groapa
Externe

Lăsați Rusia să greșească la Chișinău!

Alegerea în funcția de președinte a lui Igor Dodon, previzibilă din perspectiva desfășurării campaniei electorale, nu va schimba radical situația Republicii Moldova. Nu va avea nici în viitor șanse și perspective formale de aderare la UE și va continua jocul dublu al „vițelului deștept care suge de la două vaci”, pendulând între Est și Vest în căutare disperată de bani și sprijin pentru supraviețuire.

Din perspectivă geopolitică, cea mai bună strategie a Occidentului este să nu facă nimic. Din 2003 încoace, inițiativa strategică a aparținut spațiului euratlantic. Astăzi, inițiativa a trecut de partea Rusiei prin alegerea unui președinte coborât din fotografia de campanie cu Vladimir Putin.

Rusia trebuie lăsată să se ocupe ea acum de Republica Moldova. Până azi nu a făcut nimic decât să submineze puterea proeuropeană de la Chișinău, acum are președintele. Fără bani și fără influența despre care se vorbește în Republica Moldova, Rusia va fi obligată totuși să acționeze. Ce va face? Ce va putea face? În cel mai bun caz – nimic. În cel mai rău caz (forțarea federalizării), va greși. Reacțiile stârnite de presiuni prea mari ale Rusiei pot schimba rapid echilibrul de putere de la Chișinău și din regiune.

Până acum în Republica Moldova a greșit major Occidentul. Să lăsăm acum Rusia să greșească.

Situația din R. Moldova – criză fără precedent

Moldova se află astăzi, după 25 de ani, în faţa unei crize de proiect fără precedent. Sondajele arată că 80% din populaţie crede că «direcţia este greşită», iar problema de fond nu este doar criza în sine, cât criza soluțiilor la criză. Asta e noutatea. După 25 de ani, R. Moldova a experimentat cam tot, și guvernări de stânga și de dreapta, și pro-Est și pro-Vest, dar nu a ieșit nimic, toate s-au compromis mai mult sau mai puțin.

La Chișinău nu se mai vorbește despre o „Republica Moldova europeană”. În discursurile oficiale nici măcar nu se mai vorbește despre „integrare europeană” sau „perspective europene”, ci despre „apropierea de Europa”. În realitate, Chișinăul nu a avut niciodată o șansă clară, formală, de aderare la UE, doar Acordul de Asociere și DCFTA care nu garantează sub nicio formă integrarea.

Elitele politice de la Chișinău au înțeles clar un lucru: ei nu vor intra niciodată în UE ca „elite moldovenești”, doar ca elite românești. Asta înseamnă calea germană, a reunificării – dar nu vor asta, nu vor să fie elite românești. Nedorind să devină elite românești, joacă în continuare jocul futil cu mărgele de sticlă, al „integrării europene”, care nu este altceva decât o pedalare în gol. Scorul din sondaje care indică direcția greșită arată că populația începe să perceapă asta.

Geopolitic, în condițiile ieșirii din discuție a aderării la spațiul european, R. Moldova devine mai degrabă o zonă gri, un ținut de frontieră, o zonă tampon, fără identitate strategică precisă, și cu Estul, și cu Vestul, dar fără să aparțină niciunui spațiu în mod decisiv.

Moldova și UE

Din punctul de vedere al UE, Republica Moldova este integrată în politica de vecinătate, însă nu se află pe un curs favorabil precum politica de extindere din Balcanii de Vest. Instituțiile europene sunt interesate ca Republica Moldova să devină un stat predictibil și au crescut resursele pentru a stabiliza și dezvolta această țară.

Alocările financiare din partea blocului comunitar în cadrul politicii de vecinătate au crescut în mod gradual după 2009.

Dacă până în 2014 Republica Moldova se bucura de aprecierea liderilor Uniunii Europene pentru progresele făcute în implementarea reformelor, descoperirea mecanismelor financiare frauduloase care au dus la dispariția unui miliard de dolari din băncile statului a alarmat instituțiile de la Bruxelles, care au fost șocate de acest caz de corupție.

Alegerile prezidențiale au fost geopolitice

„Sunt trei lucruri, trei teme tabu – declara Igor Dodon – şi nu pot fi negociate şi discutate. Prima ţine de statalitate. Eu nu voi negocia cu nimeni ceea ce ţine de pierderea statalităţii Republicii Moldova. Şi voi fi împotriva celor care pledează pentru lichidarea statului, împotriva unioniştilor. Doi, niciodată nu vom negocia statutul de neutralitate. Şi vom insista ca pe teritoriul Republicii Moldova să nu fie prezente trupe militare ale altor state. Şi trei, ţine de biserica noastră ortodoxă, credinţa noastră ortodoxă” (Europa Liberă, 01.11.2016).   Problema cu aceste mesaje este că au în subtext, toate, o miză geopolitică. „Statalismul” promovat de Igor Dodon este de extracţie sovietică, pentru că reperele identitare sunt „limba moldovenească” şi „istoria moldovenilor” pe care Igor Dodon doreşte să le introducă în locul actualelor manuale de „Istoria românilor”. A doua chestiune, a neutralităţii, este de fapt principala miză strategică a Moscovei în R. Moldova: neutralitatea înseamnă, de fapt, NATO – NU, prezenţa ilegală a trupelor ruse pe teritoriul R. Moldova – DA. Iar neutralitatea R. Moldova, combinată cu bugetul de 0,4-0,5% (din contră, neutralitatea ar presupune bugete extrem de mari!), fac din republică un stat complet irelevant din punct de vedere militar. A treia chestiune, cea a bisericii, este tot o miză geopolitică: Mitropolia Moldovei la care se referă Igor Dodon este sub oblăduirea canonică a Patriarhiei de la Moscova, deci sub controlul canonic al Biserici Ortodoxe Ruse. Sprijinul explicit şi indecent al Mitropoliei Moldovei pentru Dodon este, de fapt, sprijinul Rusiei.

