUPE

Ce ai în plan după această sărbătoare minunată de 1 iunie?  

Aș vrea să petrec timpul alături de familia mea, să merg afară, să mă bucur de soare, să merg în concediu împreună cu părinții, adică să fiu alături de ei și bineînțeles de prietenii mei. 

Ați călătorit în străinătate? Unde ai fost? 

Am călătorit în Slovacia, în Ungaria, în Germania, în Austria. Anul acesta voi merge curând în Franța și apoi în Italia. 

Călătorind, vezi culturi diferite, civilizații diferite, religii diferite, credințe diferite. Din toate călătoriile tale, ce ți-a plăcut cel mai mult? Ce te-a atras cel mai mult? Clădirile, locurile, peisajele, oamenii, mâncarea, evenimentele culturale? 

Îmi place mult să călătoresc, să descopăr locuri noi și poveștile localnicilor. Am fost surprins de frumusețea clădirilor din Austria, am vizitat muzee fascinante și mi-a plăcut mâncarea. Am mâncat un fel de supă tradițională foarte bună și celebrul șnițel vienez. 

Tu știi să faci de mâncare?  

Da, salată de ton, salată de fructe, și cam atât. Însă o ajut pe mama și îmi place să fiu lângă ea când gătește. 

Mai spune-mi, din locurile unde ai fost, ce te-a mai impresionat?  

Catedralele și bisericile mi se par impresionante, oriunde în lume, în special arhitectura lor. Îmi place să vizitez palate și să aflu povești din istorie. 

Majoritatea țărilor de care pomeneai sunt catolice. Ai văzut o diferență între stiluri?  

Da. Ei slujesc prin statuete și picturi. Noi slujim prin icoane. Dar eu cred că Dumnezeu e tot unul și e slăvit de toate religiile. Chiar dacă unii îl slăvesc prin icoane, alții prin statuete. 

Rareș este câștigătorul sezonului 13 „Românii au talent”, difuzat la PRO TV, în anul 2023, iar visul lui este să devină actor.

Aș vrea să vorbim puțin despre părinții tăi. Cum le porți recunoștința părinților tăi? 

Părinții mei mă tratează cu atât de mult respect, chiar dacă sunt încă mic, și asta îmi place. Nu îmi doresc să fiu văzut doar ca un copil drăguț, pe care toată lumea vrea să-l îmbrățișeze.  

Ei mă privesc într-un mod matur, îmi oferă încredere și mă tratează ca pe o persoană cu opinii și idei proprii. Apreciez enorm aceasta și le sunt profund recunoscător. Îmi iubesc mult părinții, ei sunt totul pentru mine. 

DOUĂ CĂRȚI OBLIGATORII  

Hai să facem un joc! 

Stai puțin, vreau să-ți mai zic ceva! Mie mi se pare că lumea aceasta e plină de cărți tot mai moderne. 

Adică scrise în contemporaneitate? 

Da, scrise în contemporaneitate. Însă eu cred că toată lumea ar trebui să aibă în biblioteca lor două cărți de căpătâi: Biblia și Dicționarul limbii române. 

Eu am pregătit pentru tine aici o carte primită în dar de la domnul Marin Bucă, un profesor de la Timișoara. Este o mică enciclopedie a gândirii aforistice românești între secolele al XVI-lea și al XX-lea, în care a cules câteva vorbe de duh și de înțelegere din înțelepciunea poporului român.  

M-am oprit astăzi la litera C. Iar primul cuvânt este „copil”. Eu am să-ți citesc citatul și te rog să-l comentezi, în două-trei cuvinte. Să-mi spui ce-ți transmite și cum îl traduci tu! Tudor Arghezi spunea: „Copiii, în general, au dreptul să fie mai buni la inimă și chiar mai deștepți decât părinții lor”. Copiii mereu sunt inocenți, au un suflet pur și nevinovat și mă gândesc cum ar putea ei să-și facă atât de multe griji și să fie atât de stresați poate cum sunt unii adulți. Constantin Brâncuși, marele nostru sculptor, spunea: „Atunci când nu mai ești copil, ai murit de mult”. 

