Istrate.art Pictorul și Papa

Dumnezeu este viață, lucrarea pictorului Ciprian Istrate, este acum la Papa Francisc, într-unul dintre saloanele Vaticanului. Autorul dezvăluie pentru Q Magazine ce mesaj ascunde.

• Când ne dezvelim genunchii…
• O companie americană construiește la Cluj primul centru de date din lume cu Inteligența Artificială Cuantică
• Val de naturalizări fără precedent! Număr record de pașapoarte germane în 2025
• Putin: Nimeni nu poate spune proveniența unui aparat de zbor până când nu este efectuată o expertiză
• Radu Miruță anunță semnarea unor contracte de miliarde vineri noaptea, la 21.45

Ștefan Vuza, om de afaceri și proprietar al Combinatului Chimcomplex, dăruindu-i Suveranului Pontif lucrarea „Dumnezeu este viață” a lui Ciprian Istrate. Momentul a fost povestit de Vuza aici. Foto Vatican Media

OK-UL SUVERANULUI PONTIF

Omul de afaceri Ștefan Vuza i-a dăruit Papei, la finalul lunii decembrie, cu ocazia aniversării, o lucrare care vă aparține, „Dumnezeu este viață”. Ce mesaj are lucrarea?

Chipul reprezentat în această lucrare este al ,,Celui Vechi de Zile” sau Dumnezeu-Tatăl. Bucata din lemn pe care am pictat-o a stat în atelierul meu peste șapte ani până când, într-o dimineață, mi-a apărut în fața ochilor imaginea. Am simțit-o. Apoi totul a fost foarte ușor, treizeci de minute de pictură și lemnul a prins ,,viață”. ,,Sic Vita est” (n.r. Așa este viața). Între lemnul pictat și blatul care-l susține, pentru a putea fi montat pe un perete, am introdus un mozaic de 24 de karate, care cu greu poate fi observat, doar dacă te uiți din lateral, simbolizând ideea că bogăția se află în interior și doar cel care caută o poate descoperi. Această idee i-a plăcut Suveranului Pontif, a zâmbit și a făcut semnul „ok” cu mâna.

Catapeteasma Bisericii Tașca, județul Neamț Foto Mihail Oprescu

Câte biserici ați pictat? Există o jertfă, un sacrificiu anume pe care îl cere pictarea unei biserici?

Cred că numărul bisericilor contează mai puțin, dar trăirile pe care le ai atunci când pictezi și relaționezi cu oamenii din zonele respective sunt remarcabile. Acestea sunt amintirile care rămân.

La început credeam că există o jertfă, chiar o simțeam în oboseala acumulată în orele de pe schele, în munca fizică a aplicării frescei pe perete. Michelangelo spunea că ,,e cea mai bărbătească tehnică de pictură”, într-o mâna să ții mistria și în cealaltă pensula.

Dacă greșești ceva, nu poți corecta, acoperi cu frescă și o iei de la capăt. Cu timpul, ceea ce numeam jertfă, s-a transformat în bucurie.

Știu că în unele biserici ați vrut să rămâneți necunoscut și numele dumneavoastră să nu fie menționat. De ce?

Am vrut să rămân anonim atunci când mi-am dat seama că nu eu pictez, ci sunt doar un canal prin care totul curge, sunt un instrument al Mâinii divine.

Tikkun olam, Ulei pe lemn, dimensiuni 80 cm x 116 cm, 2020

Sfîntul Ioan Botezătorul

Fetiță evreică, Ulei pe lemn, dimensiuni 51cm x 66cm, 2021

Fetiță evreică în perioada Holocaustului, Ulei pe lemn, dimensiuni 66cm x 88cm, 2020

Cal, Mozaic

Masă din mozaic

Masă din mozaic, detaliu

În atelier

Ați trecut de la pictarea oamenilor (în special sfinți și personaje biblice) la mozaicuri incredibile din care au ieșit niște cai uimitori și nu numai. A fost o trecere firească? O evoluție? Sau, dimpotrivă, rămâneți cu nostalgia începuturilor?

