Când am întâlnit-o pentru prima dată, mi s-a dezvăluit fină, grațioasă, caldă, modestă, de o simplitate atât de liniștitoare, într-o societate care face uneori parcă prea multe eforturi pentru a părea complicată.

Citește și: Marșul Centenarului

„Nu mai am timp să-i iau flori…”, constat supărată, în timp ce alerg, cu sufletul la gură, pe străzile Londrei, într-o seară de joi, spre Teatrul „White Bear”. De-abia aștept să o văd jucând. Avea atâtea emoții și temeri când am vorbit cu ea, înainte de a începe să joace în piesa aceasta… Urma să o joace timp de o lună, în fiecare seară – mai puțin duminica și lunea –, având chiar două spectacole în ziua de sâmbătă. În ziua când am vorbit, venea de la repetiții și era extenuată. Se întreba cu emoție cum va fi când vor începe reprezentațiile zilnice.

Ajung în sfârșit la teatru. Mă întâmpină un afiș uriaș – The Gift of the Gab –, de pe care mă privește un chip familiar, ireal de frumos: Mădălina Bellariu. Singurul personaj feminin din piesă.

Citisem despre ea și despre rolul său din The Young Pope, îi știam frumusețea răvășitoare și talentul de necontestat, așa că am fost foarte plăcut surprinsă când am întâlnit-o la premiera unui film, la BAFTA, și am găsit-o lipsită de orice fel de orgoliu de „stea în devenire”.

Are o strângere de mână delicată, însoțită de cel mai dulce zâmbet din lume. Și totuși, în spatele fineții, intuiești o determinare de fier. În spatele fragilității, poți ghici, dacă privești atent, o disciplină, o ambiție și un profesionalism de militar. În spatele aerului inocent, nemimat, rămâne senzualitatea care întoarce capetele. Se face imediat plăcută, cu zâmbetul ei nevinovat, de copil. Și privind-o, înțelegi de ce ar fi fost tare greu, dacă nu imposibil, pentru regizorul filmului The Young Pope să fi găsit o „ispită” mai potrivită pentru tânărul Papă: este foarte rar un astfel de mix, deloc „lucrat”, între inocență, gingășie și o senzualitate năucitoare, lipsită de orice fel de vulgaritate.

Concetta

Intrăm în sală, scena este atât de aproape de noi. Niciodată nu am stat atât de aproape de actori… Am emoții de parcă aș juca eu… The Gift of the Gab se desfășoară în Brighton, în anul 1979, acțiunea având loc în Rizzini’s, o cafenea ieftină condusă de pătimașul Ric și de frumoasa lui fată, Concetta.

Când inocentă, când seducătoare, cu un accent italienesc savuros, Mădălina este minunată. Se bucură ca un copil de o partitură primită în dar, savurează din plin o melodie sau se plictisește înfiorător, seduce, visează, se ceartă pătimaș cu tatăl său, plânge, suferă și se zbate să evadeze din mediul în care se simte prizonieră, fie și numai prin lecțiile de pian pe care le urmează cu ambiție, tânjește după dragoste, după libertate și luptă să își umple viața searbădă și monotonă, iubește sau se amăgește că iubește – nuanță foarte bine punctată de jocul Mădălinei…

„Concetta îl pune la încercare pe actor în fiecare scenă”

Am întrebat-o pe Mădălina ce a însemnat acest rol pentru ea și care a fost momentul cel mai fericit pe care l-a trăit jucându-l:

„Concetta Rizzini este șchioapă din cauza poliomielitei, iar acest lucru simbolizează, în mod metaforic, însăși mentalitatea personajului… un suflet ce aleargă șchiopătând spre libertate… o pasăre ce tânjește să zboare, dar are aripile tăiate. Cu toate că ne apare ca fiind un personaj amuzant, ea simbolizează chiar mentalitatea moralității clasei de mijloc ce se zbate între o realitate aproape imperfectă și visul unei lumi perfecte. Însăși speranța acestui tip de personaje este forța care împinge înainte omenirea. Mi-a făcut o mare plăcere să o joc pe Concetta, pentru că îl pune la încercare pe actor în fiecare scenă. Ușurința cu care privește viața, plăcerea ei de a trăi, felul în care se bucură de cele mai simple lucruri… ea este, într-un fel, o inspirație pentru mine.

Cât despre cel mai fericit moment pe care l-am trăit jucând în această piesă… nu a fost de fapt un singur moment, ci o stare ce s-a prelungit pe parcursul a două luni. Bucuria de a pregăti și de a-mi descoperi personajul, pentru a putea trăi ca și Concetta, faptul că în fiecare spectacol mi de dezvăluia o nouă latură de-a ei… aceasta a făcut ca fiecare moment să fie, de fapt, cel mai memorabil moment”.

