Învierea. După Pleșu și Liiceanu

Și am să vă răspund că sunt dialoguri între oameni care te apropie de Dumnezeu mai mult decât o faci în exercițiile personale de a-I vorbi Acestuia. E greu de crezut că în efortul lămuritor de categorii ale vieții pe care îl fac cei doi prieteni-filozofi nu veți afla un punct de sprijin, ori mai multe, pentru a vă reclădi „nodurile vieții, punctele în care viața se dă pe față, se dă în vileag, se vădește a fi ceea ce e” (Cuvânt înainte, p. 6). Pentru cei care au urmărit cele 17 dialoguri de fiecare duminică (februarie-mai 2011) sub titlul 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu, cartea aceasta este manualul unuia dintre cele mai ample cursuri de filosofie ca estetică a vieții, un port în „mările calde ale vieții”. Dacă te-ai lăsat furat de cuvintele vii ale acestor oameni, înscrierea în carte a convorbirii lor te re-încântă, te obligă la reluarea temelor care ți-au plăcut, ți-au populat insomniile dinspre lumea ce redeschidea preocuparea pentru supraviețuire în fiecare săptămână. Dan C. Mihăilescu, minunatul amfitrion al oricărui căutător de sens al frumosului în vremurile din ultimii 10 ani, avea undeva (Jurnal pieziș…) ideea recuperării în volume a unor astfel de dialoguri. Humanitas reușește să  producă o astfel de rememorizare a gândirii românești, de imprimare a ei în pelicula, deloc obscură, a memoriei culturii actuale.  O contrapunere demnă la obscurantismul gândirii de fațadă în care ne scăldăm.

Suntem provocați la a gândi. Temele propuse sunt valabile oricărui curs de formare duhovnicească a unui om ce-și trăiește căutarea mântuirii în vremea de acum, de unde și așezarea cărții în Raftul Duhovnicului.

Unui creștin conștient de Evanghelie nu-i pot lipsi aceste dialoguri orientate despre speranță, prostie, invidie și ură, despre calomnie, frică, despre cei neștiuți, despre trufie, despre miracolul întâlnirilor, despre iubire, educație, despre cărți și citirea lor, despre cum vorbim, despre ticăloși și lichele, despre toleranță și intolerabil, despre moarte, despre parabolele răului și ale judecății și cele ale pierderii și regăsirii, despre râs și umor. Volumul depășește cu mult o „reluare Tv”, oferind arcul de sensuri care străbat toate dialogurile și mare parte din opera scrisă a celor doi prieteni.

În fondul de rezistență al culturii române la drama vieții românești, dialogurile acestea vor constitui un aliaj special între filozofie, estetică, politologie, teologie și viață pur și simplu, o umanizare a gândirii asupra categoriilor vieții, cum le definesc autorii, un mod conștient de a ne vindeca de ideologii, „forme sistematizate de prostie”, propuneri ambigue de „fast-food” metafizic (minunat analizate în volum, pp. 47-49).  Un curs de „cădere pe gânduri”, bucuros și conștient că ieșirea din „depresia permanentă” în care ne zbatem (citiți atent dialogul despre speranță, pp. 29-31), pornește de la restaurarea categoriilor vieții. Cumpliți și tandri, diafani și contondenți în construcție, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu nu se dezmint. Te obligă la Înviere.