Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare de instabilitate atmosferică accentuată valabilă la nivelul întregii țări de luni până miercuri.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 august, ora 09:00 — 24 august, ora 06:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și pe arii restrânse grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în vest, nord-vest și în zonele montane, apoi, local și în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.














































