La journaliste

Un birou cu geamuri largi, prin care s-ar fi putut vedea Turnul Eiffel, iar pe masă i-ar fi stat o plăcuţă marmorată pe care ar fi fost scris: „
Laura Chiriac, journaliste".A ales România însă, iar noi ne-am întâlnit pe culoarele Realităţii TV, la câteva minute după ce a ieşit din direct.  Q Magazine: Se spune despre tine că stăpâneşti la fel de bine limba franceză precum vorbeşti româna.E o exagerare?Laura Chiriac: Uneori îmi caut cuvintele în limba română.Telespectatorii mei şi prietenii apropiaţi probabil că se amuză din când în când şi au înţeles că mai degrabă îmi vine să dau un citat în franceză decât în română.Mult timp, limba română nu-mi servea decât în relaţiile cu familia şi cu prietenii apropiaţi.
Făceam bani cu limba franceză!Am scris mult în franceză…Q: La început, pentru un ziar mic…L.C.: Da, era un ziar mic la Bucureşti, Bucharest Matin se numea, unde se făceau mai degrabă experimente de presă, în sensul bun al cuvântului.Jurnalişti francezi veneau să coordoneze echipa.Eu aveam 19 ani, şi atunci am învăţat cât de mult înseamnă să nu distorsionezi fapxele, ce înseamnă un titlu bun şi cât de important e să ai şi opinia părţii celeilalte.Q: Apoi, ai trecut la radio.
Pasul a venit firesc, sau dimpotrivă? L.C.: Trecerea de la presa scrisă la radio a fost foarte grea.E foarte dificil să vorbeşti în cuvinte puţine, explicite, să contragi totul în maximum un minut. În vremea aceea, am făcut un stagiu la Paris, iar acolo am înţeles că, în abordarea unei ştiri, există întotdeauna unghiuri diferite şi că o ştire poate fi abordată din cel puţin 20 de unghiuri. Q: Ce-ţi doreai, de fapx?Să faci jurnalism la Bucureşti sau la Paris?L.C.: Voiam să lucrez pentru presa franceză, fie în calitate de corespondent, fie ca jurnalist angajat. În stagiul pe care l-am urmat în Franţa am lucrat şi la radiouri locale, la Nancy, de pildă.
Acolo mi-am dat seama cât de importantă e informaţia pentru comunităţile mici. Q: După o vreme în care ai lucrat pentru postul tv M6 şi pentru mai multe case de producţie din Franţa, ai devenit corespondentul din România al prestigioasei agenţii France Presse.Atunci eraţi doar doi corespondenţi.A fost greu să fii tu aleasa?L.C.: Lumea jurnaliştilor francofoni din România e foarte mică. În continuare, France Presse are doar doi corespondenţi aici.La vremea aceea, era un job foarte bine văzut.
Remuneraţia era mult mai importantă decât salariul meu de la radio.La France Presse se eliberase un post… lumea era mică, ne cunoşteam între noi, şi aşa se face că am ajuns acolo.Atunci am avut certitudinea că mi-am văzut visul cu ochii.Era tot ce-mi putusem dori vreodată – să am ca şefi vorbitori nativi de limbă franceză.Q: Chipul tău, nu doar semnătura, a devenit cunoscut publicului din România odată cu emisiunea de politică externă de la Money Channel.Cum ai făcut pasul spre ei?
Te-ai prezentat la interviu cu CV-ul în mână?L.C.: Nu m-am prezentat nicăieri cu niciun CV, niciodată în viaţa mea.M-am mişcat în medii, n-am ţinut să mă fac remarcată, dar s-au stabilit legături de încredere.La Money Channel i s-a propus lui Luca Niculescu să facă o emisiune zilnică.Lucian Sârb era director atunci.
Luca a zis că e posibil să nu reuşească să vină zilnic şi s-a gândit să-şi ia un ajutor: pe mine.Emisiunea s-a terminat pentru căSergiu Toader de la Realitatea mi-a propus să vin aici.A insistat. În mintea mea, la vremea aia, nimic nu m-ar fi smuls de la France Presse.Luca mi-a spus atunci că televiziunea o să capete mai mare importanţă.
România intrase în UE, iar jurnaliştii care lucrau în mediile străine nu mai erau la fel de căutaţi.Când am ajuns la Realitatea eram pe nisipuri mişcătoare, pe un teren complet necunoscut.Mi se părea foarte superficială informaţia de tv, nu de la Realitatea, ci de la orice televiziune. Q: În privinţa politicii, eşti părtinitoare?L.C.: Am un sentiment de detaşare faţă de politică.Am fost deseori arătată cu degetul pentru implicarea mea.
E falsă percepţia. În televiziunea franceză, dacă nu eşti viu şi nu pui întrebări cu atitudine, eşti considerat insipid, nu ai ce să cauţi la tv.Căutarea întrebărilor comode pentru invitatul tău nu trebuie să facă parte din arsenalul unui jurnalist.Q: Ai prieteni printre politicieni?L.C.: Sunt oameni politici pe care îi cunosc dinainte de a intra în politică.Unul dintre ei e Cristi Preda, care a lucrat în Ministerul de Externe pe probleme de francofonie.Nu mi-am ascuns niciodată simpatia pentru Cristi Preda.