Am fost curioasă să aflu, apoi, dacă există ceva ce i-ar fi plăcut să facă diferit:

„Nu aș fi făcut nimic diferit, pentru că fiecare zi era diferită, spațiu și timp. Am retrăit personajul timp de 2 luni de zile, iar fiecare spectacol a fost pentru mine o nouă zi nedescoperită încă de Concetta Rizzini. Iar noi, actorii, am crescut în fiecare zi frumos sub umbrela regizorului nostru”.

„Este talentul ei pe măsura frumuseții?”

O să vă împărtășesc, de asemenea, o scrisoare minunată pe care am primit-o de la regizorul Simon David Eden despre Mădălina, sperând să vă aducă la fel de multă bucurie și mândrie cum mi-a adus mie:

„Dragă Alexandra, 

Îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase despre piesă, sunt încântat că ți-a plăcut. Ea înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece pornește atât de la experiența mea personală din perioada în care am crescut în Brighton, pe coasta sudică a Angliei, în 1970, cât și de la personajele pe care le-am întâlnit de-a lungul tinereții mele petrecute într-un mod «greșit», dar atât de valoros! De asemenea, mi-a luat aproape opt ani din clipa când am scris primul draft, până în ziua când am pus această producție pe picioare, așa încât sunt foarte încântat să o pot arăta în sfârșit lumii. 

Este un lucru rar ca un scriitor/regizor să poată aduce împreună primele sale alegeri, atunci când face castingul unei piese, dar acest lucru s-a întâmplat în cazul acestei producții, iar în ceea ce o privește pe Mădălina – ea fiind singura femeie dintr-o distribuție de șapte oameni –, de îndată ce a dat proba, pur și simplu nu mi-am mai putut imagina pe altcineva în rolul Concettei. 

Cu toate că am văzut patru alte actrițe foarte bune înainte de a o vedea pe ea – actrițe care au fost minunate și talentate și toate vorbeau fluent italiana –, Mădălina a lăsat mască întreaga încăpere – pe mine, în calitate de scriitor/regizor, dar și pe producătoarea și pe directoarea de casting.

Și nu este vorba doar de faptul că este atât de frumoasă, de fapt este atât de frumoasă încât ne-am întrebat dacă talentul său va fi pe măsura frumuseții? Însă înainte de a apuca să termine scenele pe care le pregătise, era deja clar că are acea combinație rară și strălucitoare de frumusețe fizică însoțită de un minunat instinct actoricesc și de simțul umorului. Sincronizarea în comedie este ceva ce nu prea poate fi învățat, iar Mădălina o are în ADN-ul său. 

Un alt lucru pe care îl fac atunci când fac casting pentru un rol este să fiu atent și la compania actorului. Cum se va adapta fiecare actor întregului ansamblu? Cum se lucrează cu fiecare dintre ei? Asta implică, bineînțeles, să ghicești de cele mai multe ori, dar instinctul meu în ceea ce o privește pe Mădălina a fost că se pregătește foarte serios, că își dorea cu adevărat rolul și că a pus întrebări foarte inteligente în timpul audiției. Aceasta s-a dovedit a fi adevărat pe parcursul celor 3 săptămâni de repetiții. A fost o bucurie să lucrăm cu toți actorii și mai ales cu Mădălina, care s-a dedicat cu o disciplină și cu un profesionalism desăvârșite. 

Cât despre spectacol, ea a adus o magie irezistibilă și multă autenticitate pe scenă în fiecare seară și chiar a contribuit cu una dintre replicile care stârnește un râs uriaș. Din nou, a fost vorba de a-și urma instinctele naturale, eu doar am fost suficient de deștept să păstrez replica pentru restul reprezentațiilor. 

Îţi mulţumesc, Mădălina!, este acum în draft-ul final al textului piesei, care va rămâne permanent în Colecția de Scenarii Moderne a Bibliotecii Britanice!

Sunt pe drum spre reprezentația finală a piesei, în timp ce scriu aceste rânduri. Se vorbește despre un potențial transfer și, de asemenea, despre un serial de comedie ce va avea ca punct de plecare această piesă, serial pe care l-aș scrie și la care aș fi coproducator, regizor fiind Matt Lipsey (câștigător BAFTA/EMMY pentru show-urile hituri Little Britain, Psychoville, Man Down). I-a plăcut și lui felul în care Mădălina a abordat personajul și suntem amândoi entuziasmați în legătură cu felul în care am putea construi pe aceasta, împreună cu ea, pentru o piesă într-un format mai lung. 

Producătorul de film Christopher Simon (Miss You Already) a venit și el să vadă spectacolul și este și el convins că Mădălina este un star în devenire. Sunt întru totul de acord și chiar sper să am ocazia să mai lucrez din nou cu ea în viitorul apropiat”.

Atât despre Mădălina, pentru moment. Nu am mai avut timp să îi iau flori, însă îmi doresc ca aceste rânduri să îi rămână vii în suflet pentru totdeauna, buchet de gânduri frumoase de mulțumire, de admirație și de recunoștință, pentru că într-o seară de mai, la Londra, „România mea de-afară” a fost atât de frumoasă, de muncitoare, de disciplinată, de talentată, de prețuită și de iubită.