Fostul europarlamentar Mircea Coşea şi-a dat, luni, demisia, din UNPR, invocând servilismul partidului faţă de coaliţia guvernamentală.

Politică

Mircea Coşea şi-a anunţat demisia din UNPR

 

 

Mircea Coşea a precizat că este o incompatibilitate între ideile lui şi poziţiile UNPR, peste care nu poate să treacă.

Acesta anunţase încă de sâmbătă seara, la o emisiune de la Realitatea TV, că va demisiona din UNPR întrucât este nemulţumit că acest partid “a devenit remorca PDL” şi că nu îi sunt luate în calcul opiniile.

“Un partid poate sa sprijine Guvenul, dar trebui să aibă un punct punct de vedere asupra unor probleme, nu să fie remorca unui partid. De câte ori am avut opinii am fost respins, admonestat că nu am voie şi că nu este treaba mea”, a spus Mircea Coşea.

El a mai susţinut că o altă problemă care l-a determinat să ia această decizie este legată de situaţia de la organizaţia UNPR sector 5 Bucureşti, unde “pentru trei pâini se face o adeziune”.

“La UNPR, sectorul 5, pentru trei pâini se face o adeziune. Este extrem de grav, este foarte rău pentru partid, acest lucru va costa partidul foarte mult”, a mai spus Coşea.

Fost europarlamentar şi deputat de Olt, Mircea Coşea s-a înscris în UNPR în urmă cu un an.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top