Să refuzi să adopţi legea privind mecansimul de promovare a magistraţilor de la ÎCCJ e descalificant”, şi a completat că Guvernul trebuie să îşi angajeze răspunderea pe anumite proiecte legislative.
Ilie Sârbu îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de atitudine dictatorială, prin presiunile asupra Parlamentului de a adopta anumite proiecte legislative, fără să mai ţină cont de opinia opoziţiei.
„Este inadmisibilă jignirea adusă de şeful statului Parlamentului şi în mod special Senatului. Traian Băsescu demonstrează indubitabil că este un pericol pentru democraţie. Preşedintele a adus Parlamentului grave prejudicii de credibilitate şi imagine, prin declaraţiile denigratoare şi presiunile asupra activităţii instituţiei. Afirmaţia sa îl descalifică nu numai pe Traian Băsescu”, a precizat senatorul.
Citând din Constituţie, social-democratul a precizat că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării şi că „a submina autoritatea Parlamentului se adaugă şirului de încălcări grave ale Legii Fundamentale alături de ingerinţa nepermisă în problemele executivului şi ale autorităţii judecătoreşti.
A controla direct activitatea legislativă a Parlamentului prin presiuni asupra parlamentărilor în vederea susţinerii măsurilor ce afectează grav populaţia şi impunerea lor discreţionară, fără dialog, prin asumare guvernamentală denotă încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Atitudinea dictatorială, prin ignorarea totală a opoziţiei, şi mai mult insultele şi jignirea adusă Senatului României contribuie la acutizarea tensiunilor dintre stat şi o societate din ce în ce mai supusă necazurilor”, a precizat Sârbu.
Senatorul PSD a completat că partidul său “nu poate tolera aceste depăşiri ale responsabilităţii şefului statului şi va luă atitudinea ce se impune atât la nivelul propriului partid cât şi în cadrul USL”. Sârbu nu a precizat însă dacă opoziţia va încerca să declanşeze din nou procesul de suspendare şi demitere a preşedintelui.
















