Trebuie adăugat aici, apropo de geopolitică, obsesia pentru federalizarea R. Moldova a Partidului Socialiştilor condus de Igor Dodon. O Moldovă Federală, cu Transnistria încorporată ca subiect al federaţiei, va avea o singură limbă oficială – limba moldovenească. Iar limba rusă va fi limbă de comunicare interetnică.

Ce vrea Rusia în R. Moldova?

DJ_RB_LOGO_REDsmall3

Rusia vrea să agreseze Republica Moldova, dar nu prin anexare de teritorii, ci prin „cedare” de teritorii. Nu e niciun paradox aici! Rusia nu are de ce să ia Transnistria de la R. Moldova pentru că deja o are. Și, în altă ordine de idei, Transnistria și-a declarat independența cu un an înaintea Republicii Moldova, practic R. Moldova nu a controlat nicio zi regiunea separatistă. Rusia putea să o recunoască ca stat independent de sute de ori până acum, există și referendumuri acolo care să „valideze” o asemenea decizie, dar nu acesta este interesul ei. Interesul Rusiei privitor la R. Moldova este să oprească extinderea frontierei NATO spre Est. Iar Transnistria este un instrument perfect pentru așa ceva – de fapt cel mai bun pe care îl are la dispoziție! -, respectiv este un instrument prin care Rusia vrea să oprească și extinderea UE/NATO și o eventuală reunificare a R. Moldova cu România care ar aduce frontiera euroatlantică pe Prut. Deci Transnistria este un instrument, nu un scop în sine. Cum este folosit? Simplu: „verși” conținutul electoral al Transnistriei în R. Moldova, prin urmare croiești o federație sau oferi o „autonomie extinsă” Transnistriei în interiorul R. Moldova, și cele circa 10% de vot masiv pro-Est vor schimba radical vectorul geostrategic al R. Moldova. Nici măcar teoretic nu se va mai putea vorbi atunci despre „orientarea europeană a R. Moldova”, nici măcar „apropierea de UE”. Așa trebuie privite lucrurile corect. Rusia, deci, nu vrea „anexarea” Transnistriei, vrea „anexarea” R. Moldova prin transnistrizare.

Moldova face ce vrea și România face ce trebuie

În ciuda afinităților politice și strategice, Igor Dodon nu va avea capacitatea să dilueze legătura economiei Republicii Moldova cu cea europeană fără asigurarea că piața rusă va putea atrage produsele moldovenești. Mai mult, Igor Dodon nu va avea capacitatea de a adopta o astfel de politică fără garanția accesării unor fonduri dedicate din partea Rusiei, în condițiile în care economia moldovenească depinde de resursele financiare europene. Este puțin probabil ca Rusia să accepte statutul de sponsor care înlocuiește finanțarea europeană, ținând cont de problemele economice pe care le are Rusia din cauza scăderii prețului petrolului și a sancțiunilor la care este supusă după anexarea ilegală a Crimeii.

În ceea ce privește relația economică cu România, lucrurile vor stagna. Oricum, România NU are nicio investiție strategică în R. Moldova. Gazoductul care ar trebui să lege cele două state este gol și nu există premise că va fi umplut prea curând. Conexiunile pe electricitate lipsesc, deși se vorbește despre ele de 20 de ani. Nu există strategie clară de abordare economică din partea României față de R. Moldova în afară de ajutoare sau împrumuturi la dobânzi foarte mici.

Odată cu venirea pe scaunul de președinte a lui Igor Dodon, deci a Federației Ruse, România trebuie să adopte o politică economică cu adevărat pragmatică față de Chișinău – orice sprijin politic trebuie trecut prin filtrul interesului economic al României. Mai mult, trebuie abandonată practica de până acum în care „R. Moldova face ce vrea și România face ce trebuie”.

Igor Dodon și România. Bomba identitară ticăie…

La o emisiune din 2008 de la un post TV din R. Moldova, NIT TV, afiliat Partidului Comuniștilor, Igor Dodon, pe atunci prim-vicepremier al guvernului comunist, declara: „Toţi ştiu că o parte a teritoriului României este teritoriu moldovenesc”. La care, Vladimir Voronin, prezent în emisiune, conchidea cu satisfacție: „Din această cauză, românii au un complex de inferioritate”.

Să nu ne facem iluzii. Nu va funcționa nicio înțelegere cu Dodon, așa cum nu a funcționat nici cu Voronin. România nu trebuie să se repeadă într-un joc în care nu poate câștiga. Problema identitară și chestiunea Tratatului vor fi explozive, iar Dodon nu le va putea ignora. „Idila” România – Dodon este cu final anunțat.

Știm bine că, de fiecare dată, chestiunea identitară are un potențial exploziv în relația bilaterală. În perspectiva alegerilor parlamentare din 2018, anul centenarului României independente, moderne şi mari – geopolitica identitară va sta din nou în capul mesei. De data asta oficial și irepresibil.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top