Noul sezon din fotbalul românesc debutează pe un fundal incendiar, nu atât prin prisma temperaturilor caniculare, cât prin cea a orgoliilor „granzilor” din Bucureşti, care nu au mai triumfat în campionat din 2007.

Sport

Liga 1, o afacere de 100 de milioane de euro

Q Magazine vă oferă o analiză completă despre situația la zi în Liga 1, miza, banii și miliardarii rămaşi în joc.

 

 

După surpriza de proporţii realizată în stagiunea precedentă de Oţelul Galaţi, cea care va participa la toamnă în Liga Campionilor, se pune întrebarea dacă noul sezon va aduce, în sfârşit, reacţia de orgoliu a Capitalei. Din 2007, când „spartanii” lui Dinamo cucereau laurii, titlul nu a mai ajuns în Bucureşti, fiind acontat ba de CFR Cluj, ba de (acum defuncta) Unirea Urziceni, ba de o echipă a Galaţiului ivită parcă de nicăieri. Miza campionatului este, la standarde interne, una apreciabilă. După ce LPF a anunţat că a vândut şi restul de pachete din drepturile TV rămase, echipele din prima ligă vor avea de împărţit 80 de milioane de euro pe sezon, din care 3,5 milioane de euro numai pentru ocupanta locului 1. Dacă adăugăm și eventualele câștiguri care ar putea veni de la forul continental, pentru prestațiile formațiilor din cupele europene, miza totală pentru care se luptă cele 18 echipe ale Ligii 1 se apropie de 100 de milioane de euro.

 

Tot mai greu

O adevărată comoară, pe o secetă economică ce a micşorat bugetele de transferuri, a scăzut salariile şi chiar a scos din circuit echipe. Pe de altă parte, deşi va fi, probabil, chiar mai încrâncenat decât ultima oară, acest campionat va fi mai puţin atractiv la capitolul „fonduri europene”. Explicaţia nu ţine de economie – ci de matematică. România a căzut câteva locuri în clasamentul coeficienţilor UEFA, după rezultatele slabe înregistrate recent în competiţiile continentale, motiv pentru care campioana Ligii I, ediţia 2011-2012, nu va mai evolua direct în grupele Ligii Campionilor. Obişnuite cu mirajul celor 12 milioane de euro de la forul continental, echipele de top ale României (a se citi, campioanele) vor trebui de aici înainte să treacă două tururi preliminare pentru a sta la masa bogaţilor. În aceste condiţii, nu este exclus ca Oţelul să fie, în viitorul apropiat, ultima formaţie de club românească ce gustă din cornul abundenţei.

 

Miliardari de week-end

Retrogradările din ediţia 2010‑2011 a Ligii I au provocat ieşirea din scenă a unor personaje până ieri intangibile, şi au reconfigurat harta bogăţiei în fotbalul românesc. Dat afară pe uşa din dos cu Universitatea Craiova, Adrian Mititelu este ameninţat cu puşcăria de Dumitru Dragomir, pentru presupuse nereguli financiare. Tot o cădere zgomotoasă a avut finanţatorul Timişoarei, Marian Iancu, acuzat de Mircea Sandu că ar fi vrut să cumpere titlul cu 2 milioane de euro. Miliardarul Dumitru Bucşaru, patronul Unirii Urziceni, şi-a falimentat echipa la fel de discret cum a dus-o pe culmi. Rămaşi în circuit, Gigi Becali şi Cristi Borcea nu mai au nici puterea de altădată, nici tragerea de inimă să bage bani în sacul fără fund de la Steaua, respectiv Dinamo. În actualul „status quo”, milionarii de week-end din fotbalul românesc sunt Ioan Niculae (Astra Ploiești, cu o avere de 900 mil. €), Adrian Porumboiu (FC Vaslui, 150 mil. €) şi Florian Walter („U” Cluj, 60 mil. €).

 

Club bogat, club sărac

Chiar dacă nu se mai pot baza pe banii veniţi de la UEFA, oficialii echipelor de top din Liga I le promit jucătorilor prime consistente, în încercarea de a-i motiva. Un caz reprezentativ este CFR Cluj, care pune la bătaie 100.000 de euro pentru performanţă. „Le-am spus băieţilor că vor lua 50.000 de euro pentru titlu şi 15.000 pentru Cupă. Sunt aceleaşi bonusuri ca şi anul trecut. Acestor prime li se adaugă, desigur, cele pe care le pot câştiga pe parcursul campionatului”, a dezvăluit Iuliu Mureşan, mâna dreaptă a patronului Arpad Paszkany. Şi, cum un punct se va premia, sezonul viitor, cu 500 de euro, la o medie de 70 de puncte „feroviarii” vor mai băga în buzunare alţi 35.000 de euro. Bonusul total va urca, astfel, la 100.000 de euro. În vreme ce trupa din Gruia se laudă cu un buget „nelimitat”, la Sibiu, intervenţia autorităților locale a crescut bugetul echipei de la 200.000 de euro, la 3 milioane. Situaţia se schimbă radical în Sud, unde vistieriile sunt goale. Lovit de criză, patronul Stelei, Gigi Becali, nu îşi mai permite să arunce cu banii, fapt reflectat în campania de achiziţii săracă a roş-albaştrilor. „Nu e timpul să lucrezi cu bugete în România! Vedem ce jucători luăm, ce salarii şi asta e. Situaţia financiară e foarte grea”, a spus Becali. Şi Dinamo, o echipă peticită cu eterne speranţe şi vechi combatanţi, are un buget neclar.

 

Programul marilor derby-uri, sezonul 2011-2012

Etapa a 7-a: Dinamo – Rapid (17.09.2011)

Etapa a 11-a: Steaua – Rapid (22.10.2011)

Etapa a 16-a: Dinamo – Steaua (03.12.2011)

 

A fost sau n-a fost retrogradare?

Intersezonul a fost agitat în Liga I, dar nu din cauza vreunei campanii spectaculoase de transferuri, ci prin prisma scandalurilor interminabile legate de numele echipelor retrogradate, respectiv promovate. Vicecampioană pe teren, FC Timișoara s-a trezit din participantă în Europa, retrogradată în Liga a III-a, bănăţenii neprimind licenţa pentru noul sezon, în pofida intervenţiilor disperate la TAS. Aceeaşi soartă a avut-o şi Gloria Bistriţa, marea beneficiară a acestor maşinaţiuni de culise fiind „lingura de lemn” a ediţiei precedente, Sportul Studenţesc. Deşi au retrogradat, „studenţii” iau nestingheriţi startul în sezonul 2011-2012, alături de nou-promovatele Concordia Chiajna, Dacia Mioveni, Petrolul Ploiești şi Voinţa Sibiu.

 

Oţelul a luat (și) Supercupa

Primul trofeu pus în joc în sezonul 2011-2012, Supercupa României, a fost câştigat de Oţelul Galaţi. Campioana en titre, antrenată de Dorinel Munteanu, a învins cu 1-0 Steaua israelianului Roni Levi, la Piatra Neamţ, şi a câştigat al doilea trofeu din istoria clubului. Unicul marcator al partidei, Laurenţiu Buş, a fost declarat cel mai bun jucător al meciului şi a fost premiat de pugilistul gălăţean Lucian Bute, campionul mondial IBF la supermijlocie. Steliştii şi-au primit medaliile de finalişti ai Supercupei de la președintele FRF, Mircea Sandu, iar câştigătoarea trofeului a fost premiată de același Lucian Bute, care a dat şi lovitura de începere a meciului.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top