Mircea Drăgan: „Societatea românească se ferește de profesioniști, că o încurcă…!”

În exclusivitate pentru Q Magazine, Sideralul, Mondialul și Romanticul Mircea Drăgan povestește despre muzica de ieri și de azi, despre profesioniști și despre cum sunt priviți aceștia de tinerii creatori, dar și de societatea românească.

Toate activitățile sale au un numitor comun: MUZICA. A învățat să cânte la pian la 4 ani, cu bunica sa, profesoara de muzică, Livia Teodorescu. A avut primul concert în public la 6 ani, apoi a continuat studiul muzicii acasă, în particular, dar și cu alți profesori, inclusiv cu mama sa, Gina Teodorescu, o foarte bună pianistă.

A făcut și sport de performanță, ciclism, la Clubul sportiv Dinamo, fapt care i-a adus multe avantaje, atât cu disciplina de echipă, absolut necesară în formațiile sale, Sideral, Mondial și Romanticii, cât și cu sănătatea, lucru de care se bucură și în prezent, la cei 72 de ani pe care îi împlinește sâmbătă, 20 mai.

„În mod sigur, dorința mea de a face performanță s-a extins și în toate activitățile profesionale pe care mi le-am însușit, acelea de instrumentist la clape (pian, orgă, synthesizer), conducător de formații, compozitor, aranjor, dirijor la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, maestru de sunet sau regizor muzical, atât în propriul studio, începând din 1977, cât și în studiouri mai mari, precum postul de radio FM Dubai 33, între 1982-1984 sau la Televiziunea Română, unde am lucrat din 2005 până în 2012.

Tot legate de muzică, rămân și activitățile mele: membru în echipa care a elaborat Legea 8/1996 a Dreptului de Autor și a Drepturilor Conexe, ca membru în Consiliul Director al Asociației Drepturilor de Autor – UCMR-ADA, din 1996 și până în prezent, Director Executiv al Festivalului Internațional Săptămâna Muzicii Noi, edițiile 2000-2004, Director al Editurii Muzicale a UCMR, între anii 2001-2004, membru în Biroul secției Jazz-Pop și în Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, membru în juriile de specialitate de la Varna, Salonic, Mamaia, Mamaia Copiilor, Eurovision (național), etc.”

„De făcut eu mai am ce face, dar ce facem noi cu muzica noastră? De proiecte nu duc lipsă, de realizat, e mai greu.”

A studiat, s-a documentat, a căutat să înțeleagă fiecare latură a activității sale cât mai corect și să aplice acești factori în ecuația numită MUZICĂ. „Probabil am rămas un pic dator la capitolul compoziții, dar uneori în viață sunt și perioade mai dificile și problemele vieții nu te lasă să te ocupi doar de creație. Muza vine și când vrea ea…”, spune compozitorul pentru Q Magazine.

Calculatorul nu trebuie să înlocuiască actul de creație

„În mod normal, muzica de astăzi ar trebui să vină cu ceva în plus, cu o noutate, dar și cu calitate. Folosirea calculatorului în muzică, să zicem din 1982, nu ar trebui să înlocuiască actul de creație, ci să fie doar o unealtă ajutătoare în fixarea, prelucrarea și masterizarea operei muzicale, indiferent de gen. Este ceea ce fac și eu în studio atunci când compun. Cred că acum, când au apărut foarte multe aplicații și bănci de paterne și sunete gata pregătite de producătorii de pe piața mondială, unii tineri creatori nu mai studiază compoziția muzicii, iar dacă și soliștii/solistele nu au calități vocale, marile opere muzicale compuse, interpretate, produse și difuzate cu mare insistență pe majoritatea posturilor de radio și tv din România, se vor limita la 3-5 note muzicale și la câteva acorduri, dar totul învelit într-un sunet modern…”

„Cred că în muzica românească de astăzi ar mai fi nevoie și de profesioniști, cu școală, care au dovedit prin muncă și rezultate că își stăpânesc meseriile, ei fiind adevărații maeștri! Din păcate, în prezent, marea industrie muzicală românească se ferește de profesioniști, că îi încurcă! Același lucru se observă și în societatea românească, în care, atunci când apar probleme, se vede lipsa de profesionalism.”

Se străduiește să compună, să editeze mai multe albume cu muzica sa, pe stilurile de muzică compuse, gen Best of, și chiar dacă „marii producători” ai „marii industrii muzicale” din România nu sunt interesați, „eu voi încerca să le finanțez singur, măcar pentru a fi găsite de public la magazinul Muzica din București. Oricum, majoritatea compozițiilor mele există – deci trăiesc – pe Youtube, așa că încă se mai pot asculta acolo, în rest…”, spune dezamăgit compozitorul.

„Sunt exact ceea ce am reușit să fiu mai bine: un muzician complex sau după o expresie mai veche – multilateral dezvoltat.”

Pentru cei care citesc aceste rânduri și nu numai…

“Cu MUZICA înainte!, cu sănătate, bucurii, fericire și fie ca toate ingredientele pozitive ale vieții să îmbogățească spiritul fiecăruia!”