Actual

Ministrul Economiei a fost arestat pentru mită

 

Ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaev, a fost arestat sub acuzația de a fi primit peste două milioane de dolari mită, a anunțat marți Comitetul de Investigații de la Moscova. “Uliukaev a fost arestat azi-noapte, imediat după un interogatoriu”, a informat Comitetul.

Potrivit acuzațiilor, ministrul ar fi primit mită pentru o evaluare “pozitivă” în urma căreia compania petrolieră cu capital majoritar de stat Rosneft a achiziționat cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acțiunile Bashneft din Republica Bașkiria, parte a Federației Ruse.

Comitetul pentru Investigații este subordonat direct președintelui Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agenției TASS, preluate de Reuters, că acuzațiile la adresa lui Uliukaev sunt grave și “numai o instanță va putea decide”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top