Trecerea de la un gen de pictură monumentală la mozaic a fost o treaptă. Între ele au fost căutări tăcute în atelierul meu. Am experimentat toate tehnicile de pictură grafică, am vrut să le cunosc, căutând un mod de exprimare artistic de care să mă folosesc în viitor. Astfel am ajuns și la mozaic.

Aici am căutat să descopăr noutăți, să duc mai departe această tehnică și așa a apărut un mozaic 3D.

Am văzut mai multe lucrări ale dumneavoastră în mozaic, însă Persefona este ceva absolut înnebunitor. Ne explicați lucrarea? Mai ales rodia? Cum ați reușit să faceți o rodie atât de autentică?

Persefona, Mozaic, pietre naturale (marmură și travertin), cristale de quartz fumurii, amethyst, malachit, jade, sticlă de Murano, murine, perle, alamă, cupru, foiță de aur de 23 de karate, rădăcină de rubin, Dimensiuni 180cm x 115cm, 2022

Persefona, detaliu

Hades, Mozaic, pietre naturale (travertin), obsidian, ceramică, piatră, cristal de quartz, sticlă de Murano, alamă, Dimensiuni 183 cm x 90cm, 2022

Hades, detaliu

Momentan, Persefona și Hades sunt cele mai complexe dintre lucrările mele din mozaic.

Persefona a fost una dintre zeitățile duale, fiind stăpâna Lumii de Dincolo, soția lui Hades, dar în același timp zeița primăverii, a recoltelor și fertilității.

Rodia, considerată un fruct sacru din Infern, sugerează tărâmul focului htonian, furat de Persefona și dăruit oamenilor, deoarece revenirea ei pe pământ aduce înverzirea acestuia, renașterea.

Materialele folosite în aceste lucrări sunt pietre semiprețioase, cupru, alamă, foiță de aur de 24 de karate și simple pietre. Rodia a fost făcută din sticlă (boabe) de Murano.

Leonard Bernstein spunea că o lucrare nu trebuie să dea răspunsuri, ci să nască întrebări, și că impactul ei este generat de tensiunea dintre răspunsurile contradictorii. Sigur, el se referea la o lucrare muzicală. Pentru dumneavoastră cum trebuie să fie o lucrare artistică?

Poate fi orice îți exprimă creativitatea și transmite mesajul. Reguli stricte nu există, ceea ce e important este să te exprimi liber și să reușești să atingi emoțiile sau gândurile celor care o privesc. Unele lucrări sunt spontane, altele pot beneficia de un plan sau de cercetare, mai ales în cazul proiectelor mai complexe. Răspunsurile contradictorii nu fac decât să extindă pe planuri și înțelesuri diferite mesajele autorului. Cred că totul este benefic.

Găsiți mai multă expresivitate într-o madonă rafaeliană sau botticeliană sau într-o lucrare de artă contemporană de Pollock sau de Damien Hirst?

Fiind pictor, încerc să văd altfel decât un critic sau decât privitorii care merg prin muzee și admiră tablourile. Urmăresc și îmi imaginez trăirile și sentimentele autorului, încerc să privesc dincolo de expresivitate și tehnică.

ILUZIILE CARE COLOREAZĂ VIAȚA

Arta a evoluat? Sau dimpotrivă?

Sigur a evoluat! Deși direcțiile pot fi judecate în timp.

Se poate împlini plenar un artist în România?

Pffff. Nu!

Aveți depresii? Dar iluzii?

Lucrând aproape tot timpul, reușesc să uit că depresia există. O văd în afara mea. Sunt detașat de ea și prea atent la ce am de făcut și foarte greu mă deconectez. Când o fac, cunosc o rudă a acesteia, tristețea, care stă preț de o cafea, apoi pleacă și mă lasă să vorbesc cu mine însumi.  După Nietzsche, arta este o „iluzie vitală”.

Nu putem trăi fără iluzii, viața ar fi monocromă, lipsită de trăiri emoționale. Acestea includ dorința și speranța.