Eu cred că, chiar dacă personalitatea noastră și vârsta evoluează, copilul din suflet rămâne mereu viu. 

Mihai Eminescu zicea așa: „Copilului, nu aur și nici mătase și nici viață bună și nici iubire și nici nimic îi trebuie, căci el în ochii lui le are pe toate”. 

Copiii mereu se simt fericiți, fără să aibă nevoie de lucruri materiale. Chiar dacă părinții le oferă și luna de pe cer, adevărata lor bucurie nu vine din ceea ce primesc, ci din simplul fapt că sunt copii. 

Panait Istrati zicea: „Copilul e începutul și sfârșitul lumii. El singur înțelege viața, fiindcă se conformează ei și nu-și pune nicio problemă. Ieșit din copilărie, omul devine cel mai dezgustător dintre animalele toate care ne înconjoară”.  

Este o vorbă foarte frumoasă, chiar nu știu cum pot să o comentez. Oamenii niciodată nu pot fi asemănați cu animalele. Ființele care vorbesc, care fac activități, niciodată nu vor fi comparate cu unele animale. Are dreptate și Istrati: să fii copil este cea mai frumoasă etapă din viață. 

Uite ce zice Liviu Rebreanu: „Copiii merg  fără șovăire pe căi unde cei mari se împiedică și șovăie”. 

Eu cred că atunci când ești copil, Dumnezeu îți decide calea și tu te duci pe ea. Dar când mai crești, sunt unele consecințe și obstacole care te împiedică. Dar eu cred că întotdeauna poți ajunge pe drumul tău, când faci totul din plăcere și după propria voință. 

Octavian Șuluțiu zicea așa: „Copilul e cea mai frumoasă floare în grădina lumii”. 

O, ce vorbă frumoasă! Greu de comentat. Dar poate fi una dintre cele mai frumoase vorbe. 

E o metaforă, Rareș. 

Da, știu. Asemănarea dintre un copil și o floare în grădina lumii. Copiii sunt cele mai frumoase și mai inocente ființe, iar pe pământ pot schimba lumea care nu mai pune accent pe inocență. 

Și acum, de la „copil”, ultimul citat al unui mare om de cultură, om de artă, estetician, Tudor Vianu: „Copilul este omul înaintea vieții noastre. Numai privindu-l pe el, putem să ne facem o închipuire corectă despre copilăria în paradis a omenirii”. 

Eu cred că, de fapt, copiii sunt derivatul cuvântului „cópii”. Adică, noi, copiii de azi, suntem generația de mâine. Și dacă am spus că este un derivat, eu cred că copiii sunt copiile adulților. 

Am terminat cuvântul „copil” și trecem la cel de-al doilea cuvânt, „copilărie”. Ia uite ce spunea Lucian Blaga: „Copilăria e, de altfel, vârsta sensibilității metafizice prin excelență”. 

Copiii sunt foarte sensibili, adică ei nu pot judeca sau nu pot fi niciodată judecători. Ca adulții, pentru că adulții sunt altceva față de copii, dar sensibilitatea este un lucru frumos și Dumnezeu te ajută și te face tare atunci când poate mai ai unele momente de slăbiciune, dar te rogi lui Dumnezeu. 

Mergem mai departe, cu permisiunea ta. Ion Creangă afirma: „Copilăria singură este veselă și nevinovată”. 

Întotdeauna mi-am imaginat copilăria ca pe o ființă, deoarece, chiar dacă este o etapă a vieții, asta nu înseamnă că nu poate fi tratată ca și cum ar fi ceva viu. Așa că eu consider că este pură și nevinovată, deoarece toți copiii sunt puri și nevinovați. 

Eugen Lovinescu spunea: „Copilăria e eternă”.  