Sunt oameni din politica noastră cărora nici prin minte nu-mi trece să le spun nu atunci când e vorba să ieşim la o cafea.Da, uite, Cristi Preda e unul dintre ei, dar n-am ieşit niciodată la cafea cu el.Nu cultiv relaţiile cu oamenii politici, în general, pentru că nu am avut ocazia să plonjez în mediile politice, aşa încât un om politic să aibă o relaţie de prietenie cu mine.  „Confidenţa" viitorului preşedinte  Q: A venit vreun politician la tine să-ţi propună să pui o vorbă bună în trust pentru formaţiunea politică pe care o reprezintă?L.C.: Niciodată!
Nu ştiu dacă din cauza reputaţiei mele de „bătăioasă" sau datorită fapxului că politica din România e cât de cât ok.Nu am reprezentat o miză.Probabil că şi ora la care e emisiunea mea îmi permite să fac din ea un magazin cu subiecte diverse, nu numai politice.  Q: Un site te numea „frumoasa mogulului".Asta e porecla care te-a impus în trust?L.C.: E doar o apreciere a unui singur site. În rest, dimpotrivă!
Multe articole de pe internet mă numesc „urâtă, insuportabilă, dezagreabilă, mătură". Q: Spune-mi o amintire din vremea în care pe microfonul tău scria RFI.L.C.: Eram foarte ancorată în actualitatea franceză, erau vremuri în care oamenii ăştia vizitau Bucureştiul cu dosare concrete.Sarkozy a venit la Bucureşti, în calitate de ministru de Interne, după enormul scandal al copiilor care spărgeau parcometre la Paris.Un dosar foarte sensibil, erau minori, nu aveai ce să le faci.Trebuia rezolvată problema la nivel înalt, oficial, la nivel de miniştri sau chiar de prim-miniştri.
Sarkozy îşi programase încă de atunci să se lanseze în campania electorală tema imigraţiei agresive estice, preluată de la Jean-Marie Le Pen, de la extrema dreapxă din Franţa.Era o temă în care se simţea ca peştele în apă.Lua jurnaliştii la operaţiuni în Banlieu, unde se întâmpla câte un incident… era foarte cooperant, un fel de erou.Nu făcea rabat de la nimic ca să-şi atragă capital politic. Şi în misiunea asta a venit şi la Bucureşti, în calitatea lui de ministru de Interne, şi a început să viziteze leagănele de copii, să înţeleagă problema.Iar în timp ce vizitam un leagăn de copii şi aveam un minidisc şi un microfon de RFI în mână, a făcut doi paşi în spate şi a venit şi m-a întrebat: „
E o stare generalizată cu aceste orfelinate în România?Toate arată atât de bine sau e o vitrină ce mi se prezintă şi vor să cosmetizeze?".Ei, îţi dai seama, chiar dacă lucram pentru un post de radio francez, m-am gândit în ce calitate mi s-a adresat totuşi ministrul francez de Interne despre care se vorbea atunci mult mai mult decât se vorbea despre preşedinte, pentru că era foarte efervescent.M-am gândit de ce l-ar interesa punctul de vedere al unui jurnalist.Astea sunt chestii pe care oamenii politici români nu le fac niciodată.
I-am răspuns: „E bine că vă daţi seama că ar putea să fie o vitrină".Sunt micile momente de confiden?ă pe care oamenii politici francezi ştiu să le creeze în relaţia cu jurnaliştii.Q: Tabloidele au scris că, la un moment dat, ţi-ar fi făcut avansuri Dominique Strauss-Kahn…Ce vrei să ştie despre tine publicul tabloidelor?L.C.: În momentul în care am vorbit pentru un ziar despre atitudinea fostului şef al FMI, toată lumea voia să afle cât mai multe despre acest personaj.
N-a fost o confesiune, n-am vorbit despre mine, am vorbit despre modul în care el se raportează la jurnalişti.Am relatat o circumstanţă profesională subliniind amabilitatea, aerul lui agreabil.Când am spus că „are un aer seducător", nu am spus-o în accepţiunea românească.Mă refeream la modul în care duce o conversaţie.E foarte important ca un om politic de o asemenea talie să te asculte.
Eu nu am vorbit pentru tabloide.Nu aş vrea să ştie nimic publicul de tabloid despre mine.Nu e publicul meu.E un public mare, pe care-l respect şi pe care mi-ar plăcea să-l fac în parte publicul emisiunii mele. Q: Cine te aşteapxă acasă, după emisiune?L.C.: Soţul meu.
Suntem căsătoriţi de foarte mult timp, din 2003.El lucrează ca producător general la Antena 3.Q: Tu Realitatea, el Antena 3.Acasă pe ce program merge televizorul?L.C.: Pe M6!