Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament.

Intern

Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale pentru parlamentari

Pe 15 decembrie, senatorii şi deputaţii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.

Parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei, cuantumul fiind de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.

Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie, fiind însă trimisă spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen.

În luna septembrie, comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat – nu 6 luni cum era iniţial – vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi.

Ulterior, proiectul a mai trecut printr-o fază de modificări, stabilindu-se că de pensiile speciale nu vor putea beneficia cei care nu au încheiat cel puţin un mandat. Mai mult, vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 – 291 din Legea Codului Penal.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top