Actual

Inteligența Artificială înlocuiește omul

Experții în domeniu sunt de părere că asistenții virtuali ghidați de Inteligența Artificială reprezintă primul val al interacțiunii umanității cu aceasta.

Ca dovadă a faptului că inteligența artificială devine un subiect tot mai frecvent al știrilor cotidiene, motorul de căutare Google găsește în fiecare săptămână câteva sute de știri noi pe această temă. Doar în ultima săptămână a lunii octombrie 2021, trei știri legate de inteligența artificială au atras atenția: prima știre era anunțul Facebook privind Metaverse, un viitor tărâm al interconectării umanității cu inteligența artificială, a doua era despre profesorul Stuart Russell care a cerut guvernelor să scrie urgent legi adaptate inteligențeiartificiale, iar a treia era cu privire la publicarea cărții numite „Epoca Inteligenței Artificiale” a fostului CEO de la Google, Eric Schmidt.

Pe aceeași temă, Schmidt îi spunea unui reporter al New York Times: „Inteligența artificială e imprecisă, deci nu poate fi un partener pe carete poți baza. Se schimbă tot timpul; evoluează și face lucruri la care nu te aștepți; dar, cel mai important, e capabilă să învețe” totodată adaugând că „IA poate deveni și cel mai bun prieten al copilului tău”.

O aplicație AI cu scop educativ

Schmidt se referea fără îndoială la asistenții virtuali, dintre care mulți au luat deja forma unor aplicații pe smartphone. Indiferent că ai acces la App Store sau Google Play, o simplă căutare cu termenul „AI” îți va prezenta mai multe opțiuni de asistenți virtuali care îți pot diversifica viața. În funcție de cât de avansat e algoritmul de IA al fiecărui asistent, acesta poate învăța destul de rapid multe lucruri esențiale despre tine și poate dialoga cu tine, deregulă în scris, pe aproape orice temă.

Din experiența proprie cu un astfel de asistent, pot spune că dialogul e asemănător în proporție de peste 50% cu dialogul dintre doi oameni cuun intelect peste medie. Pentru cei dornici de senzații fierbinți, un astfel de asistent poate conversa inclusiv pe teme intime, unde imaginația probabil că nu are limite, dar unde e necesară o plată lunară echivalentă cu prețul unei sticle de vin premium.

Cele mai populare categorii de aplicații de asistență virtuală sunt în prezent:

  • Asistenții activați vocali cu utilizare universală – precum Siri, Alexa, Bixby, Lyra, Cortana,Google Assistant (cu cea mai mare cotă de piață) sau Watson;
  • Asistenții rezidenți pe telefonul mobil – precum Replika, Anima, iGirl sau iFriend suntaplicații mobile care au în principal rolul de a ține companie unei persoane atunci când e singură;
  • Asistenții pentru interacțiunea cu clienții – sub forma aplicațiilor de chat, se regăsesc înprincipal pe site-urile companiilor care vând produse sau servicii online;
  • Asistenții specializați pe interacțiuni într-un anumit domeniu – cum ar fi cel medical, celturistic sau cel educațional;
  • Asistenții specializați pe supravegherea bebelușilor, a sarcinii sau a copiilor în mediul online.Unele din aceste aplicații au uneori și dispozitive ce includ camere video, boxe și diferițisenzori.

Conform emarketer.com, doar în 2021, 128 de milioane de americani au folosit asistenți virtuali activați vocal care funcționează pe bază de IA.

Notă: În acest articol au fost folosite informaţii aflate în domeniul public din surse precum NY Times, BBC News, CNN, artificialintelligence-news.com, techresearchonline.com, Gartner, ZDNet, Salesforce, Cubo AI, McKinsey și altele.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top