Foarte frumoasă vorbă! Chiar dacă noi creștem și ne maturizăm,  și am zis-o de multe ori, copilul din noi nu moare niciodată. 

Vasile Voiculescu afirma: „Vremea copilăriei și tinereții e ca un flutur care ne fâlfâie mereu în preajmă. Apoi, din ce în ce, stăruie și se îngreunează. Și apoi, îngenunchează, pentru că-și pierde aripile și se schimbă într-o omidă târâtoare”. 

La naștere și în copilărie, oamenii sunt ca niște fluturi frumoși, care zboară din floare în floare. Poate se referă la identitatea fizică, deoarece, odată ce ajungi adult, îți faci mai multe griji, ți se pare că toată viața e ceva ce nu se mai oprește, e o povară, și de asta se îngreunează fluturele.  

Dar de ce să nu-l facem frumos și la perioada adultă? Pentru că dacă noi ne imaginăm că viața este cel mai frumos lucru și ne imaginăm și îi spunem lui Dumnezeu și îi mulțumim că existăm, atunci fluturele se va face iarăși frumos și zburdalnic. 

Întotdeauna mi-am imaginat copilăria ca pe o ființă.  

Rareș, Lucian Blaga mai spunea: „Sunt mut ca o lebădă”. Ți-am promis la începutul întâlnirii noastre că vei primi două cărți. Prima este „Cultura Duhului”, a părintelui Rafael Noica, iar cealaltă, a tatălui său, Constantin Noica, „Pagini despre sufletul românesc”. Cred că le meriți cu prisosință.  Te rog, adresează un cuvânt pentru toți cei care ne citesc. 

Vă rog, în primul rând, să nu uitați că Dumnezeu este acolo sus și că mereu ne este alături, iar îngerul păzitor ne veghează în fiecare secundă. Nu uitați să aveți credință și să citiți, măcar o pagină pe zi. Cititul este esențial, pentru că astfel devenim mai înțelepți și vom înțelege mai bine lumea în care trăim.  

Să ne iubim unii pe alții, deoarece iubirea este cel mai înălțător sentiment pe care îl putem trăi. Să fiți bine! 

Sufletul și mintea ar trebui să fie mereu în echilibru iar tot ceea ce ne înconjoară este o creație divină pe care nu ar trebui să o ignorăm. Într-o lume care se află într-o continuă mișcare, cu ecrane uimitoare, cu tehnologie captivantă, eu cred că mai este loc de cărți, mai este loc de educație. Un copil care citește, care înțelege sensul celor lecturate, va deveni un adult care gândește liber și dăruiește din înțelepciunea sa. 

Un om educat nu este neapărat doar un om inteligent. Să fii educat, să ai caracter, înseamnă să faci ceea ce este corect chiar și atunci când nu te vede nimeni. 

Să trăim cu demnitate fiecare zi și să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile lui. 

Eu nu am avut vreodată așteptări legate de activitățile pe care le desfășor. Am făcut totul cu pasiune și cu responsabilitate, iar, de fiecare dată, am avut parte de cele mai frumoase rezultate. Cred că nu este suficient doar talentul, este important să muncim pentru visul nostru și să nu abandonăm ceea ce ne propunem.  

Chiar dacă sunt mic, am înțeles din parcursul meu, cât sunt de importanți oamenii pe care îi am alături, oameni care cred în mine și care mă susțin. Știu că nu se află întâmplător în viața mea și că Dumnezeu lucrează prin oameni. 

Vorbesc mult cu mama, în special seara, când mă așez în pat și uneori povestim despre bunica Florica, pe care nu am cunoscut-o. A plecat la îngeri de 15 ani, însă știu că se roagă pentru mine și simt că mă veghează ca un înger păzitor. A fost educatoare, iubea copiii, iar părinții mei i-au respectat dorința ca numele meu de botez să fie Rareș-Andrei.