În acest moment, PSD nu poate folosi acest cont pentru niciun fel de operaţiuni, însă, potrivit unor surse social-democrate, suma nu este greu de acoperit. De altfel, liderii PSD au început deja un plan pentru strângerea banilor, în special din cotizaţiile membrilor. Încasările din această sursă au crescut în ultima perioadă, iar social-democraţii au impus tuturor candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare din 2016 să aibă cotizaţiile la zi pentru a fi eligibili. “Am discutat cu fiecare organizație în parte (despre faptul că PSD are fondurile blocate din cauza neplății unei datorii — n.r.), situația va fi remediată până la sfârșitul lunii ianuarie, pentru că s-a stabilit și fiecare organizație și-a luat acest angajament, până la sfârșitul lunii ianuarie, vor fi achitate toate cotizațiile restante, pentru că sunt cotizații restante din varii motive. Sfârșitul lunii ianuarie este termenul care a fost stabilit pentru acest lucru, termen stabilit împreună cu trezorierul partidului. Principala motivație care a stat la baza acestei decizii a fost aceea că trebuie deblocate conturile partidului, pentru că dacă ai conturile blocate nu poți depune liste”, a spus Dragnea, la Piatra Neamț, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD.
Această situaţie este cunoscută în PSD de la finalul anului trecut, însă până în acest moment datoria nu a putut fi plătită.
La mijlocul lunii decembrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că lansarea candidaturii la prezidenţiale din 2014 a lui Victor Ponta nu a fost plătită de către PSD, confirmând informaţiile pe această temă apărute în presă şi adăugând că partidul va strânge banii necesari pentru a se achita de această datorie.
















