Când „fugiți”, unde vă duceți?

Mă detașez conștient de alții, de lume, de mediul social, mă retrag în mine, acel loc de refugiu sigur, pentru a mă elibera de gânduri, de a mă conecta cu acel „ceva”.

Un creator este un om altfel. Dumneavoastră cum sunteți?

Am răspuns printre rânduri.

Cine v-ați dori să fie următoarea personalitate care să aibă o lucrare semnată de Ciprian Istrate?

Anul acesta, 2024, va fi plin de iluzii foarte curajoase. Nu știu unde vor ajunge lucrările mele, dar îmi place să  spun că pentru fiecare există deja un cui pregătit în care să fie agățată.

Există un om, o situație, un punct de inflexiune în destinul dumneavoastră fără de care n-ar mai fi fost la fel?

De peste 23 de ani am discuții provocatoare cu cel mai bun prieten, Ștefan Vuza. Am trecut prin multe împreună și datorită lui, acel Dumnezeu a ajuns la Papă. Mă provoacă mereu, ceea ce mă aduce în starea de a fi în continuă căutare artistică.

Aș vrea să încheiem întâlnirea noastră cu lucrarea dumneavoastră de licență, avangardistă la momentul acela, fapt care a și dus la respingerea titlului. Ați vrea să povestiți despre asta?

Lucrarea de licență se numea „Adam înaintea apariției Evei”.

La început au fost întrebări, apoi rătăciri, pentru că sunt puține izvoare care au cercetat această idee. Pictura este făcută pe un lemn vechi de 140/50 cm și îl reprezintă pe Adam Androgin, cu patru fețe (cele patru rase umane), fapt ce arată că, în prima creație, Dumnezeu s-a reprezentat pe sine și niciuna dintre rase nu este superioară celorlalte. Prin analogie, nicio religie nu este superioară alteia.

Adam, fiind androgin, induce și ideea că masculinul și femininul erau deja în echilibru în interiorul lui.

Lucrarea, considerată de preoții profesori la limita ereziei, a fost refuzată și nu am putut intra în licență cu ea.

Am schimbat tema, aceasta fiind socotită mai degrabă de doctorat decât de licență. În schimb, pentru ceea ce la noi s-a considerat a fi la limita ereziei, Vaticanul mi-a oferit o bursă.

Ciprian Istrate s-a născut la 16 iulie 1970, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iaşi, Secţia Pictură religioasă-artă sacră.

A organizat şi a deschis expoziţii personale la: Centrul Cultural Francez, Piatra-Neamţ (1996), Galeriile „Top Art”, Piatra Neamţ (2003, 2005), Galeriile „Vert”, Piatra Neamţ (2004), Centrul Ecumenic, Durău (2004), Galeria „Ana”, Bucureşti (2007), Galeriile „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ (2008)

A executat pictură şi catapetesme pentru mai multe biserici din judeţele Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ, Harghita, printre ele numărându-se şi Biserica lipovenească din Piatra-Neamţ.

I s-a acordat distincţia „Cuvioasa Parascheva” de către Patriarhia Română (1999), distincţia „Stephanus Magnus Defensor Fidei Cristiane”, Iaşi (2002), Premiul Special la Bienala de Artă „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamţ (2007).

Ciprian Istrate a trecut de la arta bisericească la cea conceptuală, transmițând mesajele în cel mai subtil mod, ceea ce i-a adus supranumele de „Toma Caragiu al pictorilor”.

În 2015, Ciprian Istrate a creat un eveniment inedit, „Istopia”. Cu această expoziție, artistul a încălcat orice tipare convenționale. A făcut artă în „porcărie”, vernisajul având loc într-o fermă de porci.

Totul a culminat cu explicația vizuală a acestui eveniment: proiecția unui film în care o lucrare de artă, semnată Ciprian Istrate, ajunge în universul plin de curiozitate al porcilor. Ideea transmisă de artist a fost aceea că arta rămâne artă indiferent de cum se raportează ceilalți la ea.