Mark Rutte îşi va intra în atribuţii pe 1 octombrie, când expiră ultima prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg
Foto: WEF
Actual

Mark Rutte, nominalizat oficial la șefia NATO

Cele 32 de state membre ale NATO vor confirma miercuri nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, informează Agerpres.

Ambasadorii statelor membre vor oficializa această numire în timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al NATO.

Retragerea candidaturii preşedintelui român Klaus Iohannis şi a obiecţiilor pe care le aveau Ungaria şi Slovacia i-au lăsat lui Rutte cale liberă în obţinerea postului de secretar general.

El îşi va intra în atribuţii pe 1 octombrie, când expiră ultima prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg, numit în 2014. Mandatul acestuia a fost extins de patru ori în contextul războiului din Ucraina.

Pe lângă acest război şi contextul politic internaţional tensionat, Mark Rutte va avea sarcina să trateze cu o posibilă viitoare administraţie americană condusă de Donald Trump, dacă fostul preşedinte republican al SUA va reveni la Casa Albă după alegerile în care se va confrunta din nou cu actualul preşedinte democrat Joe Biden.

Relaţiile bune ale lui Rutte cu Trump în precedentul mandat al acestuia ar putea să fi jucat un rol în susţinerea candidaturii sale. De pildă, premierul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top