Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, astăzi, spre reexaminare, Legea pentru modificarea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Intern

Iohannis respinge privilegiile parlamentarilor

„Deputații și senatorii beneficiază, pentru desfăşurarea activităţilor legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a birourilor permanente, în funcţie de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie, pe bază de declaraţie pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele spune că “fundamentarea instituirii acestei noi reglementări nu rezultă din niciun document asociat acestei legi (expunere de motive, avizul Consiliului Legislativ, raportul comisiei sesizate în fond, dezbateri parlamentare), iar între forma depusă de inițiator și forma legii transmise la promulgare nu este vreun element comun care să permită identificarea voinței reale a legiuitorului și a scopului pe termen lung urmărit de acesta.
Din această perspectivă, considerăm că modificarea propusă, referitoare la asigurarea dreptului la transport în teritoriu al parlamentarului, nu asigură transparența și predictibilitatea normei instituite, prin conținutul său aceasta putând conduce la cheltuieli bugetare excesive, cheltuieli ce pe termen lung nu reprezintă o investiție rațională”.
În comunicatul transmis de la Cotroceni se arată că “drepturile materiale de care beneficiază deputații și senatorii sunt instituite în scopul exercitării mandatului acestora, însă la stabilirea cuantumului lor trebuie să fie avute în vedere criterii clare, precise, obiectiv realizabile. Or, instituirea exclusivă a unei sume forfetare în locul dreptului parlamentarilor de a opta între un autoturism sau o sumă de bani pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului are drept consecință directă cheltuirea irațională a banului public.
Astfel, cheltuirea judicioasă a resurselor bugetare ar putea presupune orientarea destinației sumelor respective pentru asigurarea mijloacelor de transport în teritoriu, care să fie utilizate nu numai de către parlamentarul în exercițiu, ci și de cei din legislaturile următoare”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top