Maya Teodoroiu, cel mai tânăr judecător de la Curtea Constituțională, a acceptat să îl descrie pentru cititorii Q Magazine, în câteva cuvinte, pe noul Președinte al Curții, Valer Dorneanu, ales astăzi de colegii săi, în unanimitate.

Actual

Lecțiile lui Valer Dorneanu pentru judecătorii Curții Constituționale

Maya Teodoroiu, cel mai tânăr judecător de la Curtea Constituțională, a acceptat să îl descrie pentru cititorii Q Magazine,  în câteva cuvinte, pe noul Președinte al Curții, Valer Dorneanu, ales astăzi de colegii săi, în unanimitate.

 

„Cunoscându-l pe domnul judecător Dorneanu, am înţeles câteva lucruri esenţiale, pe care doar teoretic le percepeam până a-mi începe mandatul la Curte, astfel:

a fi judecător constituţional înseamnă a accepta un statut social aparte, guvernat de imperative paradoxale deseori:

să fii în serviciul societăţii, fără a uita omul, privit individual;

să crezi în ceea ce este drept, fără a sacraliza sau absolutiza;

să fii drept, fără a fi rigid;

să fii ferm în aplicarea legii, fără duritate, însă;

să cumpăneşti, fără a părtini.

Dincolo de toate acestea, judecătorul Dorneanu mi-a arătat – şi cred că ne-a arătat tuturor – cum este să fii înţelept, fără stridenţe sau orgolii. Cum poţi rămâne precaut, fără a fi, însă, indecis.

Mandatul său de Preşedinte va aduce, sper şi cred asta, un echilibru greu de clintit în activitatea deloc simplă, deloc uşoară, a judecătorului constituţional, precum şi o comunicare adecvată, internă şi externă ( cu mass-media, cu societatea civilă, publicul larg, partenerii instituţionali de dialog), a principalelor jaloane ale activităţii Curţii Constituţionale.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top