Deputatul PNL Ioan Oltean poate fi arestat. Camera Deputaţilor a aprobat miercuri, în plen, solicitarea DNA de arestare preventivă a lui Oltean, cu 186 de voturi”pentru” şi 111 “împotrivă”. În schimb, Cătălin Teodorescu, a fost salvat pentru a doua oară de Parlament.

Featured

Ioan Oltean poate fi arestat. Teodorescu, salvat

Camera Deputaților a decis, miercuri, că deputatul PNL de Argeș Cătălin Teodorescu, nu poate fi arestat. S-au înregistrat 153 de voturi “pentru”, 110 “împotrivă” și un vot anulat, iar pentru încuviințarea cererii era nevoie de 157 de voturi “pentru”. Au fost prezenți 312 deputați. Nu a fost întrunit numărul necesar pentru încuviințarea arestării lui Cătălin Teodorescu.

Deputatul Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu în dosarul ANRP, a intervenit, marţi seară la România TV, unde a vorbit despre faptele penale de care este acuzat, dar şi despre pozele în care apare alături de fosta şefă de la ANRP, puse de procurorii DNA la dosar. Presa a relatat că în fotografii, Oltean şi Dumitrean apar în “ipostaze indecente”.
“În dosarul care a fost pus la dispoziţia Comisiei juridice, pe care l-am văzut şi eu, nu existau pozele cu Crina Dumitrean de care se face vorbire. Poze există. Nu sunt poze care să fie defăimătoare şi nu sunt poze care să fie folosite în sensul de a se dovedi existenţa faptei de corupţie de care sunt acuzat. În ultimă instanţă, şi Parchetul şi DNA şi celelalte instituţii preocupate de această speţă, trebuie să aibă în vedere dacă eu am săvârşit sau nu fapta în sine şi nu relaţii interpersonale dintre mine şi oricine altcineva.
“Nu ştiu dacă am stat cuiva în gât, dar cu siguraţă cineva a vrut să mă scoată de pe eşichierul politic şi a reuşit. În momentul acesta sunt KO şi încerc să mă menţin pe picioare şi să mă apar cu demnitate”, a spus Ioan Oltean, la România TV.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz, la sfârşitul lunii noiembrie, de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Piteşti în suprafaţă de peste 61.000 de metri pătraţi. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuţa Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, “care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

“În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susţin procurorii DNA.

Deputatul Cătălin Florin Teodorescu este acuzat că, împreună cu alţi inculpaţi, membri în comisia din ANRP – Crinuţa Dumitrean, atunci preşedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri pătraţi din Piteşti, situat în zona Spitalului Bălcescu- Expo Parc, a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top