Marius Isăilă a mai fost condamnat o dată pentru corupție
Foto: Pană Tudor/ Inquam
Actual

Marius Isăilă, care a promis indirect un milion de euro fostului ministru al Apărării, trimis în judecată

Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, după ce ar fi promis intervenții la fostul ministru al Apărării Ionuț Moșteanu în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată și compania națională Romtehnica.

Marius Isăilă a fost eliberat din arestul preventiv și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2025. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București.

În comunicatul DNA se arată cum a încercat fostul senator să cumpere influență

„În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Statul Român prin Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată din Bulgaria.
Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție.”, se arată în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top