Așteptată an de an cu emoție de împătimiții științei, anunțarea numelor câștigătorilor Premiilor Nobel continuă să stârnească pasiuni și controverse.

Revista

Laureații și povestea premiilor Nobel 2012

Q Magazine vă prezintă laureații din 2012 și povestea apariției acestor premii, create, în opinia lui Victor Hugo, de către „cel mai bogat vagabond al Europei”.

 

Înfiinţate de Alfred Nobel, în 1895, prin testamentul său, pentru premierea realizărilor culturale şi ştiinţifice, distinsele premii sunt decernate de Academia Regală de Ştiinţă din Suedia (pentru fizică, chimie şi economie), Institutul Carolina din Stockholm (pentru medicină), Academia Suedeză (pentru literatură) şi un comitet alcătuit din cinci persoane alese de Parlamentul Norvegiei (pentru pace). Laureaţii primesc câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de opt milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Povestea Premiilor Nobel
Premiile poartă numele unuia dintre cei mai cunoscuți savanți, nimeni altul decât inventatorul dinamitei. Alfred Nobel se naște în 21 octombrie 1833, la Stockholm. În copilărie, îl aude deseori pe tatăl său, inginer de profesie, confruntându-se cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră. Câțiva ani mai târziu, Alfred Nobel avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarț se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme și dimensiuni. În 1867 își brevetează invenția sub denumirea de dinamită. Pentru a putea declanșa explozia, acesta brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil. Alfred face o afacere profitabilă din vânzarea dinamitei și începe să-și exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și în Australia. Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel mai bogat vagabond al Europei”. Observând ulterior că ideea pentru care a luptat o viață întreagă poate provoca și mari dezastre umane, cercetătorul decide ca, după moarte, uriașa sa avere (32 de milioane de coroane) să fie folosită pentru premierea personalităților care aduc contribuții remarcabile pentru omenire. În 1896, când a încetat din viață, Alfred Nobel brevetase peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică.

Sartre, Stalin, Hitler și restul lumii
Există și câteva curiozități în istoria decernării premiilor. De exemplu, în 1945 și în 1948, a fost nominalizat și Stalin, iar în 1939, Adolf Hitler, la premiul Nobel pentru Pace. Thomas Edison și Nikola Tesla au fost menționați ca potențiali laureați în 1915, dar din pricina animozităților dintre ei, niciunul nu a mai primit distincția. În 1964, scriitorul Jean-Paul Sartre a declinat personal premiul. Scrisoarea acestuia nu a fost însă deschisă decât după exprimarea votului, după ce organizatorii anunțaseră oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin căutarea adevărului, a exercitat o vastă influență asupra epocii noastre.” Sartre a fost nevoit atunci să scrie încă o epistolă Academiei Regale, subliniind refuzul.

Nobel 2012

Medicină: Sir John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka

Britanicul John Gurdon şi japonezul Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu Premiul Nobel pentru Medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule stem capabile să creeze toate tipurile de ţesut uman. „Descoperirile celor doi au fost revoluţionare pentru înţelegerea modului în care se dezvoltă celulele şi organismele”, au argumentat reprezentanţii Comitetului Nobel.
Fizică: Serge Haroche şi David J. Wineland

Francezul Serge Haroche şi americanul David J. Wineland sunt câștigătorii din acest an ai Nobelului pentru Fizică. Academia Regală de Știință din Suedia i-a recompensat pe cei doi pentru „metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale”.

 

Pace: Uniunea Europeană

Premiul Nobel pentru Pace 2012 a fost acordat Uniunii Europene pentru şase decenii de acţiuni de reconciliere şi unificare. Premiul Nobel pentru Pace este singurul premiu acordat de Norvegia, conform cerinţei lui Alfred Nobel, şi reprezintă recunoaşterea meritelor celor care au „acţionat cel mai mult sau cel mai bine pentru fraternitatea dintre naţiuni, abolirea sau reducerea armatelor şi organizarea sau promovarea congreselor de pace”.

 

Chimie: Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz

 

La rândul lor, cercetătorii americani Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz au primit Premiul Nobel pentru Chimie. Cei doi oameni de știință au fost recompensaţi pentru „descoperiri de o importanţă covârşitoare” privind activităţile unei importante familii de receptori – receptorii cuplaţi cu proteina G (RCPG), adică cea mai mare familie de receptori celulari de suprafaţă.

Literatură: Scriitorul chinez Mo Yan

 


Mo Yan, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi ai momentului şi unul dintre „cei mai pirataţi autori chinezi ai tuturor timpurilor”, potrivit criticii de specialitate, a fost premiat pentru modul „de un realism halucinatoriu în care îmbină poveştile populare cu istoria şi contemporanul”. Autorul chinez a fost considerat răspunsul Chinei pentru Franz Kafka sau Joseph Keller. Acesta a fost ales de Comitetul Nobel dintr-un total de peste 210 scriitori eligibili pentru câştigarea celui mai râvnit premiu în literatură.

 

Economie: Alvin E. Roth și Lloyd S. Shapley

 

Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat americanilor Alvin E. Roth, de la Universitatea Harvard, şi Lloyd S. Shapley, de la Universitatea din California, pentru „teoria alocărilor stabile şi practica designului de piaţă”.

 

 

 

 

 

